Afganistan: Bilanţul atacurilor din apropierea aeroportului de la Kabul a crescut la cel puţin 13 morţi şi 60 de răniţi
Cel puţin 13 persoane au fost ucise şi alte 60 rănite în urma celor două explozii produse joi în apropierea aeroportului din Kabul, unde mii de cetăţeni afgani sunt aglomeraţi în încercarea de a părăsi ţara înaintea încheierii operaţiunilor internaţionale de evacuare, relatează mass-media locale citate de agenţia EFE.
Afganistan: ONU condamnă 'atacul terorist' comis lângă aeroportul din Kabul
Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a condamnat joi ''atacul terorist care a ucis şi a rănit un număr de civili'' în apropierea capitalei afgane, Kabul, relatează Reuters. ''Acest incident evidenţiază volatilitatea situaţiei din teren în Afganistan, dar în acelaşi tim
NATO condamnă ''atacul terorist tragic'' din apropierea aeroportului din Kabul
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat ferm 'atacul terorist tragic' comis joi în apropierea aeroportului din Kabul, subliniind că operaţiunea de evacuare va continua, transmit Reuters şi AFP. ''Condamn ferm acest atac terorist îngrozitor. Prioritatea noastră rămâne evacuarea cât mai m
Emmanuel Macron: Franţa încearcă încă să evacueze ''mai multe sute'' de afgani din Kabul
Franţa încearcă încă să evacueze "mai multe sute" de persoane din Afganistan, a declarat joi preşedintele francez Emmanuel Macron, adăugând că Parisul face "maximul" pentru a reuşi aceasta, însă fără a putea garanta o reuşită, din cauza situaţiei "extrem de tensionate" în ceea ce priveşte securitatea de pe a
Afganistan: Cel puţin cinci morţi şi zece răniţi în exploziile din apropierea aeroportului din Kabul
Un fotoreporter al agenţiei France Presse a informat joi că cel puţin cinci morţi şi zece răniţi au fost aduşi la un spital din Kabul după exploziile produse în aceeaşi zi în apropierea aeroportului din capitala afgană, unde au loc operaţiuni de evacuare. La rândul său, organizaţia neguvernamentală Emergency a scris pe Twitte
Angela Merkel îşi amână vizita în Israel din cauza situaţiei din Afganistan
Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, şi-a amânat vizita în Israel prevăzută să aibă loc în perioada 28-30 august, din cauza "situaţiei actuale din Afganistan", a anunţat joi purtătorul său de cuvânt Steffen Seibert, informează AFP. Decizia a fost luată după o consultare cu premierul israelian Naftal
Canada şi-a încheiat operaţiunile de evacuare din Afganistan
Canada şi-a încheiat operaţiunile de evacuare din Afganistan, a anunţat joi un reprezentant al Ministerului Apărării canadian, generalul Wayne Eyre, în timpul unei conferinţe de presă, informează AFP. "În urmă cu opt ore ultimul zbor (canadian) a părăsit ţara", unde a rămas doar "o mică echipă de legătură pe te
LIVE UPDATE Afganistan: Explozii în apropierea aeroportului din Kabul
Cel puţin 72 de civili şi 13 soldaţi americani au fost ucişi, iar 60 de persoane au fost rănite în urma celor două explozii produse în apropierea aeroportului din Kabul, unde mii de cetăţeni afgani sunt aglomeraţi în încercarea de a părăsi ţara înaintea încheierii operaţiunilor internaţionale de evacuare.
Justiţia scoţiană abandonează procedura de extrădare a secesionistei catalane Clara Ponsati
Justiţia scoţiană a abandonat joi procedura de extrădare a europarlamentarei Clara Ponsati, secesionistă catalană, procedură cerută de Spania pentru tentativa de secesiune din 2017, apreciind că nu mai este competentă în acest caz din cauza mutării ei în Belgia, informează AFP. "Curtea nu are nicio competenţă în acest do
Talibanii încep să-şi arate chipurile pe Twitter
Liderii talibanilor care au preluat puterea în Afganistan încep să-şi dezvălui chipurile şi identităţile, după ce timp de 20 de ani mulţi dintre ei au fost vag cunoscuţi de serviciile de informaţii occidentale, notează joi într-un comentariu agenţia EFE. Pe lângă conferinţele de presă, o cale de a se face cunoscuţi este
Uniunea Europeană, tot mai îngrijorată de agravarea rapidă a crizei din Liban
Uniunea Europeană este profund îngrijorată de agravarea crizei din Liban, a declarat joi ambasadorul UE la Beirut, care le-a transmis liderilor libanezi că formarea unui guvern este o sarcină urgentă, relatează Reuters. Situaţia economică din Liban s-a deteriorat masiv în ultimii doi ani, în această lună ţara fiind practic pa
UPDATE/Afganistan: Focuri de armă trase la aeroportul din Kabul în timp ce un avion italian decola; acestea ar fi vizat împrăştierea mulţimii
Forţele afgane au tras focuri de armă în aer pentru a dispersa mulţimile din apropierea aeroportului din Kabul, aceste tiruri nefiind trase în direcţia unui avion militar italian, cum se relatase anterior, a declarat o sursă guvernamentală italiană citată de Reuters. O altă sursă, din Ministerul Apărării italian, afirmase mai
Afganistan: Miniştrii de interne din UE vor avea marţi o reuniune extraordinară
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor avea marţi o reuniune extraordinară consacrată analizării ultimelor evoluţii din Afganistan şi consecinţelor acestora pentru securitatea şi migraţia în interiorul blocului comunitar, a anunţat preşedinţia slovenă a Consiliului UE, transmit Reuters şi AFP. Reuniunea va avea ca scop examinarea
Operaţiunile de evacuare de la Kabul se apropie de final, pe fondul temerilor privind securitatea; 95.700 de persoane au fost evacuate
Mai multe state europene au anunţat că pun capăt operaţiunilor militare de evacuare de pe aeroportul din Kabul cuprins de haos, în timp ce cresc temerile privind un
Coreea de Sud: Aproape 400 de afgani evacuaţi au sosit la Seul; guvernul va modifica legea pentru a le acorda rezidenţă
Aproape 400 de afgani evacuaţi din ţara lor au sosit joi la Seul, unde guvernul a declarat că va modifica legea spre a autoriza şederea pe termen lung a celor care au lucrat la proiecte sud-coreene în Afganistan înainte de preluarea puterii de către talibani în această lună, informează Reuters. Imigraţia este un subiect de di














