UE va ridica la 100 de milioane de euro contribuţia sa la forţa comună antijihadistă din Sahel
Uniunea Europeană va ridica la 100 de milioane de euro contribuţia sa la finanţarea forţei militare comune G5 constituite de cinci state africane - Burkina Faso, Ciad, Mali, Mauritania şi Niger - pentru a lupta împotriva jihadiştilor în regiunea Sahel, pe fondul recrudescenţei atacurilor rebelilor, transmite miercuri AFP, citân
Andrian Candu: Republica Moldova nu are de gând să tolereze ofensele Rusiei pentru că aspiră spre UE
Republica Moldova nu are de gând ''să tolereze atitudinea bazată pe sancţiuni, ofense şi acuzaţii doar din cauză că vrea să fie mai aproape de Uniunea Europeană şi să devină parte a familiei europene'', a declarat preşedintele parlamentului moldovean, Andrian Candu, citat miercuri de agenţia de presă Infotag.
Germania se pregăteşte pentru întoarcerea în ţară a militanţilor după înfrângerea suferită de Statul Islamic în Siria şi în Irak
Oficiali din cadrul serviciilor de securitate internă din Germania se pregătesc pentru întoarcerea în ţară a unui număr tot mai mare de combatanţi germani ai grupării Stat Islamic (SI), împreună cu soţiile şi copiii lor, ca urmare a pierderilor teritoriale suferite de către organizaţia extremistă în Siria şi în Irak
Mandat de arestare în Spania emis împotriva separatistei catalane refugiate în Elveţia
Justiţia spaniolă a emis miercuri un mandat de arestare aplicabil doar pe teritoriul ţării împotriva separatistei catalane Anna Gabriel, aflată în exil în Elveţia pentru a se sustrage unei eventuale încarcerări în legătură cu tentativa de secesiune a Cataloniei, transmite AFP. În decizia sa, jud
Ciprul lansează un apel Turciei să pună capăt impasului legat de gaze
Preşedintele ciprioţilor greci, Nicos Anastasiades, a cerut miercuri Turciei să înceteze blocarea operaţiunilor de explorare a gazelor în largul insulei, gaze de care ar putea, potrivit lui, să beneficieze atât ciprioţii greci, cât şi cei turci, odată ce ţara se va reuni, relatează France Presse. ''
Un emisar american la Beirut pentru a media în disputa dintre Liban şi Israel
Un înalt diplomat american s-a întâlnit cu ministrul libanez de externe miercuri la Beirut, în cadrul unui efort diplomatic al Statelor Unite pentru a detensiona situaţia legată de disputele dintre Israel şi Liban asupra unui zid la frontieră şi explorărilor de petrol şi gaze în apele teritoriale contestate, relatea
Jose Manuel Barroso, acuzat de ONG-uri că ar face lobby la Bruxelles pentru banca la care este angajat
Fostul preşedinte al Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, a fost acuzat marţi de unele ONG-uri că şi-a încălcat promisiunea de a nu face lobby pentru actualul său angajator, banca Goldman Sachs, el având o întâlnire la Bruxelles cu unul dintre vicepreşedinţii actualului executiv comunitar, Jyrki Katainen, transmit
Olanda a acordat azil unui procent de peste 70% dintre solicitanţii turci suspectaţi de legături cu Gülen
Olanda a acordat azil unui procent de 73% dintre cetăţenii turci care au depus cereri şi erau suspectaţi de legături cu reţeaua clericului Fethullah Gülen, acuzat de Ankara de orchestrarea puciului eşuat din iulie 2015, potrivit serviciului în limba turcă al BBC, preluat miercuri de cotidianul turc Hurriyet, transmite Novinite.
Bombardamente la Ghouta: Kremlinul dezminte o implicare a Rusiei
Kremlinul a dezminţit miercuri implicarea Rusiei în bombardamentele din Ghouta orientală, în apropiere de Damasc, care au făcut 296 de morţi în această enclavă controlată de rebeli în Siria, potrivit unui bilanţ al organizaţiei neguvernamentale Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), relatează AFP.
Serghei Lavrov susţine că ambasadorii americani au primit instrucţiuni să descurajeze cooperarea cu Rusia
Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a declarat miercuri - la finalul discuţiilor purtate cu omologul său sloven Karl Erjavec, cu ocazia unei vizite în Slovenia - că Departamentul de Stat al SUA ar fi recunoscut că ambasadorii americani din lumea întreagă au primit instrucţiuni clare să convingă autorităţile ţărilor unde sunt la pos
Siria: Orice grup care susţine miliţia kurdă YPG în Afrin este o ''ţintă legitimă'', consideră Turcia
Turcia consideră o "ţintă legitimă" orice grup care ar ajuta Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG), o miliţie kurdă pe care Ankara vrea să o scoată din enclava siriană Afrin (nord-vest), a declarat miercuri preşedinţia turcă, informează AFP. Avertizarea intervine la o zi după o incursiune în Afrin a unui convoi
Siria: Cel puţin 24 de civili au fost ucişi în raiduri ale regimului într-un fief rebel (OSDO)
Cel puţin 24 de civili, inclusiv trei copii, au fost ucişi miercuri în noi bombardamente ale regimului sirian în Ghouta Orientală, o enclavă rebelă situată aproape de Damasc, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP. Loviturile aeriene s-au concentrat asupra localităţii Kfar Batna, u
Polonia: Politicianul din spatele noii legi privind Holocaustul spune că a venit timpul pentru ''catharsis''
Politicianul din spatele noii legi privind Holocaustul din Polonia, ministrul adjunct de justiţie Patryk Jaki, vrea să se pună capăt la ceea ce el numeşte o cultură înşelătoare a ruşinii legată de modul în care ţara sa i-a tratat pe evrei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, relatează Reuters. Oficialul &
Şeful diplomaţiei ruse, în vizită oficială la Belgrad, pentru a confirma relaţiile strânse cu Serbia
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, este aşteptat miercuri la Belgrad pentru o vizită oficială de două zile, menită să întărească relaţiile tradiţional strânse dintre Rusia şi această ţară din Balcani, în pofida faptului că aspiraţiile pentru un statut de ţară membră a UE câştigă tot mai mult teren în Serbia, in
Suspendarea guvernatorului Băncii Centrale Letone: Ministerul Apărării evocă o campanie de dezinformare ''din exterior''
Acuzaţiile de corupţie care au dus la suspendarea, marţi, a guvernatorului Băncii Centrale a Letoniei ar putea face parte dintr-o campanie de dezinformare vizând destrămarea încrederii în această ţară şi influenţarea alegerilor legislative din octombrie, consideră Ministerul leton al Apărării, transmite Reuters.
