Columbia: Preşedintele Santos, dispus să negocieze cu gherila ELN condiţiile prelungirii armistiţiului
Preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos, a afirmat sâmbătă că este dispus să negocieze din nou cu gherila ELN condiţiile unei prelungiri a armistiţiului care a fost instituit până la 9 ianaurie, relatează AFP. "Suntem pe deplin dispuşi să prelungim acordul de încetare a focului cu ELN şi să renegociem condiţiile unui nou acord",
Ecuador: Rafael Correa lansează o campanie împotriva preşedintelui Lenin Moreno
Fostul preşedinte al Ecuadorului Rafael Correa a lansat sâmbătă o campanie împotriva actualului şef al statului, c, fostul său aliat devenit inamic politic, relatează AFP. Adresându-se mai multor sute de simpatizanţi la Montecristi, pe litoralul Pacific al Ecuadorului, Rafael Correa, care a condus ţara între 2007 şi 2017, a îndemn
Egipt: Creştinii copţi sărbătoresc Crăciunul sub înalte măsuri de securitate
Credincioşii copţi din Egipt au sărbătorit sâmbătă liturghia de Crăciun într-o nouă catedrală sub înalte măsuri de securitate, după un an marcat de atacuri jihadiste sângeroase asupra acestei comunităţi creştine, relatează AFP. Preşedintele egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, a ţinut un scurt discurs înainte de începerea liturgh
Donald Trump speră că discuţiile dintre Phenian şi Seul vor continua după JO
Preşedintele american, Donald Trump, şi-a exprimat sâmbătă satisfacţia pentru apropiata reluare a dialogului dintre cele două Corei, în semn de destindere diplomatică, şi a adăugat că doreşte ca acesta să continue după Jocurile Olimpice de iarnă din Coreea de Sud, relatează AFP. "La momentul potrivit, ne vom implica" în aceste discu
Peste 200 de migranţi africani au trecut în forţă graniţa spaniolă la Melilla
Peste 200 de migranţi de origine africană au reuşit să traverseze sâmbătă gradul dublu care separă Marocul de enclava spaniolă Melilla, potrivit mai multor responsabili, însă unii dintre ei au fost răniţi, precum şi un poliţist, relatează AFP. În cursul după-amiezii, 209 persoane venite din Africa Subsahariană şi dorind să meargă în Eur
SUA: La Camp David, Donald Trump şi republicanii se arată uniţi
Donald Trump şi liderii republicani ai Congresului şi-au afişat unitatea sâmbătă la Camp David, unde preşedintele american a salutat o serie de consultări neoficiale "incredibile" privind priorităţile legislative ale anului în curs, transmite AFP. În plină polemică în jurul apariţiei cărţii jurnalistului Michael Wolff, care pu
Liga Arabă doreşte să obţină recunoaşterea internaţională a unui stat palestinian
Liga Arabă va căuta să obţină recunoaşterea internaţională a unui stat palestinian cu Ierusalimul de Est drept capitală, ca răspuns la decizia unilaterală americană de a declara Ierusalimul capitala Israelului, a afirmat sâmbătă ministrul iordanian de externe, Ayman Safadi, relatează AFP. Unul dintre obiective este de a reafirma "invaliditatea deciz
Cel puţin opt migranţi morţi în primul naufragiu pe Mediterana din 2018
Opt oameni au murit, alţi 84 au fost salvaţi şi câteva zeci sunt daţi dispăruţi în primul naufragiu din acest an implicând migranţi care au încercat să ajungă în Europa prin Marea Mediterană, transmit sâmbătă dpa şi Reuters. Migranţii au fost văzuţi sâmbătă dimineaţa pe o ambarcaţiune în largul coastelor Libiei,
Siria: 17 civili ucişi în raiduri în Ghouta de est
Cel puţin 17 civili au fost ucişi sâmbătă în Siria în noi raiduri ale aviaţiei siriene şi ruse în regiunea Ghouta de est, controlată de rebeli şi supusă aproape zilnic bombardamentelor, a anunţat organizaţia neguvernamentală Observatorul sirian pentru drepturile omului, cu sediul la Londra, transmit AFP şi dpa. Alţi 60 de civili au fost
Ministrul german de externe îşi prezintă oraşul natal omologului turc, pentru "vindecarea relaţiilor"
Ministrul german de externe, Sigmar Gabriel, a vrut să ilustreze prin puterea exemplului faptul că relaţiile dintre Berlin şi Ankara sunt pe cale de vindecare, conducându-l pe omologul său turc Mevlut Cavusoglu într-un tur al oraşului său natal, Goslar (Saxonia inferioară, nord-vest), transmite dpa. Efortul său pare să fi dat roade, întruc&ac
"Foc şi furie": Trump se declară "un geniu foarte stabil"
Preşedintele SUA, Donald Trump, s-a autodeclarat sâmbătă un "geniu foarte stabil", după apariţia, vineri, a unei cărţi extrem de critice la adresa sa în care îi este pusă la îndoială capacitatea de a-şi exercita funcţia, relatează Reuters. "De fapt, de-a lungul întregii mele vieţi cele două cele mai mari atuuri ale
Arabia Saudită: 11 prinţi arestaţi după ce au protestat împotriva măsurilor de austeritate
Autorităţile din Arabia Saudită au arestat 11 prinţi care se adunaseră în faţa unui palat din Riad pentru a protesta împotriva unui decret prin care le-au fost suspendate subvenţiile pentru curent şi apă, relatează sâmbătă media locale preluate de dpa. Scăderea preţurilor la petrol a determinat autorităţile din regat să introducă măsuri de austeritate, incl
Europarlamentarul german Manfred Weber a stârnit o polemică după ce a pledat pentru o "soluţie definitivă" la problema migraţiei
Europarlamentarul german Manfred Weber, membru al Uniunii Creştin-Sociale (CSU) din Bavaria, a suscitat o amplă polemică în Germania după ce a afirmat că ar trebui găsită "o soluţie definitivă la problema migraţiei", un limbaj apropiat celui folosit de fascişti pentru exterminarea evreilor, informează sâmbătă AFP. Preşedinte al Partidului
Întrevedere între şefii diplomaţiilor germană şi turcă în vederea îmbunătăţirii relaţiilor bilaterale
Şeful diplomaţiei turce Mevlut Cavusoglu şi-a exprimat speranţa pentru relaţii mai bune cu Germania în noul an, înainte de întrevederea pe care o are programată sâmbătă cu omologul său german Sigmar Gabriel, informează dpa. Cei doi oficiali vor purta discuţii în oraşul Goslar din centrul Germaniei, locul natal al lui Sigmar Gabrie
Şeful diplomaţiei iraniene denunţă "o nouă gafă" a Administraţiei Trump la ONU
Şeful diplomaţiei iraniene a denunţat sâmbătă drept "o nouă gafă" decizia Administraţiei preşedintelui american Donald Trump de a aduce problema recentelor proteste din Iran în faţa Consiliului de Securitate al ONU, informează AFP. "Consiliul de Securitate a respins tentativa flagrantă a SUA de a-l deturna de la mandatul lui", a

