Dragnea spune că se va informa despre situaţia de la TVR
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, a declarat, joi, că se va informa despre situaţia de la TVR, după ce au apărut în spaţiul public o serie de înregistrări conform cărora directorul general al instituţiei, Doina Gradea, ar fi jignit un jurnalist.
"În primul rând, nu le-am văzut, n-am auzit, n-am citit. O să mă uit pe ele şi sper să nu fie ceva foarte grav. Dacă e ceva foarte grav... ", a declarat Dragnea la Parlament.
Atenţionat de jurnalişti că apelativul folosit de Doina Gradea faţă de o jurnalistă TVR ar fi fost "cap de porc", Dragnea a spus: "Aoleu! Păi poate iese şi doamna de la TVR, doamna Gradea, ca altă doamnă, că e o făcătură, a fost un soft care a modificat vocea şi..., De unde să ştim acuma?. Să citesc întâi. Eu vă promit că nu are niciun fel de susţinere dacă lucrurile stau aşa!".
Partidul Naţional Liberal a cerut, joi, demisia conducerii Televiziunii publice, respectiv a preşedintelui-director general al instituţiei, Doina Gradea.
"PNL este stupefiat de informaţiile care au fost făcute publice din interiorul Televiziunii publice despre maniera în care conducerea actuală, numită de PSD, încearcă să preia controlul absolut asupra acestei instituţii şi să pună pumnul în gură jurnaliştilor critici cu puterea. PNL cere demisia preşedintelui-director general al Televiziunii publice, Doina Gradea. Şi, dacă până marţi nu înţelege să dea curs acestei solicitări, preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, Gigel Ştirbu, din partea PNL, o va convoca pe doamna director Doina Gradea la audieri în Comisia de cultură", a afirmat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă.
Realizatorul TV Dragoş Pătraru a criticat, joi, pe pagina sa de internet, conducerea SRTV, menţionând că doreşte să tragă "un serios semnal de alarmă cu privire la ce se întâmplă la televiziunea publică". El o acuză pe Doina Gradea de acţiuni de intimidare şi cenzură, postând, în acest sens, şi nişte înregistrări audio.
Ulterior, mai mulţi jurnalişti TVR au semnat o scrisoare deschisă, pe care au adresat-o conducerii televiziunii publice şi în care îşi exprimă "indignarea" faţă de limbajul folosit de preşedintele-director general Doina Gradea la adresa unui reporter.

Sursa foto: Dragos Porojnicu / Facebook
"Noi, jurnaliştii Direcţiei Ştiri a TVR, suntem consternaţi şi indignaţi de limbajul folosit de preşedintele-director general Doina Gradea la adresa unui reporter şi a redacţiei în general. Îi solicităm doamnei PDG să îi ceară scuze colegei noastre, un jurnalist onest şi profesionist, care a acţionat în interesul public. În acelaşi timp, ne declarăm îngrijoraţi de dispreţul pe care doamna Doina Gradea şi domnul Eduard Dârvariu îl arată faţă de principiile şi misiunea televiziunii publice şi faţă de cei care încearcă să le respecte şi să le pună în practică, într-un peisaj mediatic tot mai dificil şi lipsit de reguli. O asigurăm pe doamna Doina Gradea că nu suntem 'hateri de profesie', încercăm doar să ne facem meseria şi să ne respectăm publicul, deşi de cele mai multe ori nu este deloc uşor ", se arată în scrisoarea respectivă, făcută publică pe o reţea de socializare de semnatarii ei.
AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Diana Dumitru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Bolojan: Ținta este să aducem plățile aferente PNRR la zi în următoarele două-trei săptămâni
Guvernul își propune ca în următoarele două-trei săptămâni să aducă la zi toate plățile pentru proiectele de investiții finanțate prin PNRR, astfel încât lucrările aflate în derulare să poată fi finalizate la timp. Anunțul a fost făcut de premierul interimar Ilie Bolojan, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victor
VIDEO Bolojan: Am convenit ca proiectele aferente jaloanelor PNRR nefinalizate să fie promovate în Parlament ca inițiative legislative
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul va urgenta finalizarea jaloanelor și reformelor din PNRR, astfel încât România să poată accesa fondurile europene aferente. Măsurile vor fi transpuse în Parlament sub forma unor proiecte de lege, având în vedere că Executivul interimar nu poate emite ordonanțe.
Țuțuianu: Proiectul privind publicitatea politică va fi finalizat în perioada următoare; va fi un proiect solid și coerent
Autoritatea Electorală Permanentă va finaliza în perioada următoare proiectul de reglementare a publicității politice, președintele AEP, Adrian Țuțuianu, precizând că se lucrează în colaborare interinstituțională pentru ca actul normativ să fie 'solid' și 'coerent'. 'Autoritatea Electorală Permanentă (AEP)
VIDEO Bolojan: Comisia Europeană a confirmat validarea cererii de plată de 2,6 miliarde de euro
Comisia Europeană a confirmat validarea cererii de plată de 2,6 miliarde de euro din PNRR, a anunțat premierul Ilie Bolojan. 'Mă bucur că astăzi Comisia Europeană ne-a confirmat, în mod oficial, validarea cererii noastre de plată de 2,6 miliarde de euro. (...) E un lucru important pentru România. Ne asigură fluxurile de plăți,
Daniel Zamfir: OUG privind programul SAFE va fi atacată la CCR; Biroul permanent al Senatului a decis
Senatul va sesiza Curtea Constituțională pe ordonanța de urgență privind programul SAFE, pentru că așa a decis Biroul permanent, a transmis joi social-democratul Daniel Zamfir. Liderul senatorilor PSD a fost întrebat care este poziția partidului în legătură cu faptul că președintele Senatului, Mircea Abrudean, refuză să sesizeze CC
Clotilde Armand (USR): Administrația locală suferă de lipsă de transparență; Întorsura Buzăului - un exemplu pozitiv
Vicepreședintele USR Clotilde Armand, care s-a aflat joi într-o vizită de lucru în municipiul Sfântu Gheorghe, a declarat că multe administrații locale, inclusiv din județul Covasna, dau dovadă de lipsă de transparență. 'Aici sunt niște comune care nu au ajuns încă la nivel de transparență pe care îl dorim. Am
Zamfir cere să fie cercetat felul în care oameni de afaceri negociază cu un vicepremier vânzarea acțiunilor statului
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a declarat joi că organele statului trebuie să cerceteze activitatea vicepremierului Oana Gheorghiu, după ce un nou Guvern va fi instalat la Palatul Victoria. Sindicaliștii de la Guvern au cerut demisia Oanei Gheorghiu, care este acuzată că a făcut lobby pentru o companie străină din interiorul Guvernulu
Parlament/Bpr: Regulamentul AEP, aprobat; 204 posturi reduse
Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților au aprobat, joi, Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Electorale Permanente (AEP) care include o organigramă cu un număr redus de posturi, pentru eficientizarea activității. Potrivit documentului, AEP are un număr de 371 de posturi exclusiv demnitarii, persona
Parlament/ Birourile permanente au trimis MApN și SRI aprobarea prealabilă pentru achizițiile pe programul SAFE
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis joi să transmită către Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații aprobarea prealabilă necesară pentru inițierea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție aferente proiectelor propuse spre finanțare prin Instrumentul 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE), afla
Grindeanu i-a cerut lui Pîslaru lista cu proiectele din PNRR care trebuie aprobate în Parlament
Președintele Camerei Deputaților, social-democratul Sorin Grindeanu, i-a trimis joi o scrisoare lui Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Fondurilor Europene, în care îi cere lista cu proiectele legislative care trebuie aprobate în Parlament pentru realizarea unui grad cât mai mare de absorbție a fondurilor din PNRR.
Senat: Biroul permanent l-a mandatat pe Mircea Abrudean să sesizeze CCR pentru OUG 38/2026
Biroul permanent al Senatului l-a mandatat pe președintele Senatului, Mircea Abrudean, să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la existența unui posibil conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României și Guvern cu privire la procedura de adoptare OUG 38/2026, care vizează inclusiv Programul SAFE de înzestrare a armatei.
Sindicaliștii de la Guvern cer demisia Oanei Gheorghiu și a lui Irineu Darău: Palatul Victoria nu este showroom
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG) solicită demisia de onoare a vicepremierului Oana Gheorghiu și a ministrului Economiei, Irineu Darău, ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public privind întâlniri și demersuri instituționale legate de grupul german Schwarz/Schwarz Digits, în raport cu instituții ale statului r
PSD: Prim-ministrul demis să plece; a numit o persoană anchetată la conducerea Vămii
Partidul Social Democrat i-a cerut, joi, premierului Ilie Bolojan să înceteze exercitarea funcției de conducere a guvernului interimar și să își asume răspunderea politică pentru decizia sa de a numi la conducerea Autorității Vamale Române (AVR) o persoană care a fost reținută de procurori pentru săvârșirea unor infracțiuni asimilate faptelor de corup
Guvernul va obliga RA-APPS să publice lista completă a imobilelor și beneficiarilor (proiect)
Guvernul va obliga RA-APPS să publice lista completă a imobilelor și beneficiarilor, conform unui proiect de hotărâre pus joi în transparență. Propunerea vine din partea Secretariatului General al Guvernului, conform unui comunicat transmis de USR. Astfel, Regia Autonomă 'Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat' (RA-
Porți deschise la Camera Deputaților de Ziua Copilului - zone sportive, drone, mașini tunate, activități numeroase
Camera Deputaților organizează pe 1 iunie evenimentul 'Porți deschise', cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Instituția va putea fi vizitată între orele 10:00 și 17:00, în regim de gratuitate, de copiii și însoțitorii acestora, iar accesul se va realiza prin intrarea C1, dinspre bulevardul 'Națiunile Unite'.
