Arabia Saudită: Şeful statului-major şi alţi responsabili militari au fost demişi
Autorităţile saudite l-au demis pe şeful statului-major şi pe alţi responsabili militari cu ocazia unei importante remanieri în rândul armatei, au anunţat luni media oficiale, citând o serie de decrete ale regelui Salman, transmite AFP. "Încetarea activităţii generalului Abdul Rahman bin Saleh Al-Bunyan, şef de stat-major", a
Liban: Premierul Saad Hariri invitat la Riad, patru luni după falsa lui demisie
Premierul libanez, Saad Hariri, a primit luni o invitaţie să efectueze o vizită în Arabia Saudită, pentru prima dată după ce şi-a anunţat demisia în capitala saudită pentru a reveni asupra acesteia câteva săptămâni mai târziu, relatează AFP. Saad Hariri şi-a anunţat demisia, spre suprinderea generală, la 4 noiembrie, la Riad, iar
Trump despre atacul armat din Florida: "Aş fi intrat în şcoală, chiar şi fără armă"
Donald Trump a afirmat luni că nu ar fi ezitat să intre "chiar şi fără armă" în liceul din Florida pentru a opri atacul armat care a făcut 17 morţi, la 14 februarie, relatează AFP. "Cred că aş fi intrat acolo chiar şi fără armă şi cred că majoritatea celor prezenţi aici ar fi făcut la fel", a declarat preşedintele american, în c
SUA sunt pregătite de dialog cu Phenianul 'dacă sunt întrunite condiţiile impuse' (Trump)
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că SUA sunt pregătite de dialog cu regimul nord-coreean, dar numai 'dacă sunt întrunite condiţiile impuse', relatează AFP. 'Am fost foarte duri cu ei astfel încât, pentru prima dată, doresc să vorbească cu noi şi vom vedea ce se va întâmpla', a declarat preşedintel
Ankara cere extrădarea unui lider al minorităţii kurde siriene arestat la Praga
Turcia a afirmat luni că a cerut în mod oficial autorităţilor cehe extrădarea unuia dintre cei mai importanţi lideri ai minorităţii kurde siriene, Saleh Muslim, arestat sâmbătă la Praga la solicitarea Ankarei, relatează AFP. "Ministerul Justiţiei a terminat pregătirile în legătură cu acest dosar şi acesta a fost trimis ieri autorităţilor
Ungaria cere demisia Înaltului comisar al ONU pentru drepturile omului
Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a cerut luni demisia Înaltului comisar al ONU pentru drepturile omului, Zeid Ra'ad Al-Hussein, după ce acesta l-a acuzat pe premierul ungar Viktor Orban de xenofobie şi rasism, relatează AFP. ''Este foarte nepotrivit ca responsabili ONU să acuze state membre şi lideri aleşi democratic. Este evident
Premierul bulgar Boiko Borisov pledează pentru extinderea UE în Balcani
Premierul bulgar Boiko Borisov, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, a pledat luni, la Londra, pentru aderarea ţărilor din Balcani la UE, pe care le-a calificat drept 'elevi excelenţi', transmite AFP. ''Noi toţi am încercat să demonstrăm că putem fi elevi excelenţi care garantează s
Grecia: O persoană a fost rănită în explozia unei grenade în apropierea unei secţii de poliţie din Atena
Persoane necunoscute au aruncat luni o grenadă în apropierea unei secţii de poliţie într-o suburbie a Atenei, rănind o persoană, au declarat surse din cadrul poliţiei elene, relatează Reuters. Grenada a fost aruncată la aproximativ 50 de metri de sediul poliţiei şi nu a fost imediat observată de ofiţerii de poliţie din cauza ploii torenţiale, a pre
Germania: Uniunea Creştin-Democrată a aprobat acordul de guvernare cu social-democraţii
Uniunea Creştin-Democrată germană (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel, a aprobat luni acordul de guvernare cu social-democraţii (SPD), ceea ce o aduce pe Merkel cu un pas mai aproape de al patrulea mandat de şefă a guvernului de la Berlin, transmit Reuters şi AFP. ''Contractul de coaliţie este aprobat cu 27 de voturi împotrivă şi toţi ceil
Vladimir Putin ordonă un "armistiţiu umanitar" începând de marţi în Ghouta Orientală
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat instaurarea, începând de marţi, a unui "armistiţiu umanitar" cotidian în Ghouta Orientală, în Siria, fief al insurgenţilor şi ţintă a unei ofensive sângeroase din partea regimului lui Bashar al-Assad, informează luni agenţiile de presă ruse, potrivit AFP. "La ordinul preşedi
Slovacia: Jurnalistul găsit împuşcat ar fi fost ucis din cauza investigaţiilor sale privind cazuri de corupţie
Un ziarist de investigaţie slovac, găsit împuşcat alături de iubita sa duminică, a fost probabil ucis din cauza anchetei sale privind cazuri de corupţie, a declarat luni poliţia, relatează Reuters. Jan Kuciak, 27 de ani, care lucra de trei ani pentru publicaţia online Aktuality.sk, parte a grupului media germano-elveţian Ringier Axel Springer, ancheta ca
Siria: Putin a discutat în Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse despre situaţia din Ghouta Orientală
Preşedintele rus Vladimir Putin a discutat în Consiliul de Securitate al Federaţiei Rusiei în legătură cu situaţia din regiunea siriană Ghouta Orientală, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat luni de agenţia de presă TASS, relatează Reuters. Oficialul rus a declarat că membrii Consiliului de Securitate şi-au exp
Serghei Lavrov: Armistiţiul în Siria va începe doar atunci când toţi beligeranţii vor fi de acord
Armistiţiul cerut a fi aplicat 'fără întârziere' de Consiliul de Securitate al ONU în Siria va începe doar atunci când toate părţile beligerante vor fi de acord asupra modalităţilor sale pe întreg teritoriul acestei ţări aflate în război, a declarat luni şeful diplomaţiei ruse, informează AFP. "Armistiţiul
UE ameninţă Cambodgia cu sancţiuni ca urmare a încălcării valorilor statului de drept
Uniunea Europeană ar putea impune sancţiuni specifice Cambodgiei în cazul în care această ţară nu renunţă la acţiunile de represiune împotriva unor disidenţi democraţi şi la încălcarea valorilor statului de drept, au afirmat luni miniştrii de externe din UE, relatează DPA. Miniştrii de externe europeni au avertizat cu privire la '
Coreea de Sud cere Phenianului să abandoneze programele sale nuclear şi balistic
Phenianul trebuie să abandoneze programele sale nuclear şi de rachete balistice şi să permită instaurarea păcii în Peninsula Coreeană, a declarat luni, la Geneva, ministrul de externe sud-coreean Kang Kyung-wha, citat de Reuters şi Yonhap. Într-un discurs rostit în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, la Geneva, şeful diplomaţiei de la Seu
