Secretarul de stat american efectuează primul turneu diplomatic în Africa, axat pe probleme de securitate
Secretarul de stat american Rex Tillerson efectuează, începând de miercuri, primul său turneu diplomatic în Africa, în încercarea de a consolida alianţele de securitate pe un continent care se orientează tot mai mult spre China pentru ajutor şi comerţ, relatează Reuters. Rex Tillerson urmează să viziteze sediul Uniunii Africane, o
Italia: Berlusconi afirmă că îl va sprijini pe liderul Ligii Nordului pentru funcţia de premier
Fostul premier italian Silvio Berlusconi a declarat miercuri că îl va sprijini pe Matteo Salvini, preşedintele Ligii Nordului (extremă-dreapta), în eforturile acestuia de a forma un guvern după recentele alegeri parlamentare din Italia, relatează Reuters. Cele patru partide din coaliţia de centru-dreapta au convenit în timpul campaniei electo
Rebelii sirieni afirmă că vor apăra Ghouta şi nu negociază retragerea din enclavă
Rebelii sirieni din Ghouta de Est vor apăra teritoriul şi nu au loc negocieri privind o retragere care a fost propusă de Rusia, a declarat un purtător de cuvânt al armatei pentru unul dintre principalele grupuri de rebeli din Ghouta, relatează Reuters. 'Nu există negocieri cu privire la acest subiect. Facţiunile din Ghouta, luptătorii lor şi populaţi
SUA: Directorul Serviciului Naţional de Informaţii afirmă că impunerea de noi sancţiuni împotriva Rusiei este iminentă
Sancţiuni împotriva Rusiei pentru amestecul în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016 ar putea fi impuse în curând, a declarat marţi directorul Serviciului Naţional de Informaţii din SUA, Dan Coats, într-o audiere în Comisia pentru forţele armate din Senatul SUA, relatează miercuri dpa. Dan Coats a afirmat că Ministerul de
Ministrul de externe turc acuză Germania că a devenit un adăpost pentru infractori
Ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu a acuzat marţi Germania că a devenit un adăpost sigur pentru Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi pentru mişcarea clericului Fethullah Gulen, acuzat la Ankara de orchestrarea puciului ratat din 2016, informează DPA. Aflat în a treia vizită oficială la Berlin în ultimele două luni, Cavusoglu a decla
SUA impun noi sancţiuni Coreei de Nord pentru asasinarea fratelui lui Kim Kong Un
Departamentul de Stat american a anunţat marţi că SUA au dovada folosirii de agent neuroparalizant VX pentru asasinarea fratelui liderului nord-coreean Kim Jong Un. Ca urmare, Washingtonul a impus noi sancţiuni împotriva regimului de la Phenian, informează Reuters. Purtătoarea de cuvânt al Departamentului de Stat, Heather Nauert, a declarat î
Încă o demisie la Casa Albă: Gary Cohn, principalul consilier economic al preşedintelui Donald Trump
Casa Albă a anunţat marţi demisia lui Gary Cohn, principalul consilier economic al preşedintelui Donald Trump, informează agenţiile internaţionale de presă. Cohn s-a opus tendinţelor protecţioniste din cadrul administraţiei SUA, remarcă Reuters, DPA şi AFP. Demisia sa a survenit după anunţul lui Trump privind impunerea unor tarife asupra importurilor de oţel ş
Siria: Rusia oferă trecere liberă rebelilor din Ghouta
Armata rusă a oferit trecere liberă rebelilor din enclava Ghouta de est de lângă Damasc, propunându-le să predea forţelor guvernamentale siriene ultimul bastion al rezistenţei, informează Reuters. Ministerul rus al apărării a anunţat că rebelii pot părăsi zona împreună cu familiile şi cu armamentul personal, printr-un coridor sigur. "Cen
Curtea de Justiţie a UE: Legea ungară care reziliază contractele de arendă încalcă principiile Uniunii
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis marţi că legislaţia ungară prin care se reziliază contractele de arendă cu beneficiari străini încalcă principiul european al liberei circulaţii a capitalului, informează MTI. Printr-o lege din 2013, Budapesta a impus încetarea contractelor care permiteau cetăţenilor tuturor statelor din Uniunea
Comisia Europeană va nominaliza şapte ţări pentru optimizare fiscală agresivă
Comisia Europeană va nominaliza miercuri şapte ţări pentru măsuri fiscale care afectează echitatea pieţei unice, a anunţat marţi comisarul european Pierre Moscovici, citat de AFP. "Pentru prima oară, Comisia insistă asupra problemei planificării fiscale agresive în cele şapte ţări: Belgia, Cipru, Ungaria, Irlanda, Luxemburg, Malta şi Olanda", a
Moscova respinge acuzaţiile ministrului de externe britanic privind îmbolnăvirea fostului spion Serghei Skripal
Ministerul rus de externe a respins marţi ca "nefondate" declaraţiile ministrului britanic de externe Boris Johnson legate de îmbolnăvirea din motive neelucidate a fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, informează TASS, preluată de Reuters. Maria Zaharova, purtătoare de cuvânt a diplomaţiei ruse, a declarat că autorităţi
Uniunea Europeană salută iniţiativele încurajatoare din Peninsula Coreea
Uniunea Europeană a salutat marţi "iniţiativele încurajatoare" din Peninsula Coreea, cum sunt organizarea unui summit între liderii celor două Corei la sfârşitul lunii aprilie şi posibilitatea evocată de Phenian de a aborda chestiunea denuclearizării sale, informează AFP. Ministrul sud-coreean de externe, Kang Kyung-Wha, se va &icir
Tunisia: Prelungirea stării de urgenţă, odată cu apropierea alegerilor
Starea de urgenţă la nivel naţional în Tunisia, declarată după un atac în capitală în 2015, va fi prelungită cu şapte luni, informează marţi dpa. Decizia a fost luată după consultări ale preşedintelui Beji Caid Essebsi cu prim-ministrul şi preşedintele parlamentului tunisian, potrivit unui comunicat prezidenţial. Ea va intra în vigoare
ONU: Rusia, posibil să fie acuzată de crimă de război în Siria
O comisie a ONU a afirmat marţi că raidurile aeriene efectuate la sfârşitul anului 2017 asupra unei pieţe dintr-o localitate controlată de rebeli în Siria, soldate cu cel puţin 84 de morţi, ar putea fi calificate drept crimă de război, relatează France Presse. Forţele armatei ruse au fost menţionate în trecut de această Comisie de anchetă a O
Ţările baltice atenţionează Statele Unite să nu subestimeze ameninţarea reprezentată de Rusia
Miniştrii de externe din cele trei ţări baltice, membre ale NATO, se află în vizită la Washington pentru a le cere liderilor occidentali să ia în serios ameninţările Rusiei, pe care le consideră a fi la un nivel "nemaiîntâlnit" din anii '30 şi '40. Şefii diplomaţiilor estonă, letonă şi lituaniană au mulţumit administra


