Franţa: Anne Hidalgo îşi va anunţa duminica aceasta candidatura la scrutinul prezidenţial din 2022 (presă)
Primăriţa Parisului, Anne Hidalgo, intenţionează să-şi anunţe duminica aceasta candidatura din partea Partidului Socialist la alegerile prezidenţiale de anul viitor, a informat miercuri postul de televiziune BFM TV, citat de EFE. Hidalgo, în vârstă de 62 de ani şi edil al Parisului din 2014, ar intenţiona să facă anunţul în t
Rusia: Ministrul pentru Situaţii de Urgenţă a murit în timpul unui antrenament
Ministrul rus pentru Situaţii de Urgenţă, Evgheni Zinitcev, un fost ofiţer din serviciul de pază al preşedintelui Vladimir Putin, a murit în timp ce salva o persoană la un antrenament, a anunţat miercuri ministerul său, potrivit AFP. În vârstă de 55 de ani, ministrul "a murit tragic în timpul serviciului, la Norils
Protestele continuă în Afganistan în ciuda intimidărilor din partea talibanilor
Noi manifestaţii au avut loc miercuri în Afganistan, pentru a treia zi consecutiv, în ciuda încercărilor talibanilor de a intimida orice formă de opoziţie, relatează DPA. Un grup de femei provenite dintr-o zonă dominată de etnici hazara din vestul Kabului au ieşit la protest împotriva noului guvern, conform unor înregistrări video
Protecţia minorităţilor naţionale, o prioritate pentru preşedinţia ungară a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei (oficial)
Protecţia minorităţilor naţionale este o prioritate a preşedinţiei ungare a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei (CoE), a declarat un oficial din Ministerul de Externe de la Budapesta marţi într-o conferinţă de presă, citat de agenţia MTI. Unul dintre obiectivele preşedinţiei ungare este consolidarea stabilităţii democratice în Europa şi
Procesul presupusului organizator principal al atacurilor de la 11 septembrie 2001 s-a reluat la Guantanamo
Procesul presupusului organizator principal al atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001 din SUA, Khalid Sheikh Mohammed, şi al altor patru acuzaţi s-a reluat marţi, după o întrerupere de 18 luni, la închisoarea militară de la Guantanamo, însă finalizarea sa pare încă îndepărtată, în timp ce America se pregăteşte să comemoreze 20 de an
Szijjarto: UE nu este pregătită pentru dezbateri deschise şi democratice
Uniunea Europeană nu permite să aibă loc dezbateri democratice bazate pe respect reciproc, a declarat marţi ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, adăugând că utilizarea dublului standard este de asemenea o "provocare majoră" pentru bloc, informează agenţia MTI. Adresându-se la un forum economic desfăşurat la Karpacz în sudul
Consiliul European a aprobat o finanţare de peste 14 miliarde de euro pentru ţările candidate la aderarea la UE
Consiliul European a aprobat marţi o finanţare de 14,2 miliarde de euro pentru un grup de ţări care speră să adere la Uniunea Europeană, relatează DPA. Albania, Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Islanda, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia şi Turcia sunt ţările care au primit o asistenţă financiară preaderare pentru perioada 2021-2027. Ob
Statele Unite îşi vor consulta aliaţii după anunţul formării guvernului taliban
Secretarul de stat american Antony Blinken va discuta, miercuri, în Germania cu partenerii săi din douăzeci de ţări puternic afectate de retragerea din Afganistan, după anunţul formării noului guvern afgan, marţi, informează France Presse. Şeful diplomaţiei americane a părăsit Qatarul, cel mai mare centru de tranzit al podului aerian din Afganistan, pent
Un german va prelua ancheta ONU asupra crimelor grupării SI în Irak
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, l-a numit pe germanul Christian Ritscher în funcţia de consilier special şi nou responsabil al echipei de anchetă asupra crimelor comise în Irak de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI), a declarat marţi adjunctul purtătorului de cuvânt al Naţiunilor Unite, notează AFP.
''Îngrijorate'' de guvernul taliban, SUA îl vor judeca după acţiunile sale
Statele Unite şi-au exprimat marţi "îngrijorarea" în legătură cu numirea unora dintre miniştrii talibani în Afganistan, dar au declarat că sunt dispuse să judece guvernul "după acţiunile sale", în special cu privire la disponibilitatea de a lăsa afganii să părăsească ţara, notează AFP.
Brazilia: Bolsonaro pune sub semnul întrebării procesul electoral, "o farsă"
Preşedintele Jair Bolsonaro a pus la îndoială alegerile din Brazilia, declarând în faţa câtorva sute de mii de partizani reuniţi pentru o zi mare de mobilizare la Sao Paulo că nu poate "participa la o farsă", notează AFP. Preşedintele de extremă dreaptă, căruia toate sondajele &ici
Coronavirus: Biden va anunţa un plan ''în şase părţi'' împotriva COVID-19
Preşedintele american, Joe Biden, intenţionează, potrivit Casei Albe, să dezvăluie joi un plan "în şase părţi" împotriva COVID-19, într-un moment în care şcolile se redeschid într-o ţară confruntată cu recrudescenţa pandemiei, alimentată de varianta Delta, notează AFP. "
Afganistan: Liderul suprem al talibanilor cere noului guvern afgan să vegheze la respectarea shariei
Liderul suprem al talibanilor, Hibatullah Akhundzada, a cerut marţi noului guvern afgan să vegheze la respectarea legii islamice Sharia, în primul său mesaj transmis după preluarea puterii de către islamişti, acum trei săptămâni, relatează AFP. "Îi asigur pe toţi concetăţenii noştri că guver
Executivul scoţian doreşte, înainte de finalul lui 2023, un nou referendum privind independenţa
Şefa executivului scoţian Nicola Sturgeon şi-a reafirmat marţi angajamentul de a organiza un nou referendum privind independenţa Scoţiei înainte de finalul anului 2023, în pofida opoziţiei ferme din partea Londrei, relatează France Presse. ''În condiţiile ieşirii din pandemie, trebuie să
VIDEO Canada/alegeri: Trudeau, atacat cu pietriş de manifestanţi împotriva obligativităţii vaccinurilor anti-COVID-19
Premierul liberal al Canadei, Justin Trudeau, în plină campanie electorală înaintea alegerilor din 20 septembrie, a fost presărat cu un pumn de pietriş, luni, la trecerea pe lângă un grup de manifestanţi împotriva obligativităţii vaccinurilor pentru COVID-19, relatează marţi agenţia Reuters.












