Loviturile împotriva ţintelor din Siria au reprezentat ''o acţiune singulară'', susţine secretarul american al Apărării
Loviturile Statelor Unite, Regatului Unit şi Franţei au reprezentat ''o acţiune singulară'' şi nu sunt planificate alte lovituri în viitorul foarte apropiat, a declarat presei secretarul american al Apărării, James Mattis. El a afirmat că atacul a fost "mai dur" decât cel de anul trecut &
Loviturile contra Siriei s-au încheiat, anunţă şeful Statului Major al SUA
Loviturile efectuate de SUA, Franţa şi Regatul Unit împotriva programului de arme chimice al Siriei s-au încheiat, a indicat, la Washington, vineri seara (ora locală, sâmbătă dimineaţa - ora României), generalul Joe Dunford, şeful Statului Major american, citat de AFP. Generalul, care l-a avut alături la Pentagon pe ministrul Apărării,
Siria: Atacurile occidentale au vizat baze militare şi centre de cercetare din Damasc şi împrejurimile capitalei (ONG)
Loviturile occidentale din zorii zilei de sâmbătă au vizat baze militare şi centre de cercetare ştiinţifică din Damasc şi împrejurimile capitalei, în cadrul operaţiunii declanşate de SUA, Marea Britanie şi Franţa, a informat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), transmite AFP. Ofensiva în curs combină atacuri aeriene şi l
Puternice explozii auzite la Damasc, televiziunea de stat denunţă o 'agresiune americană'
Mai multe explozii puternice s-au auzit sâmbătă dimineaţa în zori în capitala siriană Damasc survolată de avioane, a constatat o corespondentă a AFP, în timp ce televiziunea de stat a denunţat o "agresiune americană" în Siria "în cooperare cu Franţa şi Marea Britanie". Preşedintele american, Donald Trump,
Trump anunţă că a ordonat 'lovituri de precizie' în Siria
Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat vineri seara (ora locală) într-un discurs de la Casa Albă, o operaţiune militară în curs contra Siriei, împreună cu Franţa şi Regatul Unit, pentru a pedepsi regimul lui Bashar al-Assad pe care îl acuză de atac cu armă chimică contra civililor, transmite AFP. "Cu puţin timp în urm
Vicepreşedintele SUA, Mike Pence, a părăsit ceremonia de inaugurare a Summitului Americilor pe fondul zvonurilor despre Siria
Vicepreşedintele american, Mike Pence, a părăsit prematur ceremonia de inaugurare a Summitului Americilor şi s-a întors la hotelul său din Lima, în timp ce presa specula cu privire la un posibil anunţ legat de Siria, transmite EFE. Pence, care urma să participe la ceremonia de inaugurare şi apoi la o recepţie, s-a îndreptat spre hotel la puţi
Siria/atac chimic: May şi Macron au convenit, prin telefon, să continue să coopereze îndeaproape cu privire la răspunsul internaţional
Şefa guvernului de la Londra, Theresa May, şi preşedintele francez, Emmanuel Macron, au convenit vineri, într-o discuţie telefonică, să continue să coopereze cu privire la o reacţie faţă de atacul chimic comis, potrivit occidentalilor, de guvernul sirian, transmite AFP. Potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului britanic, Theresa May şi Emmanue
Washingtonul are 'dovada' că regimul Assad a utilizat arme chimice la Douma (Departament de Stat)
Statele Unite au "dovada" că forţele lui Bashar al-Assad au utilizat arme chimice într-un atac efectuat sâmbătă la Douma, în Siria, a afirmat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, transmite AFP. "Atacul a avut loc sâmbătă şi noi ştim cu certitudine că a fost o armă chimică", a spus Na
SUA: Trump l-a graţiat pe un fost membru al administraţiei Bush condamnat pentru sperjur
Preşedintele american, Donald Trump, l-a graţiat vineri pe fostul şef de cabinet al ex-vicepreşedintelui Dick Cheney, Lewis 'Scooter' Libby, condamnat pentru sperjur, în 2007, într-un caz de scurgere în presă a numelui unei agente a CIA, transmite EFE. "Nu-l cunosc pe domnul Libby, dar de ani de zile am auzit că a fost tratat inc
Ecuadorul confirmă uciderea a doi jurnalişti şi a şoferului acestora, răpiţi în martie
Preşedintele ecuadorian, Lenin Moreno, a confirmat vineri moartea a doi jurnalişti şi a şoferului acestora, care au fost răpiţi pe 26 martie, spunând că cei trei au fost "asasinaţi", relatează agenţia dpa. "(Răpitorii) nu au intenţionat niciodată să-i predea sănătoşi şi în viaţă", a spus Moreno, după expirarea unui ultimatum de
Israelul afirmă că o dronă iraniană doborâtă în februarie era încărcată cu explozivi
Israelul a anunţat vineri că o dronă iraniană doborâtă în luna februarie deasupra teritoriului israelian era încărcată cu explozivi şi urma să atace, transmite Reuters. Forţele armate israeliene afirmă că, după ce au analizat drona iraniană, au ajuns la concluzia că aceasta "era înarmată cu explozivi şi avea misiunea de a ataca Isr
Prin raidul de luni din Siria, Israelul luptă direct cu Iranul, consideră liderul Hezbollah
Israelul a comis o "eroare istorică" efectuând pe 9 aprilie un raid contra unei baze aeriene militare în Siria, ceea ce pune statul evreu în "luptă directă" cu Iranul, a declarat vineri Hassan Nasrallah, şeful mişcării şiite libaneze Hezbollah, transmite AFP. Cel puţin 14 combatanţi, dintre care şapte iranieni, au fost uci
Secretarul general al ONU avertizează împotriva unei 'escaladări militare totale' în Siria
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat vineri împotriva pericolului pe care îl reprezintă o "escaladare militară totală" în Siria, transmit Xinhua şi dpa. "Creşterea tensiunilor şi incapacitatea de a ajunge la un compromis pentru crearea unui mecanism de responsabilizare (pentru utilizarea de arme chimice &ici
Rusia acuză Londra că a participat la 'înscenarea' atacului chimic în Siria; o 'miniciună neruşinată', reacţionează un responsabil britanic
Armata rusă a anunţat vineri că dispune de 'dovezi' privind participarea directă a Marii Britanii la 'înscenarea' atacului chimic semnalat săptămâna trecută într-un oraş din regiunea siriană Ghouta Orientală, afirmaţie calificată de ambasadoarea Marii Britanii la ONU drept 'grotescă' şi o 'minciună neruşinată', relatează agen
Danemarca extinde până la 12 noiembrie controalele la frontiera cu Germania
Danemarca a anunţat vineri că va prelungi controalele temporare la frontiera sa cu Germania până la 12 noiembrie, din motive de securitate şi pentru nevoia de a controla fluxul de migranţi, transmite dpa. ''Există o presiune în creştere asupra frontierelor externe ale Europei şi provocările reprezentate de migranţii care se deplasează &icir
