Premierul australian laudă curajul celor care au supravieţuit abuzurilor sexuale în copilărie
Premierul australian Malcolm Turnbull a lăudat curajul celor care au supravieţuit abuzurilor sexuale în copilărie şi rudelor acestora care au împărtăşit 'poveştile lor chinuitoare' Comisiei Regale de Anchetă, informează vineri agenţia de presă dpa. 'Le mulţumim lor, familiilor lor şi susţinătorilor lor, şi aducem omagiu curajului lor de
UE: O nouă discuţie asupra cotelor de refugiaţi, impasul se menţine
Cei 28 au avut o "vie discuţie" joi asupra cotelor de primire a refugiaţilor, care nu a condus la depăşirea de către Uniunea Europeană a impasului legat de această măsură controversată, la originea unor tensiuni ce ajung până în centrul instituţiilor europene, scrie AFP. Dezbaterea a durat timp de mai bine de două ore în cadrul unui
UE: Liderii a 25 de state au celebrat, la Bruxelles, o "zi istorică" pentru relansarea apărării europene
Liderii a 25 de state din Uniunea Europeană au celebrat joi, la Bruxelles, o "zi istorică" pentru relansarea apărării europene, decisă după anexarea Crimeei de către Rusia, Brexit şi alegerea lui Donald Trump, scrie AFP. "Astăzi visul devine realitate", a declarat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, în cadrul unei ceremoni
ONU continuă contactele cu Phenianul în căutarea unei soluţii negociate la actuala criză
Secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri politice, Jeffrey Feltman, s-a întâlnit joi cu ambasadorul nord-coreean la Naţiunile Unite, Ja Song-Nam, continuând astfel contactele începute cu prilejul recentei sale vizite la Phenian, în căutarea unei soluţii negociate la actuala criză, transmite agenţia EFE. Vizita lui Feltman
UPDATE Relaţiile bilaterale şi situaţia din peninsula coreeană, discutate la telefon de Putin şi Trump (Kremlin şi Casa Albă)
Preşedintele american, Donald Trump, a vorbit la telefon joi cu omologul său rus, Vladimir Putin, cei doi lideri discutând "să lucreze împreună pentru a rezolva situaţia foarte periculoasă din Coreea de Nord", a precizat Casa Albă, într-un comunicat citat de Reuters. Potrivit sursei menţionate, Trump i-a mulţumit de asemenea lui Put
Irak: Au fost executaţi 38 de jihadişti condamnaţi la moarte pentru terorism
Treizeci şi opt de jihadişti condamnaţi la moarte pentru terorism au fost executaţi prin spânzurare într-o închisoare din Nassiria, în sudul Irakului, transmite AFP. Este cel mai mare număr de execuţii în Irak de după 25 septembrie, dată la care, în aceeaşi închisoare, au fost executaţi 42 de deţinuţi. &
Premierul Morawiecki: Comisia Europeană "va activa probabil" contra Poloniei, miercurea viitoare, articolul 7 al Tratatului UE
Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a declarat joi că se aşteaptă la declanşarea "săptămâna viitoare" contra ţării sale a celei mai dure proceduri de sancţiuni posibile în cadrul Uniunii Europene, din cauza controversatelor reforme judiciare, transmite AFP. Comisia Europeană "va activa probabil" contra Poloniei, miercurea vii
UE: Undă verde pentru reînnoirea sancţiunilor economice contra Rusiei (Donald Tusk)
Liderii Uniunii Europene (UE) au dat joi undă verde prelungirii, cu şase luni, a sancţiunilor economice împotriva Rusiei, pentru implicarea acesteia în conflictul ucrainean, transmit AFP şi dpa, citându-l pe preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. "UE este unită în privinţa reînnoirii sancţiunilor economice contra Rus
Vladimir Putin: Nu există nici un fel de prezenţă a armatei ruse în estul Ucrainei
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a insistat joi că nu există nici un fel de prezenţă a armatei ruse în estul Ucrainei, relatează agenţia DPA. Grupările miliţiei locale din estul Ucrainei sunt suficiente pentru gestionarea ameninţărilor militare, a declarat Putin în cadrul conferinţei sale de presă anuale. Putin a avut anterior un
Saakaşvili: 'Putin pur şi simplu nu poate uita de mine'
Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, implicat în politica din Ucraina, a declarat joi că Vladimir "Putin pur şi simplu nu poate uita de mine", după ce liderul de la Kremlin a spus despre el că "scuipă în faţă poporul georgian şi poporul ucrainean", relatează DPA. În comentarii postate pe pagina sa de Facebook, Saa
Noul premier polonez se aşteaptă ca Bruxellesul să avanseze în procedura de sancţionare a Varşoviei
Noul prim-ministru al Poloniei, Mateusz Morawiecki, a afirmat joi că se aşteaptă ca Bruxellesul să lanseze săptămâna viitoare o procedură de sancţionare fără precedent împotriva Varşoviei după luni de dispute privind statul de drept, transmite Reuters. Mateusz Morawiecki, care a preluat funcţia de premier al Poloniei în această săptămân
Merkel cere 'solidaritate' în problema migraţiei şi este rezervată faţă de propunerile Franţei privind zona euro
Cancelarul german Angela Merkel a cerut joi mai multă 'solidaritate' între ţările Uniunii Europene în chestiunea migraţiei, ea răspunzând astfel cererii preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, de a se renunţa la cotele obligatorii de refugiaţi, informează agenţia EFE. Această 'solidaritate' între statele UE treb
Italia: Poliţia şi-a intensificat campania pentru prinderea şefului mafiei siciliene, căutat din 1993
Poliţia italiană a anunţat joi că a desfăşurat în Sicilia percheziţii la domicilii şi la firme ale unor parteneri ai lui Matteo Messina Denaro, în căutarea locurilor unde s-ar putea ascunde cel care este considerat şeful Cosa Nostra, relatează AFP. Aproximativ 200 de poliţişti au percheziţionat ferme şi depozite aparţinând unor presupuşi mafi
Belgradul consideră Kosovo ca fiind 'Ierusalimul' sârbilor
Kovoso, a cărui independenţă nu este recunoscută de către Belgrad, este 'Ierusalimul' sârbilor, a afirmat joi ministrul sârb de externe Ivica Dacic, potrivit AFP. "Kosovo este Ierusalimul nostru", a spus Ivica Dacic într-o conferinţă pentru marcarea a 25 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice între fosta Iugo
Donald Tusk cere statelor UE să facă un efort pentru a fi depăşite diviziunile Est-Vest şi Nord-Sud
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a lansat joi un apel la 'unitate' pentru depăşirea diviziunilor care se manifestă, pe de o parte, între ţările din estul şi din vestul Uniunii Europene în chestiunea migraţiei şi, pe de altă parte, între ţările din nordul şi sudul blocului comunitar în problema viitorului Uniunii