Afganistan: Ofensiva împotriva SI se va intensifica în perioada încetării focului cu talibanii (general american)
Încetarea unilaterală a focului cu talibanii anunţată joi de preşedintele afgan Ashraf Ghani va permite intensificarea operaţiunilor împotriva organizaţiei Stat Islamic (EI), a indicat vineri,
Expulzarea a zeci de imami din Austria: Turcia denunţă o măsură 'islamofobă' şi 'rasistă'
Turcia a denunţat vineri ofensiva împotriva 'islamului politic' anunţată de Austria şi vizând zeci de imami şi moschei finanţate de către Ankara, calificând-o drept o măsură 'islamofobă' şi 'rasistă', informează AFP. 'Închiderea de către Austria a şapte moschei şi expulzarea imamilor este rezultatul unui val
Diferenţele dintre SUA şi aliaţii lor 'nu mai pot fi băgate sub preş', declară Maas
Între Statele Unite ale Americii şi aliaţii lor există diferenţe 'care nu mai pot fi băgate sub preş', a afirmat ministrul german de externe, Heiko Maas, într-un interviu publicat vineri în cotidianul Sueddeutsche Zeitung, înaintea summitului G7 din Canada, transmite dpa. Deciziile preşedintelui american Donald Trump de retrager
Singapore: Doi sud-coreeni arestaţi pentru că au intrat, pe furiş, în reşedinţa ambasadorului Coreei de Nord
Doi angajaţi ai mass-media sud-coreene au fost arestaţi pentru că au intrat ilegal în incinta reşedinţei ambasadorului Coreei de Nord în Singapore, un incident ce intervine cu câteva zile înainte de summitul istoric dintre preşedintele american, Donald Trump, şi liderul nord-coreean Kim Jong-Un, informează vineri AFP. Cei doi bărbaţi, c
Federica Mogherini: O apărare europeană ''mai puternică'', ''fundamentală'' pentru NATO
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru politica externă şi de securitate, Federica Mogherini, a declarat vineri că o apărare europeană 'mai puternică' este 'fundamentală' pentru NATO şi a adăugat că, din acest motiv, ambele organizaţii şi-au intensificat colaborarea în ultimii ani, relatează EFE. 'O apărare europeană ma
Moscova şi Washingtonul discută despre o posibilă întâlnire Putin-Trump (RIA Novosti)
Moscova şi Washingtonul discută despre o posibilă întâlnire între preşedinţii rus şi american Vladimir Putin, respectiv Donald Trump, a declarat vineri pentru agenţia de presă RIA Novosti o sursă diplomatică, ţinând totuşi să sublinieze că la ora actuală nu există nicio înţelegere concretă în acest sens, informează Reuters.
Austria: Expulzarea de imami finanţaţi din străinătate şi închiderea a şapte moschei, ca urmare a reconstituirii bătăliei de la Gallipoli
Cancelarul austriac, conservatorul Sebastian Kurz, a anunţat vineri că ţara sa va expulza mai mulţi imami finanţaţi din străinătate şi va închide şapte moschei, în scopul de a lupta împotriva ''islamului politic'', relatează AFP. Această decizie, a precizat Kurz, este legată îndeosebi de reconstituirea, foarte controvers
Donald Trump va pleca din Quebec înainte de încheierea summitului G7, pe fondul disputei cu Macron şi Trudeau
Preşedintele american, Donald Trump, va părăsi summitul G7 din Quebec, cea mai mare provincie din Canada, înainte de încheierea reuniunii grupului ţărilor puternic industrializate, a informat vineri Casa Albă, transmit dpa şi EFE, care comentează că anunţul vine pe fondul unui schimb aprins de replici între liderul american, preşedintele francez, Emmanuel M
Boris Johnson: Fiţi pregătiţi pentru un posibil 'colaps al Brexit-ului', dar nu vă panicaţi (BuzzFeed)
Ministrul de externe britanic, Boris Johnson, a avertizat că ar putea urma un colaps al negocierilor pentru Brexit, dar că 'totul va fi bine la final', el fiind de părere şi că, dacă Donald Trump, preşedintele SUA, ar conduce aceste negocieri, ar avea o abordare mult mai dură, transmit vineri Reuters şi BBC News, preluând site-ul de ştiri BuzzFeed.
ONU votează vineri dacă Germania va primi un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate
Organizaţia Naţiunilor Unite votează vineri dacă va acorda Germaniei un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate din 2019 până în 2020, informează dpa. Germania candidează pentru unul dintre cele cinci locuri nepermanente ale Consiliului şi, dacă va avea succes, mandatul său va dura doi ani. Germania şi Belgia candi
Bilanţ critic pentru misiunea EULEX din Kosovo
La finalul celor zece ani de mandat, Misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremaţiei legii în Kosovo (EULEX, European Union Rule of Law Mission in Kosovo) este celebrată în discursuri oficiale, dar criticată de stradă, îndreptându-se spre un bilanţ critic, comentează vineri AFP. Această Misiune a UE de instituire a 'statului d
Viktor Orban: Schimbul de populaţie în Europa serveşte unor speculatori precum Soros
Premierul ungar Viktor Orban a afirmat vineri la Radio Kossuth că în Europa are loc un schimb de populaţie, în parte pentru a ajuta speculatori precum finanţistul american George Soros să facă bani distrugând continentul, relatează agenţia MTI. Potrivit lui Orban, este necesar de a lupta în mod deschis împotriva lui Soros şi a
Premierul ungar Viktor Orban anunţă schimbări majore în Constituţia ţării
Premierul ungar Viktor Orban a anunţat vineri la radioul public că guvernul Ungariei va iniţia o revizuire majoră a Constituţiei ţării în toamna acestui an, proces ce ar putea dura 12-18 luni, relatează agenţia Reuters. Viktor Orban, un naţionalist de dreapta care a fost reales cu o majoritate covârşitoare de voturi la alegerile din aprilie anul ac
Preşedintele Rusiei, într-o vizită de stat în China pentru aprofundarea relaţiilor economice şi strategice
Vladimir Putin este aşteptat vineri într-o vizită de stat de trei zile în China, axată pe stimularea relaţiilor militare şi economice dintre cele două ţări, transmite dpa. Este de altfel prima vizită de stat întreprinsă de Vladimir Putin, după realegerea sa pentru al patrulea mandat prezidenţial la 18 martie a.c., anterior şeful statului rus efectuând
Criza din Nicaragua: Episcopii i-au prezentat preşedintelui Ortega o propunere pentru democratizarea ţării
Episcopii nicaraguani i-au prezentat preşedintelui Daniel Ortega o propunere pentru democratizarea ţării şi speră că un răspuns va interveni cât mai repede posibil în scopul ieşirii din criză, care s-a soldat cu cel puţin 134 de morţi în cursul manifestaţiilor din Nicaragua, relatează vineri AFP. ''Noi i-am prezentat o propunere care

