Nu sărăcia e alegerea lor, ci nepăsarea noastră

Astăzi, 12 iunie, Ziua Mondială împotriva Exploatării prin Muncă a Copiilor, ne pune față în față cu o realitate dureroasă, pe care mulți aleg să o ignore. Sunt copii care muncesc din greu, care cresc fără sprijin, fără protecție, fără copilărie. Iar toate astea se întâmplă sub ochii noștri, în tăcerea și indiferența unei societăți care nu mai reacționează.

În 2024, aproape 138 de milioane de copii la nivel global au fost victime ale exploatării prin muncă. Dintre aceștia, peste 54 de milioane au fost implicați în activități periculoase, care le-au pus în pericol sănătatea, siguranța și chiar viața.

Această zi este despre copiii lipsiți de copilărie, cei care muncesc în loc să învețe, care cară poveri în loc să se joace, care trăiesc cu griji ce n-ar trebui să existe la vârsta lor.

În România anului 2025, aceste realități nu vin doar din statistici internaționale, ele sunt prezente în comunitățile noastre, în special în zonele vulnerabile, precum județul Vaslui, unde sărăcia profundă și lipsa intervenției instituționale au transformat vulnerabilitatea în normalitate.

Avem copii care nu mai ajung la școală pentru că trebuie să muncească. Copii care cară saci, îngrijesc animale, însoțesc părinții la munci sezoniere sau sunt trimiși să adune fier vechi ori să cerșească, sub privirea indiferentă a unor autorități care aleg să nu vadă. Sunt copii care preiau roluri de adulți mult prea devreme, au grijă de frați mai mici, gătesc, spală, muncesc prin curte. Pentru acești copii, copilăria nu înseamnă joacă, ci responsabilitate impusă de lipsuri.

Statul vorbește mult despre protejarea copilului, dar când vine vorba de cei mai vulnerabili, copii din familii fără venituri, din cătune izolate, din județe precum Vaslui, totul rămâne la nivel declarativ. Campaniile sunt vizibile, discursurile sunt convingătoare, dar acțiunea lipsește. Controalele sunt insuficiente, nu există rețele locale funcționale de sprijin, mecanismele de prevenție sunt fragile, iar intervențiile reale, exact acolo unde ar conta cel mai mult, sunt rare și ineficiente. Exploatarea prin muncă nu înseamnă doar efort fizic, înseamnă abandon școlar, lipsă de perspectivă, vise frânte prea devreme, înseamnă o generație condamnată în tăcere, în timp ce statul întoarce capul.

Responsabilitatea este politică și morală. Cei care conduc România poartă răspunderea pentru fiecare copil silit să muncească, să abandoneze școala și să trăiască în mizerie. Nu sărăcia este alegerea acestor copii, ci nepăsarea celor care au puterea să schimbe lucrurile și aleg să nu o facă.

Când statul nu apără copilăria, nu vorbim de neputință, ci de abandon. Iar abandonul unui copil nu este doar o rușine națională, este o crimă tăcută, repetată zi de zi. Pentru că un copil care muncește forțat este un copil căruia i s-a furat viitorul. Și nimeni, niciodată, nu are dreptul să facă asta.

Deputat de Vaslui
Raisa Enachi

12 iunie 2025