Hong Kong: Premierul Abe, somat de partidul său să anuleze vizita preşedintelui chinez în Japonia
Partidul aflat la putere în Japonia solicită guvernului condus de premierul Shinzo Abe să anuleze vizita prevăzută în arhipelag a preşedintelui chinez Xi Jinping în urma aprobării de către China a unui proiect de lege controversat cu privire la securitatea naţională în Hong Kong, au relatat vineri media locale, citate de dpa. Partidul L
Panama: Foştii preşedinţi Martinellli şi Varela, inculpaţi pentru spălare de bani
Doi foşti preşedinţi ai statului Panama, Ricardo Martinelli (2009-2014) şi Juan Carlos Varela (2014-2019) au fost inculpaţi joi pentru 'spălare de capitaluri', după ce au compărut în faţa Parchetului Special Anticorupţie, transmite AFP. Ricardo Martinelli 'a fost inculpat pentru spălare de bani pentru cumpărarea unui grup de presă', a dec
Un tribunal opreşte misiunea controversată a Statelor Unite în Columbia
Un tribunal din Columbia a ordonat suspendarea unei vizite de patru luni a soldaţilor americani până când ea va putea fi autorizată de Senatul columbian, a informat joi cotidianul El Tiempo, citat vineri de dpa. Patruzeci şi opt de soldaţi dintr-o unitate de elită a armatei americane au sosit în Columbia la începutul săptămânii, p
Hong Kong: Activistul pro-democraţie Joshua Wong cere sprijin guvernului german
Activistul din Hong Kong Joshua Wong a cerut sprijin guvernului german pe fondul escaladării violenţei în teritoriu, potrivit unei informaţii apărute vineri în presa germană, transmite dpa. Wong a părăsit conducerea grupului pro-democraţie Demosisto la începutul acestei săptămâni din cauza temerilor că grupul va fi vizat în cadrul
Coreea de Nord se felicită pentru ''strălucitorul succes'' în faţa COVID-19
Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, şi-a exprimat satisfacţia pentru "strălucitorul succes" obţinut de ţara sa în lupta împotriva COVID-19, a raportat vineri agenţia oficială de presă KCNA, scrie AFP. Conducătorul nord-coreean a luat cuvântul joi cu ocazia unei reuniuni a Partidului Muncitorilor consacrate impactului
SUA: Nancy Pelosi cere sancţionarea Rusiei pentru primele plătite talibanilor
Şefa democraţilor din Congresul american, Nancy Pelosi, a lansat un apel joi la impunerea de sancţiuni împotriva serviciului rus de informaţii militare, după ce a primit un briefing cu uşile închise despre posibile prime plătite de Moscova insurgenţilor pentru a ucide soldaţi americani în Afganistan, scrie AFP.
Pentagonul denunţă exerciţiile militare chineze în Marea Chinei de Sud
Pentagonul a denunţat joi organizarea de exerciţii militare chineze în jurul unui arhipelag disputat din Marea Chinei de Sud, apreciind că acestea "vor destabiliza şi mai mult" situaţia din regiune, notează AFP. "Departamentul Apărării este preocupat de decizia Chinei de a desfăşura exerciţii m
Franţa: Emmanuel Macron anunţă un ''nou drum'' cu ''o echipă nouă''
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a afirmat joi, într-un interviu acordat presei regionale, că intenţionează să traseze un "nou drum" cu "o echipă nouă", confirmând implicit o remaniere ministerială aşteptată în următoarele zile, scrie AFP. "Va trebui să fac alegeri p
Washingtonul ordonă confiscarea a patru petroliere iraniene destinate Venezuelei
Justiţia americană a ordonat joi confiscarea încărcăturii a patru petroliere iraniene, cu destinaţia Venezuela în numele Gardienilor Revoluţiei pe care Washingtonul îi consideră organizaţie teroristă, notează AFP. Departamentul american al Justiţiei a depus în faţa unei instanţe federale din
Venezuela a renunţat la expulzarea ambasadoarei UE (comunicat)
Venezuela a renunţat să o expulzeze pe ambasadoarea Uniunii Europene (UE) de la Caracas, au anunţat joi, într-un comunicat comun, şeful diplomaţiei europene şi ministrul de externe venezuelean, informează AFP. "Guvernul venezuelean a decis să anuleze decizia luată pe 29 iunie 2020, prin care ambasadoarea Isabel Brilhante Pedrosa, şe
Plan de relansare al UE: Ursula von der Leyen şi Angela Merkel doresc un acord rapid
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi cancelarul german, Angela Merkel, au pus joi presiune pe partenerii lor europeni pentru a ajunge rapid la un acord asupra planului de relansare al Uniunii Europene, transmite AFP. ''Există o imensă presiune a timpului, dar această criză este cea care dictează viteza. Fiecare zi con
COVID-19 a devenit o boală 'ca oricare alta', afirmă premierul polonez Mateusz Morawiecki
Premierul polonez Mateusz Morawiecki a afirmat joi că polonezii nu trebuie să se teamă să voteze în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din 12 iulie, întrucât COVID-19 a devenit o boală ''ca oricare alta'', informează Reuters. Partidul lui Morawiecki, 'Lege şi Justiţie' (PiS), îl
Curtea Supremă a SUA acceptă apelul Germaniei privind opere de artă însuşite de regimul nazist
Curtea Supremă a Statelor Unite a acceptat joi să judece un dosar în care Germania încearcă să blocheze procesele în justiţia americană referitoare la opere de artă însuşite de regimul nazist în anii 1930, informează Reuters. Operele de artă medievală vizate au fost vândute de evrei la presiunile naziştilor.
Încă nu sunt rezultate tangibile ale relansării relaţiilor Franţa-Rusia, admite ministrul francez al apărării
Eforturile depuse de Franţa de aproape un an pentru relansarea dialogului cu Rusia nu au permis încă să se ajungă la "rezultate tangibile", a admis joi ministrul francez a apărării Florence Parly, exprimându-şi totodată speranţa că progrese vor fi înregistrate în timp, informează AFP. Preşedintele francez Emma
CEDO condamnă Franţa pentru abandonarea azilanţilor
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Franţa pentru abandonarea în stradă a azilanţilor, fără mijloace de trai, informează AFP. Este a patra condamnare pronunţată de instanţă împotriva statului francez, în mai puţin de o lună. 'Autorităţile franceze nu şi-au îndeplinit (...) obligaţiile faţă d













