Merkel cere 'solidaritate' în problema migraţiei şi este rezervată faţă de propunerile Franţei privind zona euro
Cancelarul german Angela Merkel a cerut joi mai multă 'solidaritate' între ţările Uniunii Europene în chestiunea migraţiei, ea răspunzând astfel cererii preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, de a se renunţa la cotele obligatorii de refugiaţi, informează agenţia EFE.
Această 'solidaritate' între statele UE trebuie să se manifeste atât în 'ordonarea şi gestiunea' fluxurilor migratorii, cât şi în a primi migranţi, consideră Merkel, care a susţinut o politică a uşilor deschise pentru migranţi, astfel că în Germania au sosit din anul 2015 peste un milion de solicitanţi de azil.
'Nu se poate să nu existe solidaritate internă', a continuat Merkel în declaraţia dată presei la sosirea la Consiliul European, insistând că statele din prima linie a fluxurilor migratorii suportă o presiune prea mare, prin urmare în opinia ei se impune revizuirea Regulamentului de la Dublin, ce reglementează soluţionarea cererilor de azil în UE.
Liderii statelor UE discută la summit joi seara despre revizuirea acestui regulament, care face referire în special la propunerea deja aprobată de Parlamentul European privind instituirea unor cote obligatorii şi permanente de refugiaţi. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a cerut renunţarea la astfel de cote, solicitare dezaprobată de Comisia Europeană.
Pe de altă parte, Merkel a părut mai ambiguă în chestiunea reformei zonei euro, deşi a subliniat că este important să se 'consolideze Uniunea Economică şi Monetară'. Cât despre propunerile avansate de preşedintele francez Emmanuel Macron privind un buget comun al zonei euro şi crearea unui post de ministru de finanţe al acestei zone, cancelarul german a spus că intenţionează să pună pe masă în această dezbatere faptul că important este să se vorbească 'nu doar despre bani', ci şi de alte chestiuni, precum 'competitivitatea' şi 'eficienţa'.
Astfel, în opinia Angelei Merkel prioritatea trebuie să fie creşterea competitivităţii zonei euro şi omogenizarea diferitelor economii.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Libanul nu mai este 'scena războaielor nimănui', spune președintele Joseph Aoun
Președintele libanez Joseph Aoun a afirmat vineri că țara sa nu mai este 'scena războaielor nimănui', după implementarea armistițiului în războiul dintre Israel și Hezbollah, relatează AFP. 'Suntem încrezători că vom salva Libanul (...), am recuperat Libanul și puterea decizională a Libanului pentru prima dată în
Giorgia Meloni susține că Italia este gata să trimită unități navale în regiunea Golfului
Italia este gata să pună la dispoziție unități navale pentru a securiza navigația în Strâmtoarea Ormuz, a declarat vineri, la Paris, șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, relatează dpa. Meloni a făcut această declarație după discuțiile din capitala franceză despre o posibilă desfășurare militară în strâmtoare, care e
Iranul va reînchide Strâmtoarea Ormuz dacă SUA nu ridică blocada navală (presa iraniană)
Iranul va închide din nou Strâmtoarea Ormuz dacă Statele Unite își mențin blocada navală, așa cum a anunțat președintele american Donald Trump, scrie vineri presa iraniană preluată de agenția EFE. 'Dacă blocada maritimă continuă, aceasta va fi considerată o încălcare a armistițiului, iar tranzitul prin Strâmto
Slovacia pregătește o acțiune la CJUE în legătură cu interzicerea gazului rus, anunță premierul Fico
Slovacia intenționează să inițieze o acțiune la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în legătură cu interdicția privind importurile de gaz rus impusă de UE din ianuarie 2026, a afirmat vineri prim-ministrul slovac Robert Fico într-o conferință de presă, adăugând că interdicția ar fi trebuit să fie adoptată în unanimitate de toate state
Keir Starmer: Peste o duzină de țări s-au oferit să participe misiunea non-beligeranților în Strâmtoarea Ormuz
Regatul Unit și Franța vor conduce o misiune pașnică pentru a proteja libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz, a declarat vineri premierul britanic Keir Starmer, precizând că peste o duzină de țări s-au oferit să participe la aceasta, relatează dpa și AFP. Starmer a precizat că misiunea va avea loc imediat ce condițiile
Trump cere NATO să 'stea la distanță' de Ormuz și susține că Iranul retrage minele din strâmtoare și nu o va reînchide
Președintele american Donald Trump a susținut vineri că Iranul a acceptat 'să nu mai închidă niciodată Strâmtoarea Ormuz', după ce Teheranul a anunțat mai devreme redeschiderea completă a acestui coridor navigabil, dar numai pentru perioada rămasă până la sfârșitul armistițiului de două săptămâni convenit săptămâna trecută
Donald Trump susține că Israelul are interdicție să mai bombardeze Libanul
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că SUA au interzis Israelului să mai bombardeze Libanul, folosind un ton neobișnuit de dur cu vechiul aliat al SUA, relatează Reuters. 'Israelul nu va mai bombarda Libanul. Au INTRERDICȚIE să facă acest lucru din partea SUA. Este destul!!!', a afirmat Trump într-o postare &icir
Respectul pentru dreptul internațional 'contează mai mult ca oricând', atenționează secretarul general al ONU
'Respectarea dreptului internațional contează mai mult decât oricând', în contextul în care 'sunt comise încălcări chiar sub ochii noștri', a subliniat vineri la Haga secretarul general al ONU, Antonio Guterres, relatează AFP. 'Astăzi, sunt comise chiar sub ochii noștri încălcări ale drep
#Ucraina ar putea redeschide săptămâna viitoare conducta petrolieră Drujba, a anunțat viitorul premier ungar Magyar
Fluxul de petrol rusesc către Ungaria și Slovacia prin secțiunea ucraineană a conductei Drujba ar putea fi reluat săptămâna viitoare, a declarat vineri câștigătorul alegerilor parlamentare ungare Peter Magyar, citat de Reuters. Ungaria și Slovacia nu mai primesc petrol prin această conductă de pe 27 ianuarie, în urma a ceea c
Iranul declară 'deschisă total' Strâmtoarea Ormuz până la sfârșitul armistițiului convenit cu SUA
Iranul a anunțat vineri că Strâmtoarea Ormuz va rămâne 'deschisă total' până la sfârșitul armistițiului convenit cu SUA și care expiră săptămâna viitoare miercuri, decizie luată de Teheran în urma armistițiului separat acceptat de Israel în Liban, relatează agenția EFE. 'În consonanță
Kremlinul neagă că Putin este ferit de veștile proaste, după ce un videoclip în acest sens a devenit viral
Kremlinul a negat vineri că președintele rus Vladimir Putin este ferit de veștile proaste, după ce o cunoscută bloggeriță a acuzat oficiali de rang înalt neidentificați că nu îi spun liderului suprem al Rusiei adevărul despre problemele țării, relatează Reuters. Viktoria Bonia, o influenceriță bine cunoscută în Rusia pentru a
Cei de la Bruxelles 'nu sunt normali' cu ideile lor de economisire a energiei, spune vicepremierul italian Salvini
Oficialii instituțiilor europene nu sunt normali când cer oprirea încălzirii acasă ori la locul de muncă, printre o serie de măsuri de atenuare a crizei de aprovizionare și a creșterii prețurilor combustibililor ca efect al războiului din Orientul Mijlociu, a declarat vineri liderul partidului italian de extremă dreapta Liga, vicepremierul Matteo Salvini,
Operațiunea militară din Liban nu este terminată, afirmă ministrul israelian al apărării
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a afirmat vineri că operațiunea militară în Liban nu este 'terminată', la câteva ore după intrarea în vigoare a unui armistițiu de zece zile, avertizând că civilii libanezi care se întorc în sud ar putea fi din nou evacuați, relatează AFP. 'Manevrele
Trei petroliere iraniene au traversat Strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei americane
Trei petroliere iraniene, cu o încărcătură totală de circa cinci milioane de barili de țiței, au părăsit miercuri Golful Piersic prin Strâmtoarea Ormuz, primele astfel de nave plecate din porturile iraniene după blocada impusă acestora de SUA începând de luni, a anunțat vineri societatea de monitorizare a transportului maritim Kpler, relatează
Structura socială în Gaza s-a schimbat din cauza războiului, ce a ucis peste 38.000 de femei și fete
Războiul din Fâșia Gaza a transformat structura socială în acest teritoriu palestinian, unde zeci de mii de gospodării sunt acum conduse de femei care și-au pierdut partenerii și trebuie să își întrețină familiile care nu au venituri și nici acces la serviciile cele mai elementare, a semnalat vineri UN Women, agenție din cadrul ONU, relatează














