Donald Trump şi Theresa May doresc un acord bilateral "rapid" după Brexit
Premierul britanic, Theresa May, şi preşedintele american, Donald Trump, au subliniat, marţi, în cursul unei discuţii telefonice, importanţa de a elabora un acord comercial bilateral "rapid" după retragerea Regatului Unit din UE, transmite AFP. "Theresa May l-a informat pe preşedintele american despre ultimele progrese în negocierile
Preşedintele sârb speră că Vladimir Putin va fi reales preşedinte al Rusiei
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic, aflat în vizită pentru prima dată la Moscova de la începutul mandatului său, în mai, şi-a exprimat speranţa că Vladimir Putin va fi reales la conducerea Rusiei, relatează marţi AFP. 'Serbia acordă o mare importanţă mâinii prieteneşti pe care ne-a întins-o preşedintele Putin şi îi
Incident la o bază americană din Anglia: Suspectul arestat avea probleme psihice
Bărbatul în vârstă de 44 de ani care a fost arestat după ce a intrat, luni, într-o bază a forţelor aeriene americane din Mildenhall, în comitatul Suffolk din estul Angliei, suferea de probleme psihice, relatează DPA. ''Poliţia poate confirma că un britanic în vârstă de 44 de ani a fost arestat în legătură cu in
Preşedintele turc anunţă că va aduce rezoluţia privind Ierusalimul în atenţia Adunării Generale a ONU
Turcia va aduce în atenţia Adunării Generale a ONU rezoluţia prin care se solicită SUA să-şi retragă declaraţia privind recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului, a anunţat marţi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează Reuters. Rezoluţia a fost introdusă luni în Consiliul de Securitate al ONU de către Egipt, membru nepermane
Premierul polonez: Varşovia doreşte să aibă dialog cu Comisia Europeană şi să-şi reformeze sistemul judiciar
Decizia de a lansa sau nu procedura de activare a articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene - articol ce prevede cazurile în care un stat membru poate fi privat de dreptul de vot în Consiliu - ori de a iniţia un nou dialog este o prerogativă a Comisiei Europene, a declarat marţi noul premier polonez Mateusz Morawiecki, citat de agenţia de presă PAP.
Marea Britanie se alătură SUA şi acuză Coreea de Nord pentru atacul cibernetic mondial 'WannaCry'
Marea Britanie a declarat marţi că Phenianul se află în spatele atacului cibernetic 'WannaCry' care a afectat circa 300.000 de calculatoare din 150 de ţări la începutul acestui an, alăturându-se Statelor Unite care au acuzat oficial luni Coreea de Nord pentru acest incident, relatează Reuters. Centrul Naţional de Securitate Cibernetic
Angela Merkel recunoaşte 'slăbiciunea' autorităţilor în răspunsul la atacul de la târgul de Crăciun
Cancelarul german Angela Merkel a declarat marţi că în timpul întâlnirii cu rudele celor ucişi în atacul de anul trecut de la târgul de Crăciun de la Berlin a recunoscut 'slăbiciunea statului' în sprijinirea celor afectaţi de terorism, relatează dpa. 'Astăzi este o zi de doliu, însă este de asemenea o zi a
Israelul anunţă că 'nu va tolera' continuarea tirurilor de rachete palestiniene
Israelul este 'gata să plătească preţul' pentru recenta decizie a SUA cu privire la Ierusalim, însă nu va accepta continuarea tirurilor de rachete palestiniene, a declarat marţi ministrul israelian al apărării, Avigdor Lieberman, informează AFP. Recunoaşterea de către SUA a Ierusalimului drept capitală a Israelului a provocat, din 6 decembrie, ma
Austria va construi un monument în memoria evreilor ucişi într-un fost lagăr nazist de lângă Minsk
Austria intenţionează să construiască un memorial la un fost lagăr de concentrare nazist din apropierea capitalei Belarusului, a anunţat marţi noul guvern de la Viena, după ce Israelul a anunţat că va limita contactele diplomatice cu cabinetul austriac, la care participă şi extrema dreaptă, relatează dpa. Memorialul dedicat celor 10.000 de evrei din Viena care
Szijjarto cere UE să accelereze negocierile de aderare a Muntenegrului
Ungaria îi solicită Uniunii Europene să accelereze negocierile de aderare a Muntenegrului la blocul comunitar şi ar dori ca negocierile de aderare să se încheie în cel mult patru ani, a declarat marţi, la Podgorica, ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, citat de MTI. Budapesta este un susţinător hotărât şi dedicat al integrării Mu
Remaniere de proporţii în executivul de la Chişinău: 7 dintre cei 13 membri ai guvernului vor fi înlocuiţi
Şapte dintre cei 13 membri ai guvernului de la Chişinău vor fi înlocuiţi, conform unei decizii adoptate de Biroul Politic al Partidului Democrat (PDM), în consens cu alianţa aflată la guvernare în Republica Moldova, a anunţat marţi liderul PDM, Vlad Plahotniuc, informează Radio Chişinău. Printre înlocuitori figurează doi foşti premieri
Steinmeier: Răspunsul Germaniei la atacul de la târgul de Crăciun a fost "rece şi detaşat"
Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a evocat marţi răspunsul "rece şi detaşat" al ţării la atacul din piaţa de Crăciun de acum un an, în referire la criticile formulate de familiile victimelor atentatului care au denunţat lipsa de sprijin din partea guvernului, relatează dpa. Mulţi dintre cei care au avut de suferit atunci "s-
Germania nu era 'pregătită corespunzător' pentru atacul de la Berlin, recunoaşte ministrul Justiţiei la un an de la atentat
Autorităţile germane "nu erau pregătite corespunzător" pentru atacul de la Târgul de Crăciun de la Berlin, a afirmat marţi ministrul Justiţiei, Heiko Maas, la împlinirea unui an de la atentatul terorist, relatează dpa. "Nu eram pregătiţi corespunzător pentru consecinţele unui astfel de atac terorist asupra celor afectaţi", a scr
Strategia de securitate a SUA: Rusia denunţă 'caracterul imperialist' al documentului, iar Beijingul 'mentalitatea de Război Rece'
Kremlinul a denunţat marţi 'caracterul imperialist' al noii strategii de securitate a Statelor Unite ale Americii, acuzând Washingtonul că se agaţă de o 'lume unipolară', în timp ce Beijingul a criticat 'mentalitatea de Război Rece' a administraţiei SUA, reieşită din acelaşi document, transmite AFP. 'Caracterul imperiali
65 de jurnalişti, dintre care 50 profesionişti, ucişi în lume în 2017 (RSF)
Şaizeci şi cinci de jurnalişti au fost ucişi în lume în 2017, dintre care cincizeci profesionişti, şapte "jurnalişti-cetăţeni" (bloggeri) şi opt "colaboratori mass-media", potrivit bilanţului anual publicat marţi de Reporteri fără Frontiere (RSF) şi citat de agenţia France Presse. Acest bilanţ face din 2017 anul cel mai puţin mo
