Iohannis a sesizat CCR cu privire la Legea 304/2004 privind organizarea judiciară
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale a României (CCR), vineri, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, remis AGERPRES.
"Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în forma ajunsă la promulgare după deferirea ei de trei ori Curţii Constituţionale şi reexaminarea de către Parlament pentru a fi pusă de acord cu deciziile de neconstituţionalitate adoptate de jurisdicţia constituţională, încă mai conţine unele prevederi neconstituţionale", se susţine în sesizare.
Potrivit documentului, primul punct din legea dedusă controlului de constituţionalitate stabileşte că "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege".
"Această dispoziţie nou introdusă este o reproducere ad litteram a art. 126 alin. (1) din Constituţie, ceea ce reprezintă un paralelism legislativ", se explică în sesizare.
Conform preşedintelui, în urma punerii în acord a dispoziţiilor cu Decizia CCR 33/2018, forma adoptată pentru art. 9 din Legea 303/2004 - art. I pct. 4 din legea criticată - este următoarea "Hotărârile Secţiei pentru judecători, respectiv ale Secţiei pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situaţii decât cele prevăzute la art. 134 alin. 3 din Constituţia României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, pot fi atacate la secţia de contencios administrativ a Curţii de apel competente, conform dreptului comun".
"Sunt stabilite două reguli diferite cu privire la instanţa competentă de a judeca contestaţia asupra unor hotărâri ale secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, altele decât cele în materie disciplinară", indică Iohannis.
Totodată, în sesizare se arată că prin art. I pct. 5 se introduce un nou alineat: "Hotărârile judecătoreşti trebuie redactate în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării. În cazuri temeinic motivate, termenul poate fi prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori". "Norma nou introdusă este lipsită de previzibilitate", consideră preşedintele.
Potrivit acestuia, art. I pct. 11 din Lege încalcă mai multe articole din Constituţie. "Prin lege organică nu se pot modifica rolul şi atribuţiile stabilite de Constituţie pentru CSM ca organism colegial, respectiv pentru secţiile CSM, ca structuri cu atribuţii în domeniul răspunderii disciplinare", susţine şeful statului.
El adaugă că art. I pct. 21 din legea criticată transferă competenţa de înfiinţare a secţiilor curţilor de apel şi ale instanţelor din circumscripţia acestora de la plenul CSM la Secţia pentru judecători a CSM.
"Transferul acestei atribuţii de la plenul CSM la Secţia pentru judecători a CSM încalcă chiar rolul dat de legiuitorul constituant Consiliului Superior al Magistraturii (...) de garant al independenţei justiţiei", motivează Iohannis.
El completează că art. I pct. 35 din legea criticată transferă competenţa de soluţionare a contestaţiilor referitoare la intervenţia procurorilor ierarhici superiori în activitatea procurorilor de caz de la plenul CSM la Secţia pentru procurori a acestuia. În plus, se introduce posibilitatea infirmării soluţiilor date de către procurorul ierarhic superior nu doar pentru nelegalitate, ci şi pentru netemeinicie.
''În cazul activităţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, (...) prin transferarea competenţei de soluţionare a contestaţiilor referitoare la intervenţia procurorilor ierarhici superiori în activitatea procurilor de caz de la plenul CSM (format nu doar din membri aleşi ai corpului magistraţilor, ci şi din membri de drept sau din reprezentanţi ai societăţii civile) la Secţia pentru procurori a CSM se diminuează o garanţie pentru funcţionarea independentă a acestei structuri", consideră preşedintele.
Conform sesizării, art. I pct. 38 transferă competenţa CSM de a solicita ministrului Justiţiei exercitarea controlului asupra procurorilor de la plenul acestuia la Secţia pentru procurori.
"Prin acordarea posibilităţii ministrului Justiţiei, care este membru al Guvernului, numit şi susţinut de un partid politic, de a da îndrumări scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate 'pentru prevenirea şi combaterea eficientă a criminalităţii', (...) dar în special prin punerea procurorilor sub controlul ministrului Justiţiei, (...) fără a defini în niciun fel aceste atribuţii, se creează posibilitatea intervenirii în activitatea judiciară a procurorilor într-o manieră care să aducă atingere independenţei funcţionale a acestora", opinează şeful statului.
Totodată, mai indică el, la pct. 40 al legii se arată: "Pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 8 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop".
"Sintagma 'conduită morală ireproşabilă' este neclară şi implică o apreciere subiectivă, lipsind criteriile obiective de selecţie. De asemenea, lipsa unei sancţiuni disciplinare nu este circumstanţiată în timp", se arată în sesizare.
Art. I pct. 45 introduce după articolul 88 o nouă secţiune dedicată Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. "Dată fiind competenţa Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, pentru atingerea acestor obiective (...) este necesar ca legiuitorul să creeze condiţiile optime pentru ca structurile de parchet din cadrul Ministerului Public să fie funcţionale şi să poată îndeplini această misiune", mai susţine Iohannis.
Potrivit sesizării, la art. I pct. 59 din legea criticată se menţionează că Secţia pentru judecători a CSM avizează HG de stabilire a numărului maxim de posturi pentru ICCJ.
"Atât timp cât Consiliul Superior al Magistraturii, prin plenul său, are competenţa legală ca în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei să avizeze actele normative care vizează domeniul său de competenţă, reglementarea acestei competenţe pentru Secţia pentru judecători în cazul Hotărârii de Guvern care stabileşte numărul maxim de posturi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu numai că dublează această competenţă, dar încalcă şi rolul Consiliului Superior al Magistraturii", spune preşedintele Iohannis. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cerban, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Bolojan: Ținta este să aducem plățile aferente PNRR la zi în următoarele două-trei săptămâni
Guvernul își propune ca în următoarele două-trei săptămâni să aducă la zi toate plățile pentru proiectele de investiții finanțate prin PNRR, astfel încât lucrările aflate în derulare să poată fi finalizate la timp. Anunțul a fost făcut de premierul interimar Ilie Bolojan, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victor
VIDEO Bolojan: Am convenit ca proiectele aferente jaloanelor PNRR nefinalizate să fie promovate în Parlament ca inițiative legislative
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul va urgenta finalizarea jaloanelor și reformelor din PNRR, astfel încât România să poată accesa fondurile europene aferente. Măsurile vor fi transpuse în Parlament sub forma unor proiecte de lege, având în vedere că Executivul interimar nu poate emite ordonanțe.
Țuțuianu: Proiectul privind publicitatea politică va fi finalizat în perioada următoare; va fi un proiect solid și coerent
Autoritatea Electorală Permanentă va finaliza în perioada următoare proiectul de reglementare a publicității politice, președintele AEP, Adrian Țuțuianu, precizând că se lucrează în colaborare interinstituțională pentru ca actul normativ să fie 'solid' și 'coerent'. 'Autoritatea Electorală Permanentă (AEP)
VIDEO Bolojan: Comisia Europeană a confirmat validarea cererii de plată de 2,6 miliarde de euro
Comisia Europeană a confirmat validarea cererii de plată de 2,6 miliarde de euro din PNRR, a anunțat premierul Ilie Bolojan. 'Mă bucur că astăzi Comisia Europeană ne-a confirmat, în mod oficial, validarea cererii noastre de plată de 2,6 miliarde de euro. (...) E un lucru important pentru România. Ne asigură fluxurile de plăți,
Daniel Zamfir: OUG privind programul SAFE va fi atacată la CCR; Biroul permanent al Senatului a decis
Senatul va sesiza Curtea Constituțională pe ordonanța de urgență privind programul SAFE, pentru că așa a decis Biroul permanent, a transmis joi social-democratul Daniel Zamfir. Liderul senatorilor PSD a fost întrebat care este poziția partidului în legătură cu faptul că președintele Senatului, Mircea Abrudean, refuză să sesizeze CC
Clotilde Armand (USR): Administrația locală suferă de lipsă de transparență; Întorsura Buzăului - un exemplu pozitiv
Vicepreședintele USR Clotilde Armand, care s-a aflat joi într-o vizită de lucru în municipiul Sfântu Gheorghe, a declarat că multe administrații locale, inclusiv din județul Covasna, dau dovadă de lipsă de transparență. 'Aici sunt niște comune care nu au ajuns încă la nivel de transparență pe care îl dorim. Am
Zamfir cere să fie cercetat felul în care oameni de afaceri negociază cu un vicepremier vânzarea acțiunilor statului
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a declarat joi că organele statului trebuie să cerceteze activitatea vicepremierului Oana Gheorghiu, după ce un nou Guvern va fi instalat la Palatul Victoria. Sindicaliștii de la Guvern au cerut demisia Oanei Gheorghiu, care este acuzată că a făcut lobby pentru o companie străină din interiorul Guvernulu
Parlament/Bpr: Regulamentul AEP, aprobat; 204 posturi reduse
Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților au aprobat, joi, Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Electorale Permanente (AEP) care include o organigramă cu un număr redus de posturi, pentru eficientizarea activității. Potrivit documentului, AEP are un număr de 371 de posturi exclusiv demnitarii, persona
Parlament/ Birourile permanente au trimis MApN și SRI aprobarea prealabilă pentru achizițiile pe programul SAFE
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis joi să transmită către Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații aprobarea prealabilă necesară pentru inițierea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție aferente proiectelor propuse spre finanțare prin Instrumentul 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE), afla
Grindeanu i-a cerut lui Pîslaru lista cu proiectele din PNRR care trebuie aprobate în Parlament
Președintele Camerei Deputaților, social-democratul Sorin Grindeanu, i-a trimis joi o scrisoare lui Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Fondurilor Europene, în care îi cere lista cu proiectele legislative care trebuie aprobate în Parlament pentru realizarea unui grad cât mai mare de absorbție a fondurilor din PNRR.
Senat: Biroul permanent l-a mandatat pe Mircea Abrudean să sesizeze CCR pentru OUG 38/2026
Biroul permanent al Senatului l-a mandatat pe președintele Senatului, Mircea Abrudean, să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la existența unui posibil conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României și Guvern cu privire la procedura de adoptare OUG 38/2026, care vizează inclusiv Programul SAFE de înzestrare a armatei.
Sindicaliștii de la Guvern cer demisia Oanei Gheorghiu și a lui Irineu Darău: Palatul Victoria nu este showroom
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG) solicită demisia de onoare a vicepremierului Oana Gheorghiu și a ministrului Economiei, Irineu Darău, ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public privind întâlniri și demersuri instituționale legate de grupul german Schwarz/Schwarz Digits, în raport cu instituții ale statului r
PSD: Prim-ministrul demis să plece; a numit o persoană anchetată la conducerea Vămii
Partidul Social Democrat i-a cerut, joi, premierului Ilie Bolojan să înceteze exercitarea funcției de conducere a guvernului interimar și să își asume răspunderea politică pentru decizia sa de a numi la conducerea Autorității Vamale Române (AVR) o persoană care a fost reținută de procurori pentru săvârșirea unor infracțiuni asimilate faptelor de corup
Guvernul va obliga RA-APPS să publice lista completă a imobilelor și beneficiarilor (proiect)
Guvernul va obliga RA-APPS să publice lista completă a imobilelor și beneficiarilor, conform unui proiect de hotărâre pus joi în transparență. Propunerea vine din partea Secretariatului General al Guvernului, conform unui comunicat transmis de USR. Astfel, Regia Autonomă 'Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat' (RA-
Porți deschise la Camera Deputaților de Ziua Copilului - zone sportive, drone, mașini tunate, activități numeroase
Camera Deputaților organizează pe 1 iunie evenimentul 'Porți deschise', cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Instituția va putea fi vizitată între orele 10:00 și 17:00, în regim de gratuitate, de copiii și însoțitorii acestora, iar accesul se va realiza prin intrarea C1, dinspre bulevardul 'Națiunile Unite'.
