Orban, la regionala de la Braşov: M-am bucurat enorm când Iohannis s-a hotărât să devină membru al PNL

Liderul liberal Ludovic Orban a relatat vineri, la Braşov, că s-a bucurat "enorm" atunci când Klaus Iohannis a decis să se înscrie în PNL şi l-a susţinut să devină preşedinte al formaţiunii politice, retrăgându-se din cursa internă şi le-a transmis totodată membrilor de partid că la prezidenţiale au obligaţia faţă de români să facă o campanie aşa cum nu au făcut niciodată pentru ca acesta să câştige un al doilea mandat.
"M-am bucurat enorm atunci când Klaus Iohannis s-a hotărât, după un parteneriat pe care l-am avut, să devină membru al Partidului Naţional Liberal şi, deşi atunci când s-a hotărât să candideze la preşedinţia Partidului Naţional Liberal, eram şi eu înscris în competiţie, am luat decizia să mă retrag şi să-i susţin candidatura dintr-un motiv foarte important, pentru că atunci aveam nevoie de un candidat la preşedinţia României şi Klaus Iohannis, în 2014, deşi aproape nimeni nu se aştepta, a reuşit să câştige o bătălie cu un adversar care a avut totul la dispoziţie în momentul respectiv", a declarat Orban de la tribuna Adunării regionale a organizaţiilor PNL regiunea Centru.
Acesta a subliniat că motivul pentru care s-a bucurat la acel moment este că Braşovul său natal şi Sibiul "sunt oraşe gemene".
"De ce m-am bucurat? Pentru că Braşovul şi Sibiul le numesc un fel de oraşe gemene, în Braşov şi în Sibiu istoria a curs extrem de asemănător. În Braşov şi în Sibiu găseşti civilizaţia europeană, care a fost construită de saşi, de români, de maghiari într-un concert şi într-o armonie multietnică. În Braşov şi în Sibiu este, de fapt, inima României, pentru că aici s-au intersectat toate drumurile. Aici, practic, s-au întâlnit toate curentele, toate ideile, toate valorile şi Braşovul şi Sibiul au, în sine, o matrice extrem de importantă, care conţine toate elementele de identitate care pun bazele României", a afirmat liderul PNL.
El le-a cerut liberalilor să facă pentru Iohannis o campanie cum nu au făcut niciodată.
"În 2014 am ales preşedintele României, Klaus Iohannis. Din păcate, în 2016 a ajuns la putere cel mai rău, cel mai lipsit de respect faţă de oameni şi cel mai slab şi prost înzestrat, PSD, care şi-a bătut joc de România în ultimii trei ani de zile. La capătul a trei ani de luptă trebuie să declarăm un lucru clar: preşedintele Klaus Iohannis şi Partidul Naţional Liberal au învins decisiv PSD ieri. Avem de dat cea mai importantă bătălie din toate cele trei bătălii pe care trebuie să le câştigăm în acest an şi în anul 2020, bătălia pentru realegerea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al României, avem obligaţia faţă de fiecare român ca fiecare dintre noi, liberalii, să facem o campanie cum nu am făcut niciodată şi să ne asigurăm că preşedintele Klaus Iohannis, temelia pe care se poate construi o Românie puternică, o Românie normală, o Românie dezvoltată, să fie o certitudine în data de 24 noiembrie 2019", a mai afirmat Orban.
Europarlamentarul Rareş Bogdan a declarat, la rândul său, că e "mândru" de colegi, care sunt curajoşi şi îşi asumă guvernarea ţării.
Totodată, el a promis că PNL va asigura cea mai transparentă guvernare, va fi prima "care va ţine la curent românii cu tot ceea ce se întâmplă în măruntaiele Palatului Victoria".
Conform prim-vicepreşedintelui PNL Raluca Turcan, în Parlament "deja se conturează o majoritate". "Azi este ziua întâi când ieşim la lumină şi scăpăm de întuneric (...), după cea de ieri, cea mai tensionată din viaţa mea şi din istoria din ultimii 30 de ani ai Parlamentului, când Guvernul 'ciuma roşie' Dăncilă a devenit istorie", a afirmat ea.
Preşedintele PNL Braşov, Adrian Veştea, a spus că "de câte ori PSD a fost la guvernare, Transilvania a avut numai de suferit", administraţiilor locale de altă culoare politică fiindu-le tăiate fonduri, punându-li-se beţe în roate. "De ce? Aici, administraţia liberală are performanţe, în pofida piedicilor de la Bucureşti", a adăugat el.
Deputatul Florin Roman a afirmat că Adrian Veştea a avut curajul şi, conform unora, "a avut nebunia" să ridice un aeroport cu fonduri locale, "în timp ce biata Dăncilă nu a făcut nici măcar un spital pe hârtie".
Roman i-a transmis lui Klaus Iohannis, că "este un preşedinte cool, normal, dintre oameni normali, iubit de toţi liberalii", iar social-democraţilor, ca "măcar o dată să se ţină de cuvânt" şi "să meargă până la capăt cu Dragnea", la puşcărie.
Preşedintele Klaus Iohannis a participat vineri, alături de membri ai conducerii PNL, la Adunarea regională a organizaţiilor partidului din regiunea Centru. AGERPRES/(A, AS-autor: Diana Dumitru, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ministrul Mediului: Cred că a venit momentul să tratăm adaptarea la schimbările climatice ca pe o prioritate națională
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, susține că a venit momentul să tratăm adaptarea la schimbările climatice ca pe o prioritate națională, iar acest lucru înseamnă nu doar 'reacție în fața urgențelor, ci și prevenție, educație și investiții în infrastructură sigură, rezilientă'. 'M-am întors, după trei zile,
USR a convocat marți consultări cu sindicatele și patronatele pentru programul de guvernare
Uniunea Salvați România organizează o consultare cu confederațiile sindicale și patronale în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare. Consultările vor avea loc, marți, 3 iunie, la Palatul Parlamentului, începând cu ora 13:30. Întâlnirea face parte dintr-o serie mai amplă de c
Simion către românii din Spania: Să fiți pregătiți, pentru că trebuie să revendicăm țara noastră
Liderul AUR, George Simion, s-a întâlnit duminică cu comunitatea de români din Madrid, prilej cu care a făcut un însemn către unitate, dar și pentru construcția și 'revendicarea' țării. 'Nu voi accepta niciodată ca poporul meu să fie călcat în picioare și umilit de niște slugi. Nu voi accepta niciodată
Negrescu: Comisia Europeană a reacționat la interpelarea cu privire la Salina Praid; trebuie ca autoritățile române să solicite sprijinul
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat că a primit un răspuns rapid de la Comisia Europeană la interpelarea sa cu privire la situația de la Salina Praid, dar trebuie și ca autoritățile române să solicite sprijinul european. 'Comisia Europeană a reacționat rapid la interpelarea mea cu privire la situația de la Salina Praid și comunitățile af
Predoiu: Există o paletă largă de opinii cu privire la viitorul salinei Praid; răspunsul îl vor da experții
Premierul interimar Cătălin Predoiu a declarat, duminică, în timpul unei vizite în județul Covasna, că există o paletă foarte largă de opinii cu privire la viitorul salinei Praid, atât optimiste, cât și pesimiste, însă verdictul va putea fi dat doar de către experți, după o analiză tehnică de specialitate. Premierul a menționat că
Victoria Stoiciu: Violența împotriva femeilor atinge cote alarmante în România; societatea normalizează această violență
Senatorul PSD Victoria Stoiciu, vicepreședinte PSD, a declarat că violența împotriva femeilor atinge cote alarmante în România - 66% din actele de violență sesizate sunt îndreptate împotriva femeilor, iar sistemul juridic, poliția, procuratura, toate instituțiile care ar trebui să protejeze femeile normalizează această violență. &
Cătălin Predoiu: În Covasna, codurile galbene și roșii sunt în continuare active; echipele de intervenție rămân pe teren
Premierul interimar Cătălin Predoiu a declarat că în județul Covasna codurile galbene și roșii sunt în continuare active, iar echipele de intervenție rămân pe teren. 'În Covasna, codurile galbene și roșii sunt în continuare active. Echipele de intervenție rămân pe teren. Am fost la fața locului, în comunitățile afe
Covasna: Luni, ședință de Guvern pentru acordarea de ajutoare destinate evaluării și refacerii infrastructurii afectate de inundații
Guvernul va organiza, luni după-amiază, o ședință extraordinară pentru a adopta o hotărâre privind alocarea de ajutoare necesare evaluării și refacerii infrastructurii afectate de inundații, a anunțat, duminică, premierul interimar Cătălin Predoiu. El a precizat, că, deși Guvernul se află într-o formulă interimară, va adopta toate măsurile care se
Nicușor Dan: Viitorul României se clădește pe grijă, responsabilitate și investiție în copii
Președintele Nicușor Dan a declarat că viitorul României se clădește pe grijă, responsabilitate și investiție în copii. 'Astăzi, de 1 Iunie, celebrăm inocența, bucuria și speranța pe care copiii o aduc în viețile noastre. Este o zi în care ne amintim cât de prețioși sunt ei și cât de important este să le oferim un viitor
Cătălin Predoiu, la Covasna: Prioritatea zero este protejarea vieții oamenilor
Premierul interimar Cătălin Predoiu a declarat că în zonele afectate de inundații prioritatea zero este protejarea vieții oamenilor, iar în privința Salinei Praid s-a decis constituirea unui Comitet Interministerial pentru a găsi soluții sustenabile. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, premierul interimar Cătălin Predoiu s-a aflat dumin
Daniel Băluță: Sunt un susținător ferm al intrării PSD la guvernare
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat că este un 'susținător ferm' al intrării PSD la guvernare, chiar dacă nu îi va fi ușor să colaboreze cu USR. 'Prioritatea zero pentru noi, pentru cei de la PSD, este aceea de a reduce decalajele de dezvoltare, pentru că ați văzut ce consecințe a avut decalajul de dezvoltare în votul rom&a
Daniel Băluță: Cu siguranță nu voi candida la Primăria Capitalei; pe 10 iunie începem lucrările la planșeul Unirii
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat că nu va candida la alegerile pentru Primăria Capitalei pentru că are de terminat două mari proiecte în sector, unul dintre acestea fiind planșeul și pasajul Unirii, la care lucrările vor începe pe 10 iunie. 'Cu siguranță nu voi candida la Primăria Capitalei și o să vă dau două argumente nu impor
Predoiu, în zonele inundate din Covasna: Sistemul pentru situații de urgență a funcționat bine
Premierul interimar Cătălin Predoiu a declarat duminică, în cursul vizitei efectuate în zonele afectate de inundații din județul Covasna, că sistemul pentru situații de urgență a funcționat bine, s-a acționat la timp și s-a reușit evacuarea a peste 200 de persoane, astfel încât nu s-au înregistrat pierderi de vieți omenești. '
Președintele Nicușor Dan, la Summitul B9 și Țările Nordice de la Vilnius - prima sa deplasare externă ca șef al statului
Președintele Nicușor Dan va participa luni la Summitul B9 și Țările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca șef al statului. Potrivit Administrației Prezidențiale, Nicușor Dan va reafirma, în cadrul Summitului B9 de la Vilnius, angajamentul României pentru întărirea NATO pe toate pal
REPORTAJ/Revoltă și deznădejde la Praid: Ne simțim batjocoriți și înșelați. Vom avea un Praid cu străzi goale
Dezastrul produs la Salina Praid, care a fost inundată de apele pârâului Corund, a adus în pitoreasca localitate harghiteană foarte multă tristețe, revoltă și deznădejde. Sute de localnici s-au adunat sâmbătă în fața intrării în mină și apoi la sediul administrativ al salinei pentru a primi răspunsuri de la