Emil Constantinescu a subliniat la Summitul Economic al Eurasiei problemele ce pot fi create de dezvoltarea ştiinţei şi a tehnicii
Fostul preşedinte al României Emil Constantinescu a afirmat, la cel de-al XXI-lea Summit Economic al Eurasiei, care a avut loc la Istanbul în perioada 11 - 13 aprilie, că, într-o epocă a dezvoltării fără precedent a ştiinţei şi tehnicii, democraţiile au nevoie de oameni ce pot emite propriile lor judecăţi de valoare, nelăsându-se manipulaţi prin mijloace de comunicare în masă.
Evenimentul organizat de Fundaţia Marmara a avut ca temă "Dilema secolului nostru - tehnologie versus politică".
Emil Constantinescu, care este deţinător al "Medaliei de onoare" a fundaţiei, a subliniat că tema summitului a supus atenţiei o problemă gravă, care dacă nu va fi rezolvată, poate genera consecinţe pe termen lung mai grave decât cele ale crizelor economice sau politice, respectiv "o criză a civilizaţiei contemporane şi a umanităţii", potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presă al fostului preşedinte.
În opinia sa, dilema decidenţilor politici de a alege între bine şi rău în faţa extraordinarei dezvoltări a tehnologiei nu se limitează la controlul armelor de distrugere în masă, pentru că progresul ştiinţei şi al tehnologiei creează şi alte ameninţări asupra vieţii şi a mediului înconjurător.
"Aş vrea să mă refer doar la relaţia dintre tehnologia comunicaţiilor şi democraţie, care în ultimul timp a luat o turnură neaşteptată. Progresul în domeniul difuzării informaţiilor a făcut ca acestea să fie tot mai greu de controlat de regimurile totalitare şi a dus la extinderea spaţiului regimurilor democratice în ultimul deceniu al secolului XX şi primul deceniu al secolului XXI, la democratizarea cunoaşterii şi dezvoltarea educaţiei pe plan mondial", a explicat Emil Constantinescu.
Potrivit acestuia, în paralel, are loc şi transformarea cetăţenilor în consumatori, prin mondializarea economiei de piaţă, iar tot mai mulţi tineri sunt atraşi de aspectele facile ale societăţii informatice care "simplifică gândirea, prevalând imaginea în dauna reflecţiei profunde", existând pericolul ca adolescenţii de azi să devină mai degrabă spectatori decât actori cunoscători în scenariul societăţii post-industriale care se joacă pe scena lumii mondializate.
Fostul şef al statului atenţionează că democraţiile au nevoie de cetăţeni care pot judeca folosindu-şi propria inteligenţă şi nu de indivizi care se supun necondiţionat autorităţii sau care pot fi manipulaţi prin mijloace de comunicare în masă. În egală măsură, au nevoie de lideri cu o viziune pe termen lung şi o gândire strategică şi nu doar de politicieni populişti cu o gândire limitată la obiective electorale, a adăugat Constantinescu.
"Urmărind ultimele evenimente politice marcate de manipularea a zeci de milioane de oameni prin utilizarea mercantilă a datelor lor personale, de proliferarea corupţiei şi de degradarea discursului liderilor politici în mesaje simpliste şi populiste, mi-am amintit de un tablou pe care l-am văzut la Muzeul Capodimonte din Neapole. Tabloul pictat de Peter Bruegel cel Bătrân în 1568 cu un an înaintea morţii sale, intitulat 'Parabola orbilor conduşi de orbi', zugrăveşte un şir de oameni al căror conducător cade într-o groapă trăgându-i după el şi pe ceilalţi, care se ţin unul de altul într-o solidaritate stupidă. Pe fundalul cărării pe care orbii se îndreaptă inexorabil spre groapă se vede o biserică, pe care ne-am putea-o închipui că reprezintă valorile morale uitate, dar şi silueta fragilă a unei flori de iris, care poate simboliza speranţa", a spus Emil Constantinescu.
El a remarcat că întreaga istorie a omenirii arată că informaţiile şi cunoştinţele ştiinţifice, dar şi produsele rezultate în urma proceselor tehnologice pot avea efecte bune sau rele, în funcţie de modul în care deţinătorii puterii politice hotărăsc folosirea lor, dând ca exemplu descoperirea dinamitei de către
Alfred Nobel (1866), care a contribuit la un progres considerabil economic şi industrial (construcţia drumurilor, a căilor ferate sau în exploatările miniere), dar folosirea ei în scopuri militare a dus la enorme pierderi de vieţi omeneşti şi distrugeri materiale sau ale unei părţi din patrimoniul cultural al omenirii.
În contextul dezvoltării fără precedent a ştiinţei şi tehnologiei, convingerea lui Emil Constantinescu este că fiecare individ şi toţi împreună pot face alegerea.
La summitul de la Istanbul au luat parte preşedinţii Macedoniei, Gjorge Ivanov, şi Bosniei Herţegovina, Marinko Cavara, şi foştii preşedinţi ai Turciei Abdullah Gul, Letoniei Valdis Zatlers, Croaţiei Stjepan Mesic şi Ivo Josipovic şi Republicii Moldova Petru Lucinschi. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele Nicușor Dan - consultări cu partidele parlamentare privind formarea unui nou guvern, luni, la Palatul Cotroceni
Președintele Nicușor Dan va avea, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare privind formarea unui nou guvern, informează Administrația Prezidențială. În temeiul prevederilor art. 103 alin. (1) din Constituția României, președintele României, Nicușor Dan, va invita la Palatul Cotroceni președinții și rep
VIDEO Bolojan spune că legea salarizării va permite doar creșteri de amplitudine mică, dacă nu se fac reduceri de personal
Premierul Ilie Bolojan a declarat că România trebuie să mențină anvelopa salarială la puțin peste 8% din PIB, în contextul angajamentelor privind reducerea deficitului bugetar. Bolojan a afirmat că noua lege a salarizării trebuie să fie realistă și corelată cu posibilitățile economiei. În aceste condiții, sunt posibile două v
VIDEO Cererea de plată 4 din PNRR a fost aprobată fără corecții financiare; România depășește 60% implementare (ministru)
Cererea de plată 4 din PNRR, care a inclus reforme complexe privind gestionarea durabilă a pădurilor, decarbonizarea, digitalizarea și revizuirea cadrului fiscal, a fost aprobată fără corecții financiare, iar gradul de implementare al Planului Național de Redresare și Reziliență al României depășește în prezent 60%, a declarat, joi, ministrul Investițiilo
VIDEO Bolojan: România a făcut bine că a accesat Programul SAFE, un împrumut avantajos pentru consolidarea industriei de apărare
Premierul Ilie Bolojan a declarat că România a procedat corect accesând Programul SAFE, un mecanism european de finanțare destinat consolidării industriei de apărare. El a subliniat că împrumutul este avantajos, cu o dobândă la jumătate din cea la care se împrumută țara noastră, are o perioadă de rambursare de 40 de ani și permite integr
VIDEO Bolojan: Ținta este să aducem plățile aferente PNRR la zi în următoarele două-trei săptămâni
Guvernul își propune ca în următoarele două-trei săptămâni să aducă la zi toate plățile pentru proiectele de investiții finanțate prin PNRR, astfel încât lucrările aflate în derulare să poată fi finalizate la timp. Anunțul a fost făcut de premierul interimar Ilie Bolojan, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victor
VIDEO Bolojan: Am convenit ca proiectele aferente jaloanelor PNRR nefinalizate să fie promovate în Parlament ca inițiative legislative
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul va urgenta finalizarea jaloanelor și reformelor din PNRR, astfel încât România să poată accesa fondurile europene aferente. Măsurile vor fi transpuse în Parlament sub forma unor proiecte de lege, având în vedere că Executivul interimar nu poate emite ordonanțe.
Țuțuianu: Proiectul privind publicitatea politică va fi finalizat în perioada următoare; va fi un proiect solid și coerent
Autoritatea Electorală Permanentă va finaliza în perioada următoare proiectul de reglementare a publicității politice, președintele AEP, Adrian Țuțuianu, precizând că se lucrează în colaborare interinstituțională pentru ca actul normativ să fie 'solid' și 'coerent'. 'Autoritatea Electorală Permanentă (AEP)
VIDEO Bolojan: Comisia Europeană a confirmat validarea cererii de plată de 2,6 miliarde de euro
Comisia Europeană a confirmat validarea cererii de plată de 2,6 miliarde de euro din PNRR, a anunțat premierul Ilie Bolojan. 'Mă bucur că astăzi Comisia Europeană ne-a confirmat, în mod oficial, validarea cererii noastre de plată de 2,6 miliarde de euro. (...) E un lucru important pentru România. Ne asigură fluxurile de plăți,
Daniel Zamfir: OUG privind programul SAFE va fi atacată la CCR; Biroul permanent al Senatului a decis
Senatul va sesiza Curtea Constituțională pe ordonanța de urgență privind programul SAFE, pentru că așa a decis Biroul permanent, a transmis joi social-democratul Daniel Zamfir. Liderul senatorilor PSD a fost întrebat care este poziția partidului în legătură cu faptul că președintele Senatului, Mircea Abrudean, refuză să sesizeze CC
Clotilde Armand (USR): Administrația locală suferă de lipsă de transparență; Întorsura Buzăului - un exemplu pozitiv
Vicepreședintele USR Clotilde Armand, care s-a aflat joi într-o vizită de lucru în municipiul Sfântu Gheorghe, a declarat că multe administrații locale, inclusiv din județul Covasna, dau dovadă de lipsă de transparență. 'Aici sunt niște comune care nu au ajuns încă la nivel de transparență pe care îl dorim. Am
Zamfir cere să fie cercetat felul în care oameni de afaceri negociază cu un vicepremier vânzarea acțiunilor statului
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a declarat joi că organele statului trebuie să cerceteze activitatea vicepremierului Oana Gheorghiu, după ce un nou Guvern va fi instalat la Palatul Victoria. Sindicaliștii de la Guvern au cerut demisia Oanei Gheorghiu, care este acuzată că a făcut lobby pentru o companie străină din interiorul Guvernulu
Parlament/Bpr: Regulamentul AEP, aprobat; 204 posturi reduse
Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților au aprobat, joi, Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Electorale Permanente (AEP) care include o organigramă cu un număr redus de posturi, pentru eficientizarea activității. Potrivit documentului, AEP are un număr de 371 de posturi exclusiv demnitarii, persona
Parlament/ Birourile permanente au trimis MApN și SRI aprobarea prealabilă pentru achizițiile pe programul SAFE
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis joi să transmită către Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații aprobarea prealabilă necesară pentru inițierea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție aferente proiectelor propuse spre finanțare prin Instrumentul 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE), afla
Grindeanu i-a cerut lui Pîslaru lista cu proiectele din PNRR care trebuie aprobate în Parlament
Președintele Camerei Deputaților, social-democratul Sorin Grindeanu, i-a trimis joi o scrisoare lui Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Fondurilor Europene, în care îi cere lista cu proiectele legislative care trebuie aprobate în Parlament pentru realizarea unui grad cât mai mare de absorbție a fondurilor din PNRR.
Senat: Biroul permanent l-a mandatat pe Mircea Abrudean să sesizeze CCR pentru OUG 38/2026
Biroul permanent al Senatului l-a mandatat pe președintele Senatului, Mircea Abrudean, să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la existența unui posibil conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României și Guvern cu privire la procedura de adoptare OUG 38/2026, care vizează inclusiv Programul SAFE de înzestrare a armatei.

