Ludovic Orban: Criteriile de desemnare a candidaţilor PNL la europarlamentare, adoptate în iunie
Consiliul Naţional al PNL va adopta la următoarea şedinţă, care va avea loc cel mai probabil în luna iunie, hotărârea privind criteriile şi procedurile de desemnare a candidaţilor la alegerile europarlamentare, a anunţat sâmbătă, la Murighiol, preşedintele partidului, Ludovic Orban.
"La primul Consiliu Naţional, care va avea loc probabil în iunie, vom adopta o hotărâre privind criteriile şi procedura de desemnare a candidaţilor la europarlamentare. Gândesc să fie o reprezentare echilibrată a regiunilor, cu candidaţi care să treacă prin filtrul campaniei în regiuni", a declarat, într-o conferinţă de presă, liderul liberal.
El şi-a exprimat aprecierea faţă de actuala echipă de europarlamentari PNL şi a afirmat că membrii acesteia vor intra în competiţie cu noi candidaţi.
"Voi fi foarte exigent în ceea ce priveşte candidaţii. Nu poţi să trimiţi pe oricine la Bruxelles. Candidaţii trebuie să aibă expertiză cel puţin într-un domeniu, pentru că acolo dezbaterea în comisiile de specialitate este extrem de serioasă, iar noi, ca să existăm în această dezbatere şi să putem influenţa deciziile în avantajul României, trebuie să avem oameni foarte bine pregătiţi. Trebuie să fie oameni care au o carieră în spate, care să aibă capacitatea să relaţioneze, să convingă, să câştige respectul partenerilor din celelalte ţări membre ale Parlamentului European. Nu în ultimul rând, trebuie să fie oameni care să stabilească contracte şi să genereze relaţii pe termen lung", a mai spus preşedintele PNL.
În cadrul conferinţei de presă, Ludovic Orban a prezentat şi proiectele legislative iniţiate de PNL pentru sprijinirea mediului de afaceri, printre care scutirea firmelor de 20% din impozitul pe profit pentru acordarea de bonificaţii pentru salariaţi şi extinderea facilităţii de scutire pe profitul reinvestit şi pentru mijloacele de transport rutier, feroviar şi naval.
De asemenea, el şi-a exprimat încrederea în preşedinţii organizaţiilor judeţene din regiunea sud-est a României că vor avea "progrese spectaculoase", în condiţiile în care, în prezent, potrivit deputatului Victor Paul Dobre, PNL nu are niciun preşedinte sau vicepreşedinte de Consiliu Judeţean şi niciun primar sau viceprimar în vreunul din municipiile reşedinţă de judeţ din această regiune.
"Este o situaţie grea. Practic, structura de rezistenţă o reprezintă cei 110 primari. (...) Sunt convins că 2020 va fi timpul nostru", a menţionat deputatul Dobre, la Conferinţa regiunii sud-est a PNL, desfăşurată la Murighiol.
Întâlnirea de la Murighiol, potrivit preşedintelui organizaţiei judeţene a PNL, Ştefan Ilie, a fost apreciată drept un schimb de experienţă atât pentru autorităţile locale, cât şi pentru preşedinţii organizaţiilor judeţene.
"Sunt adeptul acestui tip de întâlniri şi consider că reprezintă o filă importantă din cheia succesului unui ales local. Cel care stă într-o localitate şi nu iese din ea nu face decât să se îndrepte, el şi localitatea, spre Evul Mediu", a menţionat Ştefan Ilie.
Circa 300 de liberali din şase judeţe, Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea, au participat, începând de vineri, la Conferinţa regiunii sud-est a PNL, organizată la Murighiol. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Mirela Bărbulescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cererea de plată 4 din PNRR a fost aprobată fără corecții financiare; România depășește 60% implementare (ministru)
Cererea de plată 4 din PNRR, care a inclus reforme complexe privind gestionarea durabilă a pădurilor, decarbonizarea, digitalizarea și revizuirea cadrului fiscal, a fost aprobată fără corecții financiare, iar gradul de implementare al Planului Național de Redresare și Reziliență al României depășește în prezent 60%, a declarat, joi, ministrul Investițiilo
VIDEO Bolojan: România a făcut bine că a accesat Programul SAFE, un împrumut avantajos pentru consolidarea industriei de apărare
Premierul Ilie Bolojan a declarat că România a procedat corect accesând Programul SAFE, un mecanism european de finanțare destinat consolidării industriei de apărare. El a subliniat că împrumutul este avantajos, cu o dobândă la jumătate din cea la care se împrumută țara noastră, are o perioadă de rambursare de 40 de ani și permite integr
VIDEO Bolojan: Ținta este să aducem plățile aferente PNRR la zi în următoarele două-trei săptămâni
Guvernul își propune ca în următoarele două-trei săptămâni să aducă la zi toate plățile pentru proiectele de investiții finanțate prin PNRR, astfel încât lucrările aflate în derulare să poată fi finalizate la timp. Anunțul a fost făcut de premierul interimar Ilie Bolojan, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victor
VIDEO Bolojan: Am convenit ca proiectele aferente jaloanelor PNRR nefinalizate să fie promovate în Parlament ca inițiative legislative
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul va urgenta finalizarea jaloanelor și reformelor din PNRR, astfel încât România să poată accesa fondurile europene aferente. Măsurile vor fi transpuse în Parlament sub forma unor proiecte de lege, având în vedere că Executivul interimar nu poate emite ordonanțe.
Țuțuianu: Proiectul privind publicitatea politică va fi finalizat în perioada următoare; va fi un proiect solid și coerent
Autoritatea Electorală Permanentă va finaliza în perioada următoare proiectul de reglementare a publicității politice, președintele AEP, Adrian Țuțuianu, precizând că se lucrează în colaborare interinstituțională pentru ca actul normativ să fie 'solid' și 'coerent'. 'Autoritatea Electorală Permanentă (AEP)
VIDEO Bolojan: Comisia Europeană a confirmat validarea cererii de plată de 2,6 miliarde de euro
Comisia Europeană a confirmat validarea cererii de plată de 2,6 miliarde de euro din PNRR, a anunțat premierul Ilie Bolojan. 'Mă bucur că astăzi Comisia Europeană ne-a confirmat, în mod oficial, validarea cererii noastre de plată de 2,6 miliarde de euro. (...) E un lucru important pentru România. Ne asigură fluxurile de plăți,
Daniel Zamfir: OUG privind programul SAFE va fi atacată la CCR; Biroul permanent al Senatului a decis
Senatul va sesiza Curtea Constituțională pe ordonanța de urgență privind programul SAFE, pentru că așa a decis Biroul permanent, a transmis joi social-democratul Daniel Zamfir. Liderul senatorilor PSD a fost întrebat care este poziția partidului în legătură cu faptul că președintele Senatului, Mircea Abrudean, refuză să sesizeze CC
Clotilde Armand (USR): Administrația locală suferă de lipsă de transparență; Întorsura Buzăului - un exemplu pozitiv
Vicepreședintele USR Clotilde Armand, care s-a aflat joi într-o vizită de lucru în municipiul Sfântu Gheorghe, a declarat că multe administrații locale, inclusiv din județul Covasna, dau dovadă de lipsă de transparență. 'Aici sunt niște comune care nu au ajuns încă la nivel de transparență pe care îl dorim. Am
Zamfir cere să fie cercetat felul în care oameni de afaceri negociază cu un vicepremier vânzarea acțiunilor statului
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a declarat joi că organele statului trebuie să cerceteze activitatea vicepremierului Oana Gheorghiu, după ce un nou Guvern va fi instalat la Palatul Victoria. Sindicaliștii de la Guvern au cerut demisia Oanei Gheorghiu, care este acuzată că a făcut lobby pentru o companie străină din interiorul Guvernulu
Parlament/Bpr: Regulamentul AEP, aprobat; 204 posturi reduse
Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților au aprobat, joi, Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Electorale Permanente (AEP) care include o organigramă cu un număr redus de posturi, pentru eficientizarea activității. Potrivit documentului, AEP are un număr de 371 de posturi exclusiv demnitarii, persona
Parlament/ Birourile permanente au trimis MApN și SRI aprobarea prealabilă pentru achizițiile pe programul SAFE
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis joi să transmită către Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații aprobarea prealabilă necesară pentru inițierea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție aferente proiectelor propuse spre finanțare prin Instrumentul 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE), afla
Grindeanu i-a cerut lui Pîslaru lista cu proiectele din PNRR care trebuie aprobate în Parlament
Președintele Camerei Deputaților, social-democratul Sorin Grindeanu, i-a trimis joi o scrisoare lui Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Fondurilor Europene, în care îi cere lista cu proiectele legislative care trebuie aprobate în Parlament pentru realizarea unui grad cât mai mare de absorbție a fondurilor din PNRR.
Senat: Biroul permanent l-a mandatat pe Mircea Abrudean să sesizeze CCR pentru OUG 38/2026
Biroul permanent al Senatului l-a mandatat pe președintele Senatului, Mircea Abrudean, să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la existența unui posibil conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României și Guvern cu privire la procedura de adoptare OUG 38/2026, care vizează inclusiv Programul SAFE de înzestrare a armatei.
Sindicaliștii de la Guvern cer demisia Oanei Gheorghiu și a lui Irineu Darău: Palatul Victoria nu este showroom
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG) solicită demisia de onoare a vicepremierului Oana Gheorghiu și a ministrului Economiei, Irineu Darău, ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public privind întâlniri și demersuri instituționale legate de grupul german Schwarz/Schwarz Digits, în raport cu instituții ale statului r
PSD: Prim-ministrul demis să plece; a numit o persoană anchetată la conducerea Vămii
Partidul Social Democrat i-a cerut, joi, premierului Ilie Bolojan să înceteze exercitarea funcției de conducere a guvernului interimar și să își asume răspunderea politică pentru decizia sa de a numi la conducerea Autorității Vamale Române (AVR) o persoană care a fost reținută de procurori pentru săvârșirea unor infracțiuni asimilate faptelor de corup

