Dăncilă: Când trece o moţiune de cenzură înseamnă că nu mai avem o majoritate în Parlament şi trebuie să ieşim de la guvernare

Dacă nu trece remanierea, Guvernul rămâne în forma veche, deci acest lucru nu presupune schimbarea Executivului, a afirmat sâmbătă premierul Viorica Dăncilă.
"Dacă nu trece remanierea, rămâne Guvernul în forma veche. Deci acest lucru nu presupune schimbarea Guvernului. Majoritatea din Parlament nu mai este reprezentată atunci când trece o moţiune de cenzură, pentru că s-ar putea ca dintre miniştrii pe care eu îi propun, unii să nu fie de acord cu aceste nominalizări ale mele. Dar, atunci când trece o moţiune de cenzură înseamnă într-adevăr că nu mai avem o majoritate în Parlament şi atunci trebuie să ieşim de la guvernare", a explicat premierul.
Viorica Dăncilă a adăugat că încă nu s-a stabilit o dată la care Guvernul să meargă în Parlament pentru un vot de încredere şi nici dacă vor fi aceiaşi miniştri.
"Să vedem, nu ne-am fixat încă o dată, vom vedea dacă mergem cu aceiaşi miniştri, dacă îi schimbăm. Deocamdată suntem preocupaţi de guvernare şi de măsurile pe care le luăm. Dincolo de cifre şi dincolo de schimbările pe care vrem să le facem, importanţi sunt oamenii care au aşteptări de la noi. Colegii în şedinţa CEx de astăzi au spus că nu este o grabă să venim în Parlament cu această remaniere. (...) Trimitem o nominalizare, preşedintele nu o acceptă, venim din nou cu un interimar", a precizat premierul.
Întrebată cum funcţionează un guvern de interimari, Dăncilă a spus: "Foarte bine! Şi rezultatele se văd. Eu am văzut că acest Guvern funcţionează foarte bine, are a doua cea mai mare creştere economică din Europa, că ratingul pe ţară este unul de stabilitate. Am văzut că pe 1 septembrie creştem punctul de pensie şi creştem indemnizaţia minimă. Acestea sunt lucrurile care contează. Oamenii la asta se uită, la ce faci pentru ei, nu că schimbi o persoană cu cealaltă, rezultatul contează. (...) Trebuie să-l întrebaţi pe preşedinte de ce vrea să blocheze Guvernul, de ce vrea ca oamenii să nu-şi mai ia salariile, ca pensionarii că nu-şi mai primească pensiile, de ce vrea să blocheze România efectiv", a arătat liderul PSD.
Premierul a menţionat că, deocamdată, nu s-a luat în cadrul CExN o decizie referitoare la remanierea guvernamentală.
"Am discutat despre activitatea miniştrilor, nu am luat o decizie, pentru că o decizie referitoare la noua formulă guvernamentală o să o avem în perioada următoare, pentru că vrem o şedinţă în care să discutăm numai despre acest lucru. (...) Există aşteptări, nu aş putea spune nemulţumiri, aşteptări privind măsurile pe care trebuie să le luăm în diferite ministere legate de descentralizare, de activitatea din cadrul ministerelor, de avizele care trebuie luate cât mai repede. (...) Nu am discutat despre Ministerul Justiţiei, vedem în perioada următoare cu ce nominalizări venim pentru acest minister", a mai spus Dăncilă. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
A murit Radu Stroe, fost ministru de Interne
Fostul ministru de Interne Radu Stroe a murit, a anunțat Partidul Național Liberal, joi, într-un mesaj pe Facebook. ''Partidul Național Liberal își exprimă regretul profund față de trecerea în neființă a domnului Radu Stroe, liberal convins, om de stat și coleg de nădejde. Radu Stroe a fost deputat al PNL în mai
Taxele pentru activități miniere, actualizate cu rata inflației: 5,6% pe anul 2024
Taxa pentru activități miniere va fi actualizată cu rata inflației, reprezentând 5,6% pe anul 2024, conform unui comunicat de presă transmis de Executiv. Guvernul a adoptat, joi, o hotărâre privind reactualizarea valorii taxelor pentru activitățile miniere, prevăzute de Legea minelor nr. 85/2003. ''Actul norm
Peiu (AUR): Războiul din Ucraina nu este un motiv pentru ca Guvernul să abdice de la protejarea minorității române
Războiul din Ucraina, precum și sprijinul acordat de România acestei țări ''nu sunt motive'' pentru ca Guvernul ''să abdice'' de la obligațiile sale constituționale și legale privind protecția minorității române din Ucraina, a afirmat, joi, liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu. ''Atragem at
Sebastian Burduja: Termocentrala MASS Mintia ar putea produce primii megawați la sfârșitul anului (GALERIE FOTO)
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat joi, la Mintia, că proiectul noii Termocentrale MASS este într-un stadiu avansat și că la finalul acestui an este posibil ca aici să fie produse primele cantități de energie electrică. ''Stadiul proiectului, pentru primul ciclu, a depășit 75% și ceea ce colegii noștri și prietenii
Guvern: Aproximativ 22 de milioane de lei, despăgubiri pentru exproprierile aferente variantei ocolitoare a municipiului Mediaș
Guvernul a aprobat, în ședința de joi, amplasamentul variantei ocolitoare a municipiului Mediaș pe DN14 și declanșarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe acest coridor, aflate pe raza localității Mediaș, județul Sibiu. Potrivit unui comunicat al Executivului, de asemenea, au fost aprobate sumele
Mircea Fechet: Cred că Programul ''Rabla'' va continua, și-a dovedit utilitatea
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, crede că Programul ''Rabla'' va continua, deoarece și-a dovedit utilitatea nu doar pentru decarbonizarea sectorului de transport, ci și pentru mediul de afaceri și pentru români, în general. ''Am discutat ieri cu colegii din coaliție și despre Programul 'Rabla'. Am
Predoiu - mesaj de condoleanțe transmis Guvernului Indiei în urma tragicului accident aviatic produs în statul Gujarat
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj de condoleanțe, joi, Guvernului Indiei în urma tragicului accident aviatic produs pe un aeroport din statul Gujarat. 'Guver
Fechet: Problema fezabilității devierii pârâului Corund nu se mai pune; miza e punerea în siguranță a comunităților
Problema fezabilității devierii cursului pârâului Corund nu se mai pune, indiferent 'câte zeci de milioane de euro' va costa, miza principală fiind punerea în siguranță a tuturor comunităților din aval, a declarat, joi, ministrul Mediului, Mircea Fechet, întrebat la Palatul Victoria dacă autoritățile au ținut cont de concluziile unui rap
Mircea Fechet: Creșterea salinității pe Târnava Mică se va propaga în aval, diminuându-se pe măsura trecerii timpului
Fenomenul de creștere a salinității înregistrat pe râul Târnava Mică se va propaga în aval, diminuându-se pe măsura trecerii timpului, a declarat, joi, ministrul Mediului, Mircea Fechet. 'Avem creșteri în concentrațiile de cloruri mari, discutăm despre 30.000 de miligrame la litru pe Corund, în apropierea minei, ad
Fechet: Bugetul Administrației Naționale Apele Române pe 2025 - 4,25 miliarde de lei
Bugetul Administrației Naționale Apele Române pentru anul 2025 este de 4,25 miliarde de lei, cu o creștere de 55% față de anul trecut, și prevede investiții în consolidarea infrastructurii hidrotehnice, de combatere a schimbărilor climatice și de modernizare sistemului național de gospodărire a apelor. 'În Guvern, la propunerea ministerul
Ministrul Rafila apreciază că unii participanți la negocierile pentru noul guvern ar avea o abordare neserioasă
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a apreciat joi că unii participanți la negocierile pentru formarea viitorul guvern ar avea o abordare neserioasă. Întrebat care a fost nivelul discuției, el a replicat: 'Interesant, din anumite puncte de vedere: serios, din partea unora, neserios, din partea altora'. Alexandru Rafila a negat c
Cseke Attila: Pentru România ar fi rău dacă ministrul Dezvoltării sau al Transporturilor ar spune că tăiem investiții
Pentru România ar fi 'foarte rău' dacă ministrul Dezvoltării sau ministrul Transporturilor ar spune că se pot tăia investiții fără niciun fel de probleme, a declarat, joi, ministrul Cseke Attila. Ministrul Dezvoltării a fost întrebat, la Palatul Victoria, despre varianta stopării finanțării pentru unele investiții în vederea reducerii
Evenimentul 'Porți Deschise la Palatul Cotroceni' într-un format permanent, începând de sâmbătă
Administrația Prezidențială va organiza în continuare evenimentul 'Porți Deschise la Palatul Cotroceni' într-un format permanent, valabil începând de sâmbătă, în urma aprobării președintelui Nicușor Dan, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES. Potrivit Administrației Prezidențiale, în cadrul evenimentului, &
Spitalul 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu': Ion Iliescu beneficiază de îngrijiri medicale complexe; starea - staționară
Fostul președinte Ion Iliescu este internat în Secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' și beneficiază de îngrijiri medicale complexe din partea unei echipe multidisciplinare, iar starea generală se menține staționară, a informat, joi, unitatea sanitară în postare pe
MAE - Atenționare de călătorie pentru Bulgaria: Suspendarea temporară a circulației rutiere pe Podul Giurgiu-Ruse, joi și vineri
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria că, în perioada 12 iunie, ora 20:00 - 13 iunie, ora 4:00, autoritățile din țara vecină vor aplica măsura suspendării temporare a circulației rutiere pe Podul Ruse - Giurgiu pentru toate categoriile de autovehicule.