logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Kushner îi îndeamnă pe europeni să numească un singur reprezentant pentru a negocia cu Rusia

Image

Mediatorul președintelui american pentru războiul ruso-ucrainean, Jared Kushner, i-a încurajat miercuri, de la Abu Dhabi, pe partenerii europeni ai Ucrainei să aleagă cât mai curând o persoană care să îi reprezinte la masa negocierilor cu Rusia, dacă Kremlinul va accepta până la urmă să includă Europa în vreun fel, informează EFE.

''Dacă Europa ar identifica o persoană care să vorbească în numele ei, aceasta ar fi un succes mai mare decât să îi facă pe ruși să îi includă în negocieri'', a spus Kushner într-o conferință de presă la finalul rundei de contacte trilaterale între Ucraina, Rusia și SUA desfășurată marți și miercuri în capitala Emiratelor Arabe Unite.

La conferința de presă, Kushner era însoțit de echipa de negociere ucraineană. Unul dintre membrii săi, șeful biroului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, a dat din cap în mod repetat în semn de aprobare a cuvintelor rostite de Kushner.

Un alt negociator ucrainean, diplomatului Serhii Kisliția, a reacționat la comentariul lui Kushner schițând un zâmbet.

Consilierii pentru securitate națională ai guvernelor din Germania, Regatul Unit, Franța și Italia au fost prezenți la Abu Dhabi alături de emisari ai Consiliului European și ai Comisiei Europene, precum și de reprezentanți ai NATO.

Reprezentanții europeni nu au participat la discuțiile trilaterale ca urmare a deciziei Rusiei, deși s-au întâlnit separat cu delegația ucraineană și cu emisarii americanii.

Rusia a lăsat însă ușa deschisă pentru includerea Europei în viitoarele runde de negocieri, după ce, pentru prima dată în contactele trilaterale a fost fost abordată posibilitatea extinderii arhitecturii de securitate europeană pentru a răspunde plângerilor Rusiei privind extinderea UE și NATO spre est în ultimele decenii.

Ucraina a cerut întotdeauna să i se permită să participe la negocieri împreună cu partenerii săi europeni, deși în prezent se teme că Rusia va reuși să minimalizeze în conversațiile de pace importanța războiului și să pună pe masă împărțirea continentului în sfere de influență pentru marile puteri în detrimentul țărilor mai puțin relevante.

De asemenea, atât UE, cât și președintele ucrainean Volodimir Zelenski au clarificat în ultimele zile că există deja o arhitectură de securitate europeană cu tratate și angajamente asumate de URSS și, ulterior, de Rusia, și că în niciun caz nu este vorba de a o modifica ci, eventual, de a vedea dacă se pot ''clarifica'' anumite aspecte și de a reafirma principii precum integritatea teritorială și suveranitatea, printre altele.

De asemenea, au insistat că trebuie mai întâi discutat despre un armistițiu și despre garanții de securitate pentru Ucraina înainte de a deschide, eventual, capitolul despre arhitectura de securitate europeană, astfel încât să nu se înceapă ''casa de la acoperiș'', potrivit cuvintelor folosite de președintele Zelenski. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 3

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 11-11-2026 17:17

Berlinul vrea ''pace'' în #Ucraina înaintea discuțiilor cu Moscova privind securitatea europeană

Germania vrea ''pace'' în Ucraina înainte de angajarea unor discuții cu Rusia privind securitatea europeană, a insistat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului german, după încheierea negocierilor ruso-ucrainene la Abu Dhabi, relatează AFP. ''Prima etapă este pacea în Ucraina. Abia apoi

Politic Ex 11-11-2026 16:57

Rusia anunță că ar accepta un dialog direct la nivel militar cu Regatul Unit

Ministerul apărării de la Moscova ar putea discuta direct cu instituția omoloagă de la Londra dacă Regatul Unit ar propune un astfel de dialog, a declarat miercuri Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, citată de Reuters. Zaharova a făcut afirmația respectivă în cadrul unor comentarii privind remarci a

Politic Ex 11-11-2026 16:55

Volodimir Zelenski insistă asupra opririi ostilităților, ca pas preliminar către un acord

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a subliniat miercuri că primul pas pentru a se ajunge la un acord de pace durabil trebuie să fie încetarea războiului și stabilirea unor garanții de securitate post-conflict pentru Ucraina, după ce a fost informat de către negociatorii săi cu privire la conținutul celor două zile de întâlniri cu reprezenta

Politic Ex 11-11-2026 16:37

Vicepremierul rus Aleksei Overciuk în vizită la Kabul pentru a discuta extinderea investițiilor rusești în Afganistan

Viceprim-ministrul rus Aleksei Overciuk va merge joi în Afganistan în fruntea unei delegații economice de rang înalt pentru a discuta oportunități mai mari de investiții și cooperare comercială, a anunțat miercuri guvernul de facto taliban de la Kabul, relatează EFE. ''Scopul vizitei este de a extinde cooperarea econo

Politic Ex 11-11-2026 16:25

Pacte de neagresiune cu țări ale NATO, una din opțiunile Moscovei pentru viitoarea arhitectură de securitate europeană

Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral cu state membre NATO ca parte a unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, discutată în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, aceasta fiind doar una dintre propunerile diplomației ruse, relatează Reuters.

Politic Ex 11-11-2026 16:12

Germania: Guvernul aprobă crearea unei rezerve naționale de gaz

Guvernul german a aprobat miercuri, în cadrul unei ședințe de guvern, crearea unei rezerve naționale de gaz pentru a spori reziliența energetică și pentru a avea depozite la care să se apeleze în caz de urgență, informează EFE. În proiectul de lege, care urmează să fie aprobat de Parlament, nu se specifică ce volum de gaz tre

Politic Ex 11-11-2026 15:40

Poliția consideră farsă un val de amenințări împotriva școlilor din Regatul Unit și Irlanda

Multe școli din Scoția, Irlanda de Nord și Irlanda au primit miercuri amenințări prin e-mail; autoritățile britanice și irlandeze apreciază că a fost vorba de o farsă cu originea în afara Regatului Unit, transmite Reuters. Mesajele au fost raportate după evacuarea a cel puțin 300 de școli din Italia. Poliția irlandeză a co

Politic Ex 11-11-2026 15:31

Austria dorește să-și consolideze legislația împotriva spionajului

Austria prevede extinderea câmpului de aplicare a legislației sale împotriva spionajului și înăsprirea pedepselor aplicate ca răspuns la înmulțirea ''amenințărilor hibride'', a anunțat miercuri ministrul de externe Beate Meinl-Reisinger și cel de interne Gerhard Karner, relatează AFP. Un proiect de lege,

Politic Ex 11-11-2026 15:23

Finlanda investighează încălcarea spațiului său aerian de către o dronă posibil ucraineană

Ministerul Apărării de la Helsinki a anunțat miercuri că suspectează că o dronă a încălcat spațiul aerian finlandez de-a lungul coastei de sud-est a țării dimineața devreme și a precizat că incidentul este investigat de garda de coastă, informează EFE. Conform ministerului, drona a intrat în spațiul aerian finlandez în zona d

Politic Ex 11-11-2026 15:01

Slovacia: Coaliția premierului Fico nu a reușit să adopte o modificare importantă a Codului penal

Parlamentul slovac a respins miercuri o modificare majoră a Codului penal propusă de guvern, un eșec ce ilustrează slăbirea majorității premierului naționalist Robert Fico, relatează AFP. Mai mulți deputați slovaci și-au retras recent sprijinul pentru de coaliția guvernamentală, în timp ce opoziția a cerut săptămâna trecută organiz

Politic Ex 11-11-2026 14:55

Israelul prezintă o nouă rachetă de croazieră cu rază lungă de acțiune și focos de 450 kg

Compania israeliană de stat specializată în tehnologie de apărare, Rafael Advanced Defense Systems, a prezentat miercuri o nouă rachetă de croazieră cu rază lungă de acțiune, echipată cu un focos de 1.000 de livre (circa 450 de kg) și concepută pentru a lovi ținte de mare valoare de la distanțe mari, relatează Xinhua. Racheta, denumită &

Politic Ex 11-11-2026 14:50

China promite Cubei sprijin împotriva sancțiunilor americane

Ministrul de externe chinez Wang Yi i-a promis miercuri omologului său cubanez Bruno Rodriguez-Parrilla sprijin împotriva sancțiunilor americane, transmite AFP. ''Oricum ar evolua situația, China va susține ferm Cuba în apărarea suveranității naționale și a drepturilor și intereselor sale legitime, opunându-se sancțiu

Politic Ex 11-11-2026 14:38

Danemarca: Zelenski speră ca iarna aceasta să aibă loc primele teste ale sistemului antibalistic Freya

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat miercuri, în timpul unei vizite în Danemarca, că speră ca în această iarnă să poată fi efectuate primele teste ale sistemelor antibalistice Freya, un proiect ucrainean susținut de zece state europene, relatează EFE. Într-o conferință de presă comună cu prim-ministrul

Politic Ex 11-11-2026 14:33

Republica Centrafricană: Wagner și societăți chineze acuzate că au acaparat resursele forestiere din țară

Resursele forestiere din Republica Centrafricană fac obiectul unei acaparări frauduloase în beneficiul unor companii legate de grupul paramilitar Wagner și societăți chineze, trage un semnal de alarmă organizația neguvernamentală americană The Sentry într-un raport publicat marți, citat de AFP. Republica Centrafricană, printre cele