Guvernul japonez dă undă verde consolidării scutului antirachetă cu baterii americane Aegis
Guvernul japonez a aprobat marţi desfăşurarea viitoare în ţară a dispozitivului terestru de interceptare a rachetelor Aegis Ashore cu baterii ale armatei americane, pentru a contracara mai bine un posibil atac cu rachete balistice din partea Coreii de Nord, informează AFP şi Reuters. "Dezvoltarea programelor nuclear şi balistic ale Coreii de Nord a
Trei morţi în accidentul unui tren în nord-vestul Statelor Unite
Trei persoane au murit şi alte o sută au fost rănite luni în accidentul spectaculos al unui tren de pasageri ce şi-a încheiat cursa pe o porţiune de autostradă în nord-vestul Statelor Unite, relatează AFP. Trenul 501, care făcea legătura între Seattle şi Portland, a deraiat în jurul orei locale 7:40 (15:40 GMT), chiar înaint
'America înainte de toate': Trump trimite semnale contradictorii
Donald Trump s-a îndepărtat luni de celebrul său slogan "America înainte de toate", prezentând o "strategie de securitate naţională" marcată prin trimiterea unor semnale uneori contradictorii în atenţia Chinei şi a Rusiei, comentează AFP. Preşedintele republican american, care a marcat o schimbare clară faţă de prede
Vicepreşedintele american îşi amână deplasarea în Orientul Mijlociu
Vicepreşedintele Statelor Unite Mike Pence a decis să-şi amâne deplasarea controversată în Orientul Mijlociu, a anunţat luni Casa Albă pe fondul tensiunilor din regiune şi unui vot crucial aşteptat în Congres, informează AFP. Deplasarea lui Pence la Cairo şi apoi Ierusalim, programată să înceapă marţi, a fost amânată până la
Trump: SUA nu au 'altă opţiune' decât să facă faţă provocării reprezentate de programul nuclear nord-coreean
Preşedintele SUA Donald Trump a prezentat luni o nouă strategie de securitate naţională cerând ca Pakistanul să adopte măsuri decisive în lupta împotriva terorismului şi afirmând că Washingtonul trebuie să se confrunte şi cu provocarea reprezentată de programul de arme nucleare al Coreii de Nord, relatează Reuters. Într-un amplu d
Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, chemat la Chişinău pentru consultări
Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Andrei Neguţă, a fost chemat luni la Chişinău pentru consultări, pe o durată nedeterminată, relevă un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, relatează UNIMEDIA şi deschide.md. Potrivit comunicatului citat, motivul deciziei se referă la cazurile de hărţuire şi intimid
Brexit: Marea Britanie poate obţine un aranjament comercial "la comandă", asigură Theresa May
Premierul britanic Theresa May a afirmat luni că un înalt reprezentant al echipei Uniunii Europene de negociere a Brexitului a declarat "foarte clar" că Marea Britanie ar putea obţine în final un aranjament comercial "la comandă", după ieşirea sa din blocul comunitar, relatează Reuters. "Astăzi, unul din membrii conducerii
Poliţia bulgară a arestat un grup de traficanţi care transporta migranţi către vestul Europei
Autorităţile bulgare au arestat un grup de traficanţi suspectat că transporta din Turcia migranţi proveniţi din Irak, Iran şi Siria având ca destinaţie finală vestul Europei, a anunţat luni Parchetul bulgar, relatează Reuters. Gruparea formată din trei kurzi şi patru bulgari a fost acuzată de trafic de persoane după ce a transportat migranţi din Turcia p
Focuri de armă la o bază a SUA din Anglia, un bărbat arestat
Poliţia din comitatul Suffolk, din estul Angliei, a anunţat luni pe Twitter că a răspuns la un "incident semnificativ" la baza forţelor aeriene din Mildenhall, cerând publicului să evite zona, relatează AFP, dpa şi Reuters. Poliţia a precizat că "personalul american de la bază a deschis focul şi a fost reţinut şi arestat un bărbat prezent&
Finlanda: Poliţia a lansat o anchetă după scurgerea în presă a unor documente ultrasecrete
Poliţia finlandeză a lansat luni o anchetă preliminară pentru 'divulgarea de informaţii privind securitatea naţională', după publicarea unui articol bazat pe documente secrete în legătură cu activitatea Centrului de informaţii şi analiză al armatei finlandeze de la Tikkakoski (centrul Finlandei), transmite Reuters şi AFP. Poliţiştii au percheziţi
Procesul de independenţă a Cataloniei a fost un 'fals', afirmă vicepremierul spaniol
Procesul secesionist din Catalonia a fost un 'episod de lipsă de loialitate' faţă de catalani şi un 'fals', deoarece promotorii săi ştiau că nu este viabil, a declarat luni, în Senat, vicepremierul spaniol Soraya Saenz de Santamaria, relatează AFP. 'Procesul secesionist a fost cel mai grav episod de lipsă de loialitate din istoria dem
Poliţia britanică a arestat un bărbat care a încercat să forţeze intrarea într-o bază a forţelor aeriene americane
Poliţia britanică a arestat un bărbat care a încercat să forţeze intrarea într-o bază folosită de forţele aeriene ale SUA din centrul Angliei, relatează Reuters. "Tocmai s-a ridicat ordinul de închidere", a declarat un purtător de cuvânt de la baza din Mildenhall, comitatul Suffolk. Ministerul britanic al Apărăr
Preşedintele Consiliului European îşi exprimă încrederea în "rolul proeuropean" al noului guvern din Austria
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi-a exprimat luni încrederea în "rolul constructiv şi proeuropean" pe care îl va juca în cadrul Uniunii Europene noul guvern din Austria, la care participă şi extrema dreaptă, relatează AFP. Tusk l-a "felicitat călduros" într-o scrisoare pe liderul creştin-democr
Turcia: Mandate de arestare pentru 106 'peţitori' ai reţelei clericului Fethullah Gulen
Autorităţile turce au emis luni mandate de arestare pentru 106 persoane despre care se crede că ar fi aranjat căsătorii pentru susţinători ai reţelei clericului Fethullah Gulen, acuzată de orchestrarea loviturii militare eşuate din 15 iulie anul trecut din Turcia, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Istanbul, relatează Reuters. Potrivit surs
Germania: Merkel speră să finalizeze până la jumătatea lui ianuarie discuţiile exploratorii cu SPD
Cancelarul conservator german Angela Merkel a declarat luni că speră să finalizeze până la jumătatea lunii ianuarie 2018 discuţiile exploratorii cu Partidul Social-Democrat (SPD) cu privire la formarea unui nou guvern, pentru ca ulterior conservatorii şi social-democraţii să poată lansa negocierile oficiale pentru reluarea alianţei care a guvernat Germania până l


