Preşedintele Sergio Mattarella: Italia trebuie să se alinieze celorlalte ţări ale UE referitor la Venezuela
Preşedintele italian Sergio Matarrella a afirmat că Roma ar trebui să se alinieze celorlalte ţări ale Uniunii Europene în ce priveşte poziţia faţă de criza din Venezuela, relatează luni agenţia DPA. Mai multe ţări ale Uniunii Europene l-au recunoscut pe liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido ca preşedinte interimar după ce actualul şef al statului Nic
Securitate europeană: MAE rus acuză NATO de subminarea Tratatului INF
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este direct responsabilă de subminarea Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), întrucât a acceptat instalarea elementelor sistemului de apărare antirachetă al SUA în unele state europene membre ale Alianţei, susţine Ministerul de Externe al Rusiei într-un comunicat difuzat luni şi cita
Angela Merkel vede posibilă o soluţie post-Brexit la chestiunea privind frontiera irlandeză
Cancelarul german Angela Merkel s-a declarat încrezătoare luni că poate fi găsită o soluţie la chestiunea privind frontiera irlandeză după ce Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, relatează DPA. Există "cu siguranţă oportunităţi" de a păstra unitatea pieţei interne a Uniunii Europene şi în acelaşi timp de a îndeplini "dor
Merkel şi Abe îşi reafirmă sprijinul faţă de liberul schimb, aflat în 'turbulenţe'
Cancelarul german Angela Merkel şi prim-ministrul japonez Shinzo Abe şi-au exprimat luni, la Tokyo, sprijinul faţă de liberul schimb, în contextul 'turbulenţelor' în care se află comerţul multilateral, relatează AFP. 'Această vizită are loc într-un moment în care am demonstrat că suntem pregătiţi să încheiem acorduri,
Comisia Europeană salută hotărârea reţelelor de socializare de a elimina rapid discursurile motivate de ură
Comisia Europeană a salutat luni hotărârea marilor reţele de socializare, inclusiv Facebook şi Twitter, de a elimina rapid discursurile motivate de ură ilegale postate pe paginile lor, în acord cu codul de conduită al UE, relatează dpa. În 2016, executivul comunitar le-a cerut giganţilor din domeniul online să semneze voluntar un set de regul
Iranul anunţă amnistierea a 50.000 de persoane cu prilejul aniversării a 40 de ani de la Revoluţia islamică
Iranul a anunţat luni o amnistie de care vor beneficia 50.000 de persoane cu prilejul aniversării a 40 de ani de la Revoluţia islamică din 1979, relatează dpa. "Aproximativ 50.000 de deţinuţi vor fi eliberaţi sau vor beneficia de o reducere a pedepselor", a spus Sadeq Larijani, şeful sistemului judiciar al ţării, conform agenţiei de presă Isna.
În vizită în Japonia, Angela Merkel anunţă că şi Germania îl recunoaşte pe Juan Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei
Cancelarul german Angela Merkel a anunţat luni că ţara sa îl recunoaşte pe opozantul venezuelean Juan Guaido ca preşedinte interimar al ţării, cerându-i să pregătească ''rapid'' noi alegeri, transmit dpa şi AFP. "Nu au fost convocate până ieri alegeri prezidenţiale, aşa încât
Alegeri în Republica Moldova: Misiunea de monitorizare ENEMO atenţionează cu privire la mai multe nereguli
Misiunea Reţelei Europene a Organizaţiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO), care monitorizează alegerile parlamentare din Republica Moldova, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu fenomene de hărţuire a candidaţilor şi de deteriorare a materialelor electorale, mai multe cazuri fiind înregistrate chiar la începutul acestei campanii. Misiunea am
Suspendarea tratatului INF nu înseamnă un nou război rece, declară Serghei Lavrov
Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, a exclus posibilitatea declanşării unui nou război rece, după anunţul de vineri al SUA de retragere din INF (Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare, 1987), urmat, sâmbătă, de o decizie similară a Rusiei, transmit, luni, EFE şi Reuters. Într-un discurs adresat
Mai multe ţări europene anunţă recunoaşterea lui Juan Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei
Mai multe state europene, inclusiv Marea Britanie, Franţa şi Spania, au anunţat luni că-l recunosc pe liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido ca preşedinte interimar, informează dpa, Reuters şi AFP. Preşedintele venezuelean "Nicolas Maduro nu a convocat în termenul de opt zile pe care l-am stabilit noi alegeri prezide
Brexit: Irlanda rezistă tentativelor Marii Britanii de a iniţia negocieri bilaterale asupra frontierei
Irlanda a rezistat tentativelor guvernului britanic de a iniţia negocieri bilaterale asupra utilizării tehnologiei pentru a menţine deschisă, după Brexit, frontiera pe insula Irlandei, a declarat luni ministrul de finanţe irlandez, Paschal Donohoe, informează Reuters. De asemenea, Donohoe a infirmat declaraţiile făcute dumini
Germania a cheltuit cel puţin 1,2 miliarde de euro pe consultanţă, din 2006
Guvernul federal german a cheltuit din 2006 cel puţin 1,2 miliarde de euro pe mai mult de 6.000 de contracte cu consultanţi externi, relatează luni dpa. Cele mai mari cheltuieli de acest tip au fost raportate chiar de Ministerul de Finanţe, cu 258 de milioane de euro, urmat de cel al Internelor, cu 208 milioane. Clasamentul este &
Donald Trump refuză să promită că va face public raportul final al anchetei Mueller
Preşedintele american Donald Trump a refuzat să promită că va face public raportul final al anchetei procurorului special Robert Mueller privind posibile interferenţe între campania sa electorală din 2016 şi Rusia, într-un interviu difuzat duminică de CBS News, citat de Xinhua. Trump a insistat în cursul interviu
Criza din Venezuela: Reuniune a Grupului de la Lima, după ce Maduro refuză un scrutin prezidenţial anticipat
Situaţia din Venezuela, unde şeful statului Nicolas Maduro a respins ultimatumul ţărilor europene de a organiza noi alegeri prezidenţiale, este discutată luni în capitala canadiană Ottawa de miniştrii de externe din Grupul de la Lima (Canada şi 13 state latino-americane), transmit AFP şi Reuters. Într-un interviu acord
Preşedintele Erdogan deplânge ''tăcerea'' SUA în cazul asasinării lui Khashoggi
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat SUA de neimplicare în anchetarea uciderii jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, a informat duminică dpa. Într-un interviu acordat postului de televiziune TRT, preşedintele Turciei a declarat că nu poate înţelege "tăcerea" Americii în faţa acestei &qu
