Republica Moldova: Igor Dodon se răsteşte la unionişti şi îi avertizează că unirea cu România nu va avea loc în curând
Preşedintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, le-a dat clar de înţeles unioniştilor de pe ambele maluri ale Prutului că unirea cu România nu va avea loc în curând, informează miercuri presa de peste Prut. 'Am să vă unesc eu cu România! Au fost perioade mai dificile în istoria neamului moldovenesc', s-a răsti
Suspiciunile de amestec rus în alegerile europene reprezintă o "paranoia aberantă", afirmă Medvedev
Prim-ministrul rus Dmitri Medvedev a calificat miercuri drept "paranoia aberantă" suspiciunile privind o ingerinţă rusă în alegerile europene, cu mai puţin de trei luni înainte de scrutin, relatează AFP. "Alegerile nu au avut încă loc şi suntem deja suspectaţi", a reacţionat Medvedev într-o conferinţă de presă organi
Israel/Alegeri: Rivalii lui Netanyahu vor 'separarea' de palestinieni
Principalii concurenţi ai prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu la alegerile legislative şi-au exprimat dorinţa de "a se separa" de palestinieni, fără a menţiona aşa-numita "soluţie cu două state" în programul lor făcut public miercuri, notează France Presse. "Trebuie să progresăm în procesul de separare cu pal
Venezuela: Washingtonul va sancţiona organizaţiile străine care îl ajută pe Nicolas Maduro
SUA vor lua măsuri împotriva instituţiilor financiare străine care vor acorda sprijin preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, a avertizat miercuri consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american, John Bolton, citat de AFP. 'Statele Unite avertizează instituţiile financiare străine că riscă sancţiuni dacă se vor implica în tr
Turcia şi Iranul vor lansa o operaţiune comună împotriva PKK (ministru turc)
Turcia şi Iranul intenţionează să întreprindă o operaţiune comună împotriva Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), a anunţat miercuri ministrul turc de interne Suleyman Soylu, citat de Xinhua şi AFP. ''Cu voia Domnului, vom lansa o operaţiune comună cu Iranul împotriva PKK'', a declarat Soylu într-un interviu pentr
Suedia susţine crearea unui tribunal internaţional pentru luptătorii Statului Islamic
Suedia susţine crearea unui tribunal internaţional pentru a-i judeca pe luptătorii Statului Islamic suspectaţi de crime de război, cum ar fi crime în masă în Siria şi Irak, a anunţat miercuri premierul suedez Stefan Lofven, potrivit DPA. "Avem de-a face cu răul pur şi ritualic, iar cei vinovaţi trebuie traşi la răspundere", a spus şeful g
Brexit: Regatul Unit pregăteşte o nouă politică vamală
Guvernul britanic pregăteşte o nouă politică vamală, care prevede liberalizarea mai multor sectoare dacă Regatul Unit iese din UE fără un acord pe 29 martie, a declarat miercuri ministrul britanic al mediului de afaceri, Greg Clark, citat de agenţia EFE. El a confirmat aceste planuri după ce postul Sky News a anunţat că guvernul condus de Theresa May intenţion
Rusia: Deputaţii votează o lege împotriva ştirilor false pe internet; criticii denunţă un nou mod de 'cenzură'
Deputaţii ruşi au votat miercuri o lege care permite autorităţilor să blocheze sau să aplice amenzi acelor media online care difuzează ştiri false, o măsură considerată drept o nouă modalitate de 'cenzură' de către criticii acestui proiect, potrivit France Presse. Proiectul de lege a fost adoptat în a doua lectură de către Duma de Stat, camera in
Guvernul ungar anunţă nu va ceda în faţa ultimatumului dreptei europene; M. Weber recunoaşte că semnalele nu sunt încurajatoare
Budapesta nu intenţionează "să cedeze" în faţa ultimatumului liderului dreptei europene, Manfred Weber, către premierul Viktor Orban de a-şi modifica poziţiile naţionaliste dacă doreşte să evite o excludere din Partidul Popular European (PPE), a anunţat miercuri guvernul ungar, relatează AFP. "Există un lucru care este mai important dec&ac
Coreea de Nord: Emisarul american se întâlneşte cu omologii săi sud-coreean şi japonez după eşecul summitului de la Hanoi
Emisarul american pentru Coreea de Nord, Stephen Biegun, se întâlneşte miercuri cu omologii săi sud-coreean şi japonez pentru o analiză a situaţiei după eşecul summitului între Donald Trump şi Kim Jong Un la Hanoi, în timp ce Phenianul pare să fie început reconstruirea unui sit de lansare a rachetelor, potrivit AFP. Diplomatul urm
Rusia ar pregăti o invazie în Ucraina din trei direcţii (şeful Statului Major al armatei ucrainene)
Rusia ar pregăti o invazie în Ucraina din trei direcţii - nord, est şi sud, a susţinut miercuri Viktor Mujenko, şeful Statului Major al forţelor armate ucrainene, citat de Ukrinform, agenţia de presă oficială a Kievului. 'Noi prognozăm ameninţări militare în trei dintre cele patru direcţii geografice - nord, est şi sud. Partea rusă închei
Comisia Europeană enunţă paşii pe care-i doreşte întreprinşi de statele UE pentru o politică comună privind migraţia
Comisia Europeană şi-a reluat miercuri apelul pentru elaborarea unei strategii comune a UE privind migraţia, inclusiv chestiunea spinoasă a primirii migranţilor odată ce aceştia au debarcat în blocul comunitar, relatează agenţia dpa şi executivul comunitar într-un comunicat. Migraţia rămâne un subiect sensibil în contextul alegerilor eu
Siria: 400 de jihadişti, arestaţi în timp ce încercau să fugă din ultima redută a SI (responsabil FDS)
Aproximativ 400 de luptători ai grupării Stat Islamic (SI) au fost arestaţi în timp ce încercau să evadeze din ultima lor redută din Siria, a declarat miercuri pentru AFP un responsabil din cadrul forţelor antijihadiste. Încolţit într-un teritoriu mai mic de o jumătate de kilometru pătrat în satul Baghuz, din provincia Deir Ezzor,
Vladimir Putin: Rusia a demascat peste 400 de agenţi străini anul trecut
Serviciile speciale ruse au demascat anul trecut sute de spioni care lucrau în beneficiul unor ţări străine, care sunt din ce în ce mai active în Rusia, a declarat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin într-o reuniune a Colegiului Serviciului Federal de Securitate (FSB, ex-KGB), potrivit AFP, DPA şi TASS. 'Datorită unor operaţiun
Brexit: May oferă garanţii de protecţie a drepturilor lucrătorilor, încercând să câştige sprijin pentru acordul convenit cu UE
Premierul conservator britanic Theresa May a anunţat miercuri un plan de a proteja drepturile lucrătorilor după ce Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, în cea mai nouă încercare a sa de a-i curta pe parlamentarii laburişti din opoziţie înainte de votul crucial de săptămâna viitoare privind acordul său asupra Brexit-ului, relatează DPA.