MAE: Secretarul de stat Maria Magdalena Grigore, întâlniri cu înalţi funcţionari ai ONU

Secretarul de stat Maria Magdalena Grigore a avut întrevederi bilaterale cu înalţi funcţionari ai ONU, la sediul Organizaţiei, ocazie cu care a abordat mai multe subiecte, printre care modalităţile de îndeplinire a obiectivelor de dezvoltare durabilă, conectivitatea în domeniul transporturilor, asistenţă oficială pentru dezvoltare şi sectorul privat, cooperarea dintre România şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), contribuţia ţării noastre la operaţiunile de menţinere a păcii, asistenţă umanitară internaţională şi evoluţiile pe plan economic mondial.
Conform unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe, vineri, oficialul român s-a întâlnit cu administratorul asociat al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), Mourad Wahba, cu secretarul general adjunct, şef al Departamentului ONU pentru Afaceri Economice şi Sociale (UN-DESA), Liu Zhenmin, cu secretarul general adjunct, şef al Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (UN-OCHA), Mark Lowcock, cu secretarul general adjunct pentru Operaţiuni de Pace (UN DPO), Jean-Pierre Lacroix, cu administratorul asistent şi director al Biroului Regional pentru Europa şi statele Comunităţii Statelor Independente (CIS) al UNDP, Mirjana Spoljaric Egge, şi cu sub-secretarul general pentru probleme economice şi dezvoltare, economist şef (UN-DESA), Elliot Harris.
Secretarul de stat a subliniat importanţa ONU în contextul mondial actual şi semnificaţia sa deosebită pentru multilateralism. A menţionat de asemenea progresele realizate de România ca donator emergent, atât în domeniul asistenţei oficiale pentru dezvoltare cât şi în ceea ce priveşte ajutorul umanitar.
Ea a subliniat, arată MAE, importanţa implicării sectorului privat în cooperarea internaţională pentru dezvoltare, dar şi necesitatea ca realizarea proiectelor să se efectueze în conformitate cu regulile internaţionale definite de OCDE. Cooperarea cu UNDP se va dezvolta în viitor, prin proiecte definite în comun.
Zonele geografice considerate prioritare sunt, în principal, Vecinătatea estică şi Balcanii de vest, zone promovate de România în timpul deţinerii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. În ceea ce priveşte operaţiunile de menţinere a păcii, a subliniat contribuţia României constând în personal militar şi civil, precum şi echipamente militare de ultimă generaţie. AGERPRES/(AS - editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ BEC avertizează: Continuarea acțiunilor de propagandă electorală - campanie ilegală
Biroul Electoral Central solicită sâmbătă competitorilor electorali, având în vedere încheierea campaniei, să nu continue acțiunile de propagandă electorală și să nu emită în spațiul public mesaje de natură a induce în eroare alegătorii. ''În contextul în care, începând cu ora
LIVE UPDATE Prezidenţiale2025/ Prezenţa la vot
Peste 246.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 10:00 (ora României), pentru a vota la al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Ilie Bolojan - întâlnire cu militarii români aflați în misiune în Bosnia și Herțegovina
Președintele interimar, Ilie Bolojan, a efectuat vineri o vizită la Misiunea Militară a Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina - EUFOR Althea, România preluând în ianuarie comanda structurii. Președintele a fost însoțit de șeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiță Vlad. La sosirea în Sarajevo,
Prezidențiale2025/AEP: Până sâmbătă la ora 10:00 s-au prezentat la urne în diaspora peste 246.000 de alegători
Peste 246.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 10:00 (ora României), pentru a vota la al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, și anume de joi, ora 22:00 (ora
Prezidențiale2025/ S-a încheiat campania; nu se mai pot derula acțiuni de propagandă electorală
Campania electorală pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale s-a încheiat sâmbătă, la ora 7:00. Potrivit Biroului Electoral Central, este interzisă continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale. Prin continuarea propagandei electorale se înțelege:
Prezidențiale2025/ AEP: Până sâmbătă la ora 3:00, s-au prezentat la urne în diaspora aproximativ 230.000 de alegători
Aproximativ 230.000 de alegători au votat în diaspora, până sâmbătă la ora 3:00, la turul al doilea al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de vineri până sâmbătă, la ora 3:00, s-au prezentat la vot 224.655 ce
Ilie Bolojan: E important să acționăm împreună pentru a spori încrederea în instituții și a ne proteja valorile democratice
Președintele interimar Ilie Bolojan a participat, vineri, la Tirana, la reuniunea Comunității Politice Europene, principalele subiecte vizând modul în care se poate asigura securitatea pe continentul european și cum se poate construi o pace durabilă în Ucraina, precum și despre dezvoltarea infrastructurii și consolidarea democrațiilor europene.
Prezidențiale2025/AEP: Până vineri la ora 21:00 s-au prezentat la urne în diaspora peste 200.000 de alegători
Peste 200.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până vineri la ora 21:00 (ora României), pentru a vota la al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, și anume de joi, ora 22:00 (ora Rom&aci
Prezidențiale2025/ Liderul PSD Alba a votat la o secție din Olanda, 'pentru o Românie europeană'
Liderul PSD Alba, Corneliu Mureșan, a declarat că a votat vineri, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, la o secție de votare din Olanda, țară unde locuiește fratele său, 'pentru o Românie care să continue drumul european, care să fie sigură, stabilă economic'. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, social-dem
Prezidențiale2025/Sibiu: Peste 200 de oameni la manifestația de susținere a lui Nicușor Dan; printre ei și români din diaspora
Sibiu, 16 mai /Agerpres/ - Peste 200 de oameni, printre care și români din diaspora, au fost prezenți, vineri, la manifestația de susținere a candidatului independent Nicușor Dan care a avut loc în Piața Mare din centrul municipiului Sibiu, pe ploaie.
Prezidențiale2025/Șoșoacă: Nu susținem globaliștii, dar nici persoane care apără violatorii unei minore
Președintele S.O.S. România, europarlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă, își îndeamnă alegătorii și simpatizanții să voteze 'după mintea și sufletul lor', exprimându-și încrederea în poporul român. Șoșoacă a prezentat poziția Comitetului Național al S.O.S. România referitoare la alegerile
Prezidențiale2025/AEP: Până vineri la ora 19:00 s-au prezentat la urne în diaspora peste 150.000 de alegători
Peste 150.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până vineri la ora 19:00 (ora României), pentru a vota la al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, și anume de joi, ora 22:00, ora Rom&aci
Prezidențiale2025/ARPP: Etichetările ofensatoare și folosirea suferinței altora ca armă retorică nu își au locul într-o societate democratică
Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie își exprimă îngrijorarea față de folosirea, în spațiul public, a unor termeni asociați cu suferința psihică sau cu diferențele de dezvoltare, într-un mod jignitor, în scopul discreditării politice. 'Astfel de afirmații nu doar că denaturează sensul real al acestor termeni, d
Prezidențiale2025/AEP: Până vineri la ora 17:00 s-au prezentat la urne în diaspora peste 108.000 de alegători
Peste 108.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până vineri dimineața la ora 17:00 (ora României), pentru a vota la al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Prezidențiale2025/Enache: Prezența la vot în Moldova, de trei ori mai mare; o prezență forțată masiv de instituțiile moldovene
Liderul deputaților AUR, Mihai Enache, a afirmat vineri, după o discuție cu reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), că are informații de la observatorii AUR din Republica Moldova că prezența la vot, 'de trei ori mai mare', este 'forțată masiv și asumată de instituțiile oficiale ale statului moldovean', cu implicarea unor partide