Eugen Tomac: Îi cerem primului ministru să nu mai utilizeze instituţiile şi resursele statului în campania electorală

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, i-a cerut primului ministru Viorica Dăncilă să nu mai utilizeze instituţiile şi resursele statului în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale.
Eugen Tomac a declarat vineri, într-o conferinţă de presă organizată la Iaşi, că premierul ar trebui să îşi delege şi atribuţiile către ceilalţi membri ai Executivului.
''Cerem primului ministru să nu mai utilizeze instituţiile şi resursele statului în campania electorală pentru că este un premier pe ducă. Guvernul este în moarte clinică, nu mai are susţinere parlamentară şi din respect pentru români, primul ministru trebuie să delege parte din atribuţii către ceilalţi membri ai Executivului. Să se ocupe de campanie dacă tot a decis să reprezinte stânga nereformată în această bătălie electorală'', a afirmat Eugen Tomac.
La rândul său, candidatul PMP pentru alegerile prezidenţiale, Theodor Paleologu, a spus despre primul-ministru că ''este o persoană conflictuală care provoacă multă dihonie pe unde trece''.
''Asistăm la o discordie, o dihonie, care din păcate riscă să dureze 3 luni de zile. Ori aşa ceva este extrem de păgubos pentru România. ''Ambâţul'' actorilor politici implicaţi în această poveste este absolut dezastruos. Voinţa de putere a doamnei Dăncilă este foarte păguboasă pentru ţară. Faptul că se agaţă de putere cu atâta înverşunare este dezastruos pentru ţară iar dânsa nu este deloc o persoană neconflictuală, dimpotrivă este o persoană care provoacă foarte multă dihonie pe oriunde trece'', a declarat Theodor Paleologu.
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a acuzat guvernul şi de modul de pregătire a alegerilor prezidenţiale în ceea ce priveşte votul în Diaspora.
''Este inadmisibil că nici la această oră nu ştim nici câte secţii de vot se vor înfiinţa. Modul de promovare a mecanismului de înregistrare a celor care vor vota prin corespondenţă arată că statul şi guvernul nu şi-au făcut treaba. Doar 11.000 de cetăţeni din cei 5 milioane s-au înregistrat. Pentru noi, această lipsă de responsabilitate reprezintă un semnal de alarmă foarte puternic pentru că am văzut cât de umiliţi au fost românii pe 26 mai la alegerile europarlamentare. Ştim prin ce au trecut milioane de cetăţeni români de peste hotare la alegerile prezidenţiale din 2014. Dacă nu se iau măsuri acum, riscăm să avem aceeaşi situaţie şi în primul tur, şi în al doilea tur'', a spus Eugen Tomac.
Liderii PMP se află vineri la Iaşi pentru a participa la un eveniment de lansare a candidaturii lui Theodor Paleologu la alegerile prezidenţiale. AGERPRES/(A - autor: Gabriel Apetrii, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
LIVE UPDATE Prezidenţiale2025/ Prezenţa la vot
Până la ora 17:00 au votat, duminică, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, 9.244.381 de alegători, reprezentând 51,39% din numărul celor înscriși în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Din cei 9.244.381 de alegători care au votat p&ac
Prezidențiale2025/ Ponta: Am votat să punem România pe primul loc
Fostul premier Victor Ponta, care a candidat la alegerile prezidențiale din acest an, a declarat, duminică, după ce s-a prezentat la urne, că a votat pentru a pune România pe primul loc. ''Am votat să punem România pe primul loc (...) Fac un apel să respectăm toate voturile, să se numere corect, să apărăm rezultatul, să-i lăsăm pe câș
Prezidențiale2025/ AEP: Peste 1.384.000 de români au votat în diaspora până duminică la ora 17:00
Peste 1.384.000 de alegători au votat în diaspora până duminică la ora 17:00, la cel de al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Prezidențiale2025/ AEP: Până la ora 17:00 au votat 51,39% dintre alegători; 12 procente în plus față de turul 1
Până la ora 17:00 au votat, duminică, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, 9.244.381 de alegători, reprezentând 51,39% din numărul celor înscriși în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Prezidențiale2025/ Rareș Hopincă: Am votat pentru o Românie unită, demnă și dezvoltată
Primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă, a declarat că a votat duminică pentru o Românie unită, demnă și dezvoltată. 'Am votat cu încredere pentru viitorul României și al comunității noastre. O Românie unită, demnă, dezvoltată', a scris Rareș Hopincă
Prezidențiale2025/ Reprezentanți ai Ambasadei SUA la București - observatori la al doilea tur de scrutin
Echipe ale Ambasadei SUA au observat al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale de duminică în mai multe secții de votare, a informat misiunea diplomatică americană. 'Alegerile libere și corecte sunt fundamentale pentru o democrație puternică', a transmis ambasada, pe pagina oficială de Facebook. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, edi
Prezidențiale2025/ AEP: Peste 1.300.000 de români au votat în diaspora până duminică la ora 16:00
Peste 1.300.000 de alegători au votat în diaspora până duminică la ora 16:00, la cel de al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Prezidențiale2025/ AEP: Până la ora 16:00 au votat 47,09% dintre alegători; 11 procente în plus față de turul 1
Până la ora 16:00 au votat, duminică, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, 8.469.982 de alegători, reprezentând 47,09% din numărul celor înscriși în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Prezidențiale2025/Alin Tișe (CJ Cluj): Am votat pentru viitorul copiilor și al tuturor în Europa
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că a votat duminică pentru viitorul copiilor și al tuturor românilor în Europa. 'Am votat astăzi pentru viitorul meu, pentru viitorul copiilor noștri, am votat pentru o Românie europeană, am votat pentru ca toți copiii din România, indiferent dacă sunt din mediul
Prezidențiale2025/ Tîlvăr: Am votat pentru pace și înțelepciune
Ministrul interimar al Apărării, Angel Tîlvăr, a votat duminică, la al doilea tur al alegerilor prezidențiale, 'pentru pace și înțelepciune'. 'Am votat pentru un popor unit și prosper, care știe întotdeauna ce este mai bine pentru el. Am votat pentru pace și înțelepciune', a scris Tîlvăr,
Prezidențiale2025/ AEP: Informațiile vehiculate în spațiul public referitoare la corectitudinea listelor electorale permanente sunt false
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) atrage atenția că informațiile vehiculate în spațiul public referitoare la corectitudinea listelor electorale permanente sunt false și precizează că nu a fost primită nicio comunicare oficială de la vreo formațiune politică referitoare la existența unor situații punctuale privind persoane decedate care ar figura pe listel
Prezidențiale2025/ AEP: Peste 1.200.000 de români au votat în diaspora până duminică, la ora 15:00
Peste 1.200.000 de alegători au votat în diaspora până duminică, la ora 15:00, la cel de al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Prezența la urne în străinătate este mai mare decât la primul tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai,
Prezidențiale2025/ Președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban: Fiecare român trebuie să-și facă vocea auzită
Președintele Camerei Deputaților, social-democratul Ciprian Șerban, a declarat că a votat pentru viitorul României și a îndemnat alegătorii să meargă la urne. 'Astăzi am votat pentru viitorul țării noastre! Pentru viitorul României! Este important să ne exprimăm opțiunea, cu inima împăcată și în cunoștință de cauză. Să alegem
Prezidențiale2025/AEP: Până la ora 15:00 au votat 42,51% dintre alegători; 10 procente în plus față de primul tur
Până la ora 15:00 au votat, duminică, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, 7.646.439 de alegători, reprezentând 42,51% din numărul celor înscriși în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. La primul tur al alegerilor prezidențiale, desfăș
Prezidențiale2025/Vincze Lorant (UDMR): Interesul Uniunii Europene față de alegerile din România este enorm
Europarlamentarul UDMR Vincze Lorant susține că votul de duminică este unul dintre cele mai importante din ultimii 25 de ani și că din această perspectivă interesul partenerilor din Uniunea Europeană față de ceea ce se întâmplă la acest scrutin este enorm. 'Interesul din partea Uniunii Europene, a țărilor partenere, este enorm. Nu am mai văzut