Egipt: Human Rights Watch cere judecarea celor vinovaţi de uciderea a sute de manifestanţi în 2013
Organizaţia internaţională pentru apărarea drepturilor omului Human Rights Watch (HRW) a cerut luni Egiptului să se facă dreptate victimelor unui atac criminal împotriva unei manifestaţii care s-a soldat cu sute de morţi în 2013 şi ai cărui responsabili, membri ai forţelor de securitate, nu au fost încă judecaţi, relatează AFP. În urmă
Angela Merkel are nevoie de mai mult timp pentru un acord cu Italia asupra solicitanţilor de azil
Cancelarul federal german Angela Merkel a declarat luni că are nevoie de mai mult timp pentru a negocia un acord care să permită Germaniei să-i trimită înapoi pe solicitanţii de azil care au înaintat deja cereri de azil în Italia, informează dpa. "Suntem într-un proces de negocieri", a declarat Merkel luni la Berlin, la o săpt
Amnesty International lansează anchete după sinuciderea a doi dintre angajaţii săi
Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International a anunţat luni lansarea unor 'anchete externe independente' după sinuciderea a doi dintre angajaţii săi în trei luni, relatează AFP. 'Tratăm aceste tragedii cu gravitatea şi prioritatea pe care le merită, şi vom organiza anchete externe aprofundate şi independente', a de
Angela Merkel: Este în interesul Germaniei ca Turcia să prospere economic
Cancelarul Angela Merkel a declarat luni că Germania doreşte să vadă prosperitate economică în Turcia şi că Ankara ar trebui să asigure independenţa Băncii sale Centrale, relatează Reuters. "Nimeni nu are un interes pentru o destabilizare economică în Turcia. Dar trebuie făcut totul pentru a asigura o bancă centrală independentă", a decla
Guvernul britanic se angajează ca până în 2027 să nu mai existe oameni fără adăpost
Guvernul britanic s-a angajat ca până în 2027 în Anglia să nu mai existe oameni fără adăpost, în condiţiile în care numărul oamenilor străzii - homeless - a crescut de peste două ori faţă de 2010, potrivit cifrelor guvernamentale, relatează luni agenţiile Reuters şi Press Association. Executivul de la Londra a anunţat un pachet de
Membrii celulei teroriste destructurate în Iordania erau susţinători ai Statului Islamic, afirmă ministrul iordanian de interne
Membrii unei celule teroriste ucişi sau arestaţi de forţele de securitate la sfârşitul săptămânii trecute în Iordania "erau susţinători ai grupării Stat Islamic (SI)" şi planificau alte atacuri în această ţară, a anunţat luni ministrul iordanian de interne, informează AFP şi dpa. Vineri, un atac a vizat o patrulă a jandarmerie
UPDATE Norvegia: Ministrul pescuitului demisionează după o vizită privată în Iran
Ministrul norvegian al pescuitului, Per Sandberg, a demisionat luni după ce a recunoscut anterior că a încălcat protocoalele de securitate ale guvernului în timpul unei vizite private luna trecută în Iran, relatează Reuters şi AFP. Per Sandberg, care iniţial nu şi-a notificat colegii în legătură cu locul deplasării sale şi de asemenea ş
Erdogan acuză SUA că intenţioneză să lovească Turcia ''în spate''
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, care a atribuit unui ''complot'' american căderea bruscă a lirei turceşti, a acuzat luni SUA că încearcă să lovească Turcia ''în spate'', relatează AFP. "Pe de o parte, sunteţi cu noi in NATO, iar pe de alta, încercaţi să-l loviţi pe partenerul vostru strategic &ici
Afganistan: Cel puţin 100 de membri ai forţelor de securitate, ucişi în luptele cu talibanii în oraşul Ghazni
Cel puţin 100 de membri ai forţelor de securitate afgane au fost ucişi începând de joi în luptele cu talibanii pentru controlul oraşului Ghazni, în estul Afganistanului, a declarat luni ministrul afgan al apărării, Tariq Shah Bahrami, relatează AFP. 'Aproximativ 100 de membri ai forţelor de securitate şi-au pierdut viaţa, precum şi
Ghidul suprem al Iranului: Nu va fi nici război, nici negociere cu SUA
Ayatollahul Ali Khamenei, ghidul suprem al Iranului, a afirmat luni că nu va fi nici război, nici negociere cu SUA, informează AFP şi Reuters. "Oficialii americani vorbesc de ceva vreme cu cinism despre noi. În afară de sancţiuni, ei vorbesc despre război şi negocieri", a notat Khamenei pe contul său de Twitter. "Lăsaţi-mă să spun în
Putin nu a decis încă sancţiuni de represalii împotriva Statelor Unite (Kremlin)
Preşedintele rus Vladimir Putin nu a ordonat încă sancţiuni de represalii împotriva Statelor Unite, deoarece Washingtonul nu a introdus încă noi restricţii asupra Moscovei şi nu este clar care vor fi acestea, a declarat luni Kremlinul, informează Reuters. Departamentul de Stat a anunţat miercurea trecută noi sancţiuni, făcând Moscova re
Iranul susţine că are o rachetă de nouă generaţie (media)
Ministrul apărării din Iran, generalul Amir Hatami, a dezvăluit luni că Teheranul dispune în prezent de o rachetă balistică de nouă generaţie, a informat agenţia de presă Tasnim, apropiată conservatorilor, precizând că este vorba de racheta Fateh Mobin cu rază scurtă de acţiune, potrivit France Presse. 'Aşa cum a promis dragului nostru popor, n
UPDATE Vladimir Putin în Germania, sâmbătă, pentru o întâlnire cu Angela Merkel
Preşedintele rus Vladimir Putin se va deplasa sâmbătă în Germania pentru a se întâlni cu cancelarul Angela Merkel în vederea unor discuţii despre conflictele din Siria şi Ucraina, a anunţat luni guvernul german, citat de AFP. Cei doi lideri sunt aşteptaţi să se întâlnească în jurul orei 16:00 GMT (18:00 ora local
Iran: Organizaţia pentru Energie Atomică recomandă Teheranului să rămână în acordul nuclear
Organizaţia pentru Energie Atomică a Iranului (AEOI) consideră că este preferabil ca Teheranul să rămână în acordul nuclear încheiat în 2015 cu marile puteri, agenţia avertizând că, în caz contrar, Iranul ar pierde sprijinul Uniunii Europene, transmite dpa. De când SUA au ieşit unilateral din acord - care preve
Ministrul apărării rus recomandă Germaniei să nu dialogheze cu Rusia de pe o 'poziţie de forţă'
Rusia nu va tolera niciun fel de dialog care porneşte de o 'poziţie de forţă', a declarat ministrul apărării rus Serghei Şoigu într-un interviu, duminică, la postul de televiziune Rossia-24, citat de agenţia de presă RIA Novosti. Comentând o declaraţie făcută de ministrul german al apărării Ursula von der Leyen, care se pronunţase în






