MAE: Meleşcanu a discutat cu ambasadorul Slovaciei despre organizarea unor evenimente comune dedicate Centenarului
Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, l-a primit, miercuri, pe ambasadorul Republicii Slovace, Jan Gabor, în vizită de rămas bun, ocazie cu care a fost menţionată dorinţa organizării unor evenimente comune care să marcheze sărbătorirea Centenarului de către cele două ţări.
"Cei doi oficiali au salutat dinamica relaţiilor bilaterale, bazată pe o tradiţie de cooperare şi pe interese comune, evocând simbolistica deosebită a anului 2018, marcată de celebrarea a 25 de ani de relaţii diplomatice, precum şi sărbătorirea Centenarului de către cele două ţări. A fost menţionată dorinţa organizării de evenimente comune care să marcheze aceste momente importante şi care să contribuie la apropierea popoarelor român şi slovac. Contactele bilaterale prevăzute a fi organizate în 2018 vor oferi un plus de vizibilitate evenimentelor aniversare", menţionează un comunicat MAE transmis AGERPRES.
Şeful diplomaţiei române a salutat buna integrare a minorităţii slovace în România, respectiv a celei româneşti în Slovacia şi a subliniat rolul acestora de liant între cele două ţări.
Totodată, ministrul Meleşcanu a arătat apreciere pentru modul în care autorităţile din Slovacia onorează memoria militarilor români care au luptat pentru eliberarea acestui stat în cel de-al Doilea Război Mondial.
Ministrul Teodor Meleşcanu a mai adresat mulţumiri ambasadorului slovac pentru implicarea deosebit de activă şi contribuţia adusă dezvoltării relaţiilor bilaterale şi i-a urat succes în activitatea viitoare, mai relatează comunicatul MAE. AGERPRES / (AS - editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: mae.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Memorandum pentru măriri salariale și alte măsuri pentru 47 de operatori economici ai autorităților locale, aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat joi, printr-un memorandum, pentru 47 de operatori economici, unele măsuri privind creșterea cheltuielilor de natură salarială, ocuparea posturilor vacante existente la finele anului 2025, precum și creșterea numărului de personal și a cheltuielilor de natură salarială aferente, ca urmare a dezvoltării activității acestora. P
Guvernul a actualizat lista produselor militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni
Guvernul a aprobat joi, prin hotărâre, lista cuprinzând produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni. Prin această Hotărâre, Guvernul a actualizat lista produselor militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni, în conformitate c
Proiectul privind acordarea de majorări salariale pentru personalul care lucrează pe proiecte PNRR, analizat de Guvern
Guvernul a analizat joi,în primă lectură, un proiect de hotărâre pentru completarea HG nr. 29/2018 pentru a permite ordonatorului de credite să revizuiască lunar majorarea de până la 40% a salariului de bază prevăzută la articolului 17 alineat (21) din Legea-cadru nr. 153/2017. 'Această revizuire se va realiza prin act ad
Proiectul privind obligarea RA-APPS să facă publice informații despre imobilele închiriate, analizat de Guvern
Guvernul a analizat joi, în primă lectură, un proiect de hotărâre care introduce obligația ca RA-APPS să publice, de două ori pe an, informații detaliate despre imobilele închiriate aflate în administrarea sa. Publicarea se va face pe site-ul instituției, la datele de 31 mai și 30 noiembrie, pentru toate contractele încheiate cu persoane
Jurca, despre alocările către Rheinmetall: Când ai mai multe produse într-un singur coș, discountul e mare
Șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, a explicat că alocarea unei sume importante din contractul de împrumut SAFE către concernul german Rheinmetall s-a bazat pe faptul că aceasta este singura companie europeană capabilă să furnizeze o gamă atât de largă de echipamente militare. Această capacitate a permis și stabilirea unui discount semnificat
Jurca anunță crearea unei platforme pentru elementele din SAFE care pot fi produse în România
Șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, a anunțat că a fost creată o platformă digitală prin care fiecare contractor principal din programul SAFE va fi obligat să introducă elementele pe care dorește să le producă în România. Jurca a precizat că minimum 50% din fondurile alocate pentru apărare - cu excepția proiectelor de
Președintele Nicușor Dan - consultări cu partidele parlamentare privind formarea unui nou guvern, luni, la Palatul Cotroceni
Președintele Nicușor Dan va avea, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare privind formarea unui nou guvern, informează Administrația Prezidențială. În temeiul prevederilor art. 103 alin. (1) din Constituția României, președintele României, Nicușor Dan, va invita la Palatul Cotroceni președinții și rep
VIDEO Bolojan spune că legea salarizării va permite doar creșteri de amplitudine mică, dacă nu se fac reduceri de personal
Premierul Ilie Bolojan a declarat că România trebuie să mențină anvelopa salarială la puțin peste 8% din PIB, în contextul angajamentelor privind reducerea deficitului bugetar. Bolojan a afirmat că noua lege a salarizării trebuie să fie realistă și corelată cu posibilitățile economiei. În aceste condiții, sunt posibile două v
VIDEO Cererea de plată 4 din PNRR a fost aprobată fără corecții financiare; România depășește 60% implementare (ministru)
Cererea de plată 4 din PNRR, care a inclus reforme complexe privind gestionarea durabilă a pădurilor, decarbonizarea, digitalizarea și revizuirea cadrului fiscal, a fost aprobată fără corecții financiare, iar gradul de implementare al Planului Național de Redresare și Reziliență al României depășește în prezent 60%, a declarat, joi, ministrul Investițiilo
VIDEO Bolojan: România a făcut bine că a accesat Programul SAFE, un împrumut avantajos pentru consolidarea industriei de apărare
Premierul Ilie Bolojan a declarat că România a procedat corect accesând Programul SAFE, un mecanism european de finanțare destinat consolidării industriei de apărare. El a subliniat că împrumutul este avantajos, cu o dobândă la jumătate din cea la care se împrumută țara noastră, are o perioadă de rambursare de 40 de ani și permite integr
VIDEO Bolojan: Ținta este să aducem plățile aferente PNRR la zi în următoarele două-trei săptămâni
Guvernul își propune ca în următoarele două-trei săptămâni să aducă la zi toate plățile pentru proiectele de investiții finanțate prin PNRR, astfel încât lucrările aflate în derulare să poată fi finalizate la timp. Anunțul a fost făcut de premierul interimar Ilie Bolojan, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victor
VIDEO Bolojan: Am convenit ca proiectele aferente jaloanelor PNRR nefinalizate să fie promovate în Parlament ca inițiative legislative
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul va urgenta finalizarea jaloanelor și reformelor din PNRR, astfel încât România să poată accesa fondurile europene aferente. Măsurile vor fi transpuse în Parlament sub forma unor proiecte de lege, având în vedere că Executivul interimar nu poate emite ordonanțe.
Țuțuianu: Proiectul privind publicitatea politică va fi finalizat în perioada următoare; va fi un proiect solid și coerent
Autoritatea Electorală Permanentă va finaliza în perioada următoare proiectul de reglementare a publicității politice, președintele AEP, Adrian Țuțuianu, precizând că se lucrează în colaborare interinstituțională pentru ca actul normativ să fie 'solid' și 'coerent'. 'Autoritatea Electorală Permanentă (AEP)
VIDEO Bolojan: Comisia Europeană a confirmat validarea cererii de plată de 2,6 miliarde de euro
Comisia Europeană a confirmat validarea cererii de plată de 2,6 miliarde de euro din PNRR, a anunțat premierul Ilie Bolojan. 'Mă bucur că astăzi Comisia Europeană ne-a confirmat, în mod oficial, validarea cererii noastre de plată de 2,6 miliarde de euro. (...) E un lucru important pentru România. Ne asigură fluxurile de plăți,
Daniel Zamfir: OUG privind programul SAFE va fi atacată la CCR; Biroul permanent al Senatului a decis
Senatul va sesiza Curtea Constituțională pe ordonanța de urgență privind programul SAFE, pentru că așa a decis Biroul permanent, a transmis joi social-democratul Daniel Zamfir. Liderul senatorilor PSD a fost întrebat care este poziția partidului în legătură cu faptul că președintele Senatului, Mircea Abrudean, refuză să sesizeze CC







