BTA/Președintele Radev îndeamnă Skopje să includă bulgarii în Constituție pentru a avansa pe calea spre UE
Președintele Rumen Radev a declarat că includerea bulgarilor în Constituția Republicii Macedonia de Nord ar accelera semnificativ drumul țării către UE și ar deschide ușa negocierilor de aderare, a transmis joi secretariatul de presă al președintelui. El a vorbit la o întâlnire la administrația prezidențială cu reprezentanți ai unor organizaț
Regatul Unit/Președintele Steinmeier a vizitat Coventry, oraș bombardat de germani în cel de-al Doilea Război Mondial
Președintele german Frank-Walter Steinmeier, aflat în vizită de stat în Regatul Unit, a mers vineri la Coventry, oraș britanic distrus în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de raidurile aeriene germane și devenit un simbol al reconcilierii dintre cele două națiuni, relatează AFP. După fastul regal și mesajele politice,
Franța: Militari de la o bază de submarine nucleare din Brest au deschis focul asupra dronelor care survolau obiectivul
Pușcași marini de la baza navală franceză din insula (Ile) Longue, în apropiere de portul Brest (nord-est), unde se află submarine nucleare capabile să lanseze rachete cu încărcătură atomică, au deschis focul joi seara asupra a cinci drone suspecte care survolau obiectivul strategic într-un mod haotic, relatează vineri EFE. C
SUA au stabilit 2027 ca termen limită pentru ca Europa să preia controlul propriei apărări în cadrul NATO (Reuters)
SUA doresc ca până în 2027 să transfere Europei responsabilitatea pentru majoritatea capacităților convenționale de apărare ale NATO, de la informații la rachete, au declarat oficiali ai Pentagonului, un termen limită strâns considerat nerealist de unii responsabili europeni, relatează vineri Reuters. Acest mesaj, despre care
La 50 de ani de la crearea sa, OSCE a pledat pentru multilateralismul de la Helsinki în fața politicii promovate la Ialta
OSCE a marcat la Viena 50 de ani de la înființarea sa, prin Actului Final de la Helsinki, sub umbra sferei de influență de la Ialta, între idealul unei ordini bazate pe norme și realitatea că marile puteri, precum Rusia și Statele Unite, sunt din ce în ce mai puțin interesate de forumurile multilaterale, relatează vineri EFE.
Iran: Exerciții cu lansări de rachete balistice și de croazieră spre ținte simulate din Golf
Marina Gardienilor Revoluției din Iran a lansat vineri rachete balistice și de croazieră asupra unor ținte simulate în Golf, în cadrul unor exerciții militare de două zile având ca obiectiv pregătirea contracarării amenințărilor externe, a relatat presa de stat, potrivit Reuters. Anterior, Iranul a găzduit un exercițiu antite
Vladimir Putin spune că Rusia va continua 'să livreze fără întrerupere petrol' Indiei
Președintele rus Vladimir Putin, primit vineri de prim-ministrul indian Narendra Modi, a declarat că Moscova va continua 'să livreze fără întrerupere petrol' Indiei, informează AFP. 'Rusia furnizează în mod fiabil petrol, gaz, cărbune și toate acestea sunt necesare dezvoltării energetice a Indiei', a explicat Putin.
#Ucraina: Președintele francez Macron îndeamnă la menținerea 'efortului de război' și la creșterea 'presiunii asupra economiei ruse'
Președintele francez Emmanuel Macron a îndemnat vineri la menținerea 'efortului de război' în favoarea Ucrainei și la sporirea 'presiunii asupra economiei ruse', și a pledat în China pentru unitatea dintre europeni și americani față de Rusia, informează AFP. 'Trebuie menținut efortul de război (...), spori
Parlamentul grec aprobă achiziționarea de sisteme de rachete de la Israel
Legislatorii greci au aprobat joi seară achiziționarea a 36 de sisteme de artilerie cu rachete PULS de la Israel pentru suma de circa 650 de milioane de euro (757,84 milioane de dolari), au declarat pentru Reuters doi oficiali informați în legătură cu acest subiect. Grecia a afirmat că va cheltui aproximativ 28 de miliarde de euro (32,66
Urși panda și ping-pong: Macron își încheie vizita în China într-o notă mai lejeră
Vizită la un obiectiv din patrimoniul mondial, urși panda și ping-pong: președintele francez Emmanuel Macron își încheie vineri deplasarea în China într-o notă mai intimă și mai relaxată cu gazda sa Xi Jinping, după schimburile de opinii mai aprinse avute în ajun pe tema Ucrainei și a comerțului, comentează AFP. D
Prim-ministrul indian Modi și președintele rus Putin strâng rândurile în fața presiunilor americane
Prim-ministrul indian Narendra Modi și președintele rus Vladimir Putin au avut vineri o întrevedere menită să consolideze relațiile dintre țările lor în fața presiunilor exercitate de SUA la adresa Indiei pentru ca aceasta să nu mai achiziționeze petrol rus în plin război declanșat de Moscova împotriva Ucrainei, informează AFP.
#Ucraina: Merz merge vineri în Belgia pentru a-l convinge pe De Wever în privința planului de confiscare a activelor rusești
Cancelarul german Friedrich Merz efectuează vineri o vizită în Belgia pentru a-l convinge pe omologul său belgian de legitimitatea planului Comisiei Europene de a recurge la activele rusești înghețate în Europa pentru a finanța nevoile financiare ale Ucrainei, a explicat el joi, relatează AFP. Liderul german a amânat o
În următoarele zile se va decide dacă războiul se va extinde în Europa, spune Viktor Orban
În zilele următoare se va decide dacă războiul Rusia-Ucraina se va extinde mai departe spre Europa sau 'arșița războiului va fi redusă definitiv', a declarat premierul ungar Viktor Orban vineri într-un interviu acordat postului de radio public, citat de agenția MTI. Potrivit lui Orban, 'ne aflăm într-un moment int
SUA: Parchetul federal nu reușește să obțină o nouă inculpare a unei 'ținte declarate' a lui Trump
Parchetul federal american a încercat fără succes joi să obțină o nouă inculpare a procuroarei generale a statului New York, Letitia James, o țintă declarată a dorinței de revanșă a președintelui Donald Trump, relatează vineri Reuters și AFP. Săptămâna trecută, justiția americană a respins deja două încercări de punere sub ac
Cehia: Miliardarul Andrej Babis va fi desemnat premier în 9 decembrie
Președintele ceh Petr Pavel și-a anunțat joi seară intenția de a-l desemna în funcția de premier pe miliardarul Andrej Babis, după promisiunea acestuia din urmă că va transfera activitățile holdingului către o structură independentă, pentru a evita posibilele conflicte de interese, transmit agențiile France Presse, Reuters și DPA. Î




