logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

UPDATE Dosarul ''Revoluţiei'' / Iohannis - aviz de urmărire penală pentru Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală în cazul lui Ion Iliescu, fost şef al statului, Petre Roman, fost premier, şi Gelu Voican Voiculescu, în legătură cu săvârşirea infracţiunii contra umanităţii în dosarul ''Revoluţiei'', a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri.

''Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis vineri, 13 aprilie, ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală faţă de domnul Iliescu Ion, de domnul Roman Petre şi de domnul Voiculescu Gelu Voican, pentru faptele ce fac obiectul dosarului penal nr. 11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare, sub aspectul săvârşirii de către aceştia a infracţiunii contra umanităţii, prevăzută de art. 439 alin. (1) lit. a), g), i) şi k) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul prevederilor art. 109 alin. (2) teza întâi din Constituţia României, republicată, ale art. 12 şi art. 18 din Legea nr. 115/1999, precum şi a celor reţinute prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 93/1999, nr. 665/2007 şi nr. 270/2008'', precizează sursa citată.

Pe 2 aprilie, procurorul general Augustin Lazăr a transmis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de efectuare a urmăririi penale, în dosarul Revoluţiei, în legătură cu săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu.

"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a adresat preşedintelui României o solicitare de exercitare a prerogativelor constituţionale şi legale privind cererea de urmărire penală în legătură cu săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, prev.de art.439 alin.(1) lit.a, g, i şi k Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, faţă de: Iliescu Ion, membru şi preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (din 22 decembrie 1989), organism care de facto a exercitat puterea executivă şi legislativă centrală, comportându-se ca un Guvern până la apariţia Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, când preşedintele consiliului a primit rolul unui şef de stat, iar atribuţiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive, ce necesită autorizare pentru intervalul 22 - 27 decembrie 1989; Roman Petre, membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, din 22 decembrie 1989, numit oficial prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr.1 din 26 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada 22 - 31 decembrie 1989; Gelu Voican Voiculescu, membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989, numit oficial vice prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 5 din 28 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada 22 - 31 decembrie 1989", arăta Parchetul General.

Pe 18 decembrie 2017, Parchetul Militar anunţa că, în urma administrării de probe în dosarul "Revoluţiei", concluzia anchetatorilor este că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere.

Procurorul militar Marian Lazăr declara atunci că a existat o diversiune militară începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989, aceasta fiind principala cauză a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri.

În plus, procurorii au identificat, inclusiv prin probe testimoniale, sursa sunetului cu efect de panică (emis la data de 21 decembrie 1989, în timpul discursului lui Nicolae Ceauşescu), care a contribuit, alături de alte elemente, la dezorganizarea mitingului din Piaţa Palatului şi declanşarea protestelor în Bucureşti.

Totodată, procurorii susţineau că au existat diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale UM 01417 Târgovişte, locaţia unde s-a aflat cuplul Ceauşescu, dar şi ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului prezidenţial.

"Este cert faptul că diversiunea a existat, s-a manifestat complex pe mai multe planuri, fiind cauza principală a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri survenite. Probatoriul administrat a reliefat mecanismele dezinformărilor constante, având consecinţe deosebit de grave, lansate prin intermediul TVR, Radiodifuziunii şi mijloacelor militare de comunicaţii, astfel fiind instaurată la nivel naţional binecunoscuta psihoză teroristă. De asemenea, se conturează modalitatea prin care au fost transmise o serie de ordine militare diversioniste, cu consecinţe deosebit de grave. În legătură cu aceeaşi diversiune au fost obţinute date care demonstrează că în anul 1987 forţele armate ale României au importat două tipuri de imitatoare de foc militare, respectiv imitatoare pentru armamentul de infanterie, cu foc la gura ţevii, şi imitatoare privind desantul de paraşutare. Totodată, urmare a probatoriului administrat există o mai bună înţelegere a diversiunii radio-electronice. Totodată, a fost clarificată succesiunea evenimentelor petrecute la UM 01417 Târgovişte, locaţia unde s-a aflat cuplul Ceauşescu începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Probele au evidenţiat existenţa unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unităţi militare, precum şi existenţa unor ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceauşescu", mai declara atunci procurorul Marian Lazăr.

În plus, până la execuţia celor doi, la data de 25 decembrie 1989, au fost identificate trei tentative de lichidare fizică a acestora. AGERPRES/(AS - autor: Cristina Tatu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)

Afisari: 65

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 14-05-2026 20:42

Jurca anunță crearea unei platforme pentru elementele din SAFE care pot fi produse în România

Șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, a anunțat că a fost creată o platformă digitală prin care fiecare contractor principal din programul SAFE va fi obligat să introducă elementele pe care dorește să le producă în România. Jurca a precizat că minimum 50% din fondurile alocate pentru apărare - cu excepția proiectelor de

Politic 14-05-2026 19:05

Președintele Nicușor Dan - consultări cu partidele parlamentare privind formarea unui nou guvern, luni, la Palatul Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va avea, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare privind formarea unui nou guvern, informează Administrația Prezidențială. În temeiul prevederilor art. 103 alin. (1) din Constituția României, președintele României, Nicușor Dan, va invita la Palatul Cotroceni președinții și rep

Politic 14-05-2026 18:58

VIDEO Bolojan spune că legea salarizării va permite doar creșteri de amplitudine mică, dacă nu se fac reduceri de personal

Premierul Ilie Bolojan a declarat că România trebuie să mențină anvelopa salarială la puțin peste 8% din PIB, în contextul angajamentelor privind reducerea deficitului bugetar. Bolojan a afirmat că noua lege a salarizării trebuie să fie realistă și corelată cu posibilitățile economiei. În aceste condiții, sunt posibile două v

Politic 14-05-2026 18:49

VIDEO Cererea de plată 4 din PNRR a fost aprobată fără corecții financiare; România depășește 60% implementare (ministru)

Cererea de plată 4 din PNRR, care a inclus reforme complexe privind gestionarea durabilă a pădurilor, decarbonizarea, digitalizarea și revizuirea cadrului fiscal, a fost aprobată fără corecții financiare, iar gradul de implementare al Planului Național de Redresare și Reziliență al României depășește în prezent 60%, a declarat, joi, ministrul Investițiilo

Politic 14-05-2026 18:43

VIDEO Bolojan: România a făcut bine că a accesat Programul SAFE, un împrumut avantajos pentru consolidarea industriei de apărare

Premierul Ilie Bolojan a declarat că România a procedat corect accesând Programul SAFE, un mecanism european de finanțare destinat consolidării industriei de apărare. El a subliniat că împrumutul este avantajos, cu o dobândă la jumătate din cea la care se împrumută țara noastră, are o perioadă de rambursare de 40 de ani și permite integr

Politic 14-05-2026 18:18

VIDEO Bolojan: Ținta este să aducem plățile aferente PNRR la zi în următoarele două-trei săptămâni

Guvernul își propune ca în următoarele două-trei săptămâni să aducă la zi toate plățile pentru proiectele de investiții finanțate prin PNRR, astfel încât lucrările aflate în derulare să poată fi finalizate la timp. Anunțul a fost făcut de premierul interimar Ilie Bolojan, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victor

Politic 14-05-2026 18:09

VIDEO Bolojan: Am convenit ca proiectele aferente jaloanelor PNRR nefinalizate să fie promovate în Parlament ca inițiative legislative

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul va urgenta finalizarea jaloanelor și reformelor din PNRR, astfel încât România să poată accesa fondurile europene aferente. Măsurile vor fi transpuse în Parlament sub forma unor proiecte de lege, având în vedere că Executivul interimar nu poate emite ordonanțe. &#

Politic 14-05-2026 18:01

Țuțuianu: Proiectul privind publicitatea politică va fi finalizat în perioada următoare; va fi un proiect solid și coerent

Autoritatea Electorală Permanentă va finaliza în perioada următoare proiectul de reglementare a publicității politice, președintele AEP, Adrian Țuțuianu, precizând că se lucrează în colaborare interinstituțională pentru ca actul normativ să fie 'solid' și 'coerent'. 'Autoritatea Electorală Permanentă (AEP)

Politic 14-05-2026 17:32

VIDEO Bolojan: Comisia Europeană a confirmat validarea cererii de plată de 2,6 miliarde de euro

Comisia Europeană a confirmat validarea cererii de plată de 2,6 miliarde de euro din PNRR, a anunțat premierul Ilie Bolojan. 'Mă bucur că astăzi Comisia Europeană ne-a confirmat, în mod oficial, validarea cererii noastre de plată de 2,6 miliarde de euro. (...) E un lucru important pentru România. Ne asigură fluxurile de plăți,

Politic 14-05-2026 16:29

Daniel Zamfir: OUG privind programul SAFE va fi atacată la CCR; Biroul permanent al Senatului a decis

Senatul va sesiza Curtea Constituțională pe ordonanța de urgență privind programul SAFE, pentru că așa a decis Biroul permanent, a transmis joi social-democratul Daniel Zamfir. Liderul senatorilor PSD a fost întrebat care este poziția partidului în legătură cu faptul că președintele Senatului, Mircea Abrudean, refuză să sesizeze CC

Politic 14-05-2026 16:25

Clotilde Armand (USR): Administrația locală suferă de lipsă de transparență; Întorsura Buzăului - un exemplu pozitiv

Vicepreședintele USR Clotilde Armand, care s-a aflat joi într-o vizită de lucru în municipiul Sfântu Gheorghe, a declarat că multe administrații locale, inclusiv din județul Covasna, dau dovadă de lipsă de transparență. 'Aici sunt niște comune care nu au ajuns încă la nivel de transparență pe care îl dorim. Am

Politic 14-05-2026 16:14

Zamfir cere să fie cercetat felul în care oameni de afaceri negociază cu un vicepremier vânzarea acțiunilor statului

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a declarat joi că organele statului trebuie să cerceteze activitatea vicepremierului Oana Gheorghiu, după ce un nou Guvern va fi instalat la Palatul Victoria. Sindicaliștii de la Guvern au cerut demisia Oanei Gheorghiu, care este acuzată că a făcut lobby pentru o companie străină din interiorul Guvernulu

Politic 14-05-2026 15:56

Parlament/Bpr: Regulamentul AEP, aprobat; 204 posturi reduse

Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților au aprobat, joi, Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Electorale Permanente (AEP) care include o organigramă cu un număr redus de posturi, pentru eficientizarea activității. Potrivit documentului, AEP are un număr de 371 de posturi exclusiv demnitarii, persona

Politic 14-05-2026 14:53

Parlament/ Birourile permanente au trimis MApN și SRI aprobarea prealabilă pentru achizițiile pe programul SAFE

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis joi să transmită către Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații aprobarea prealabilă necesară pentru inițierea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție aferente proiectelor propuse spre finanțare prin Instrumentul 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE), afla

Politic 14-05-2026 14:05

Grindeanu i-a cerut lui Pîslaru lista cu proiectele din PNRR care trebuie aprobate în Parlament

Președintele Camerei Deputaților, social-democratul Sorin Grindeanu, i-a trimis joi o scrisoare lui Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Fondurilor Europene, în care îi cere lista cu proiectele legislative care trebuie aprobate în Parlament pentru realizarea unui grad cât mai mare de absorbție a fondurilor din PNRR.