Polonia: UE susţine că riscurile pentru libertatea media persistă, deşi licenţa unui post critic a fost prelungită
Executivul UE a afirmat joi că riscurile pentru libertatea presei persistă în Polonia, în pofida unei decizii a autorităţii de reglementare din această ţară de a prelungi licenţa de emisie pentru TVN24, un canal de ştiri aflat în proprietatea companiei americane Discovery care este critic cu guvernul polonez, relatează Reuters.
Dreapta identitară se reuneşte în Ungaria pentru un summit convocat de Viktor Orban (AFP)
Budapeste găzduieşte începând de joi un "summit demografic", avându-l între alţi invitaţi pe controversatul editorialist Eric Zemmour, candidat potenţial în alegerile prezidenţiale franceze, în timp ce Ungaria lui Viktor Orban se doreşte a fi un reper mondial al dreptei "iliberale", comentează France Presse.
Criza submarinelor: Europa nu mai poate conta pe SUA pentru protecţia sa, consideră ministrul economiei francez
Criza submarinelor arată că Uniunea Europeană "nu mai poate conta" pe SUA pentru a-i garanta protecţia, a declarat joi ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, invitându-i pe europeni "să deschidă ochii", relatează AFP. "Prima lecţie care trebuie trasă din acest episod este că Uniunea Europeană trebuie să-şi construiască i
Germania/alegeri: În faţa unor provocări existenţiale, UE se teme de un eventual vid de putere creat după retragerea Angelei Merkel (AFP)
Retragerea Angelei Merkel de pe scena politică suscită temeri privind un eventual vid de putere în cadrul Uniunii Europene, confruntată cu proiecte decisive pentru supravieţuirea sa, dar şi cu speranţa unei reînnoiri, comentează AFP joi. În ultimele luni, liderii UE şi-au înmulţit omagiile şi mulţumirile faţă de cea care a condus German
Germania/alegeri: Cei mai mulţi dintre alegătorii germani s-au decis cu cine să voteze (sondaj)
Cu trei zile înaintea alegerilor legislative în Germania, majoritatea cetăţenilor cu drept de vot din această ţară spun că s-au hotărât deja pentru care partid să voteze la scrutinul de duminică, relevă un sondaj, citat de dpa. Un procent de 74% dintre cei chestionaţi în cadrul unui sondaj efectuat de Institutul YouGov au răspuns afirma
Criza submarinelor: Australia va avea ''răbdare'' în privinţa restabilirii legăturilor cu Franţa
Premierul australian a recunoscut miercuri seara că preşedintele francez Emmanuel Macron i-a făcut viaţa grea după ruperea contractului privind livrarea unor submarine franceze Australiei, dar Scott Morrison a spus că va avea "răbdare" în privinţa restabilirii relaţiilor cu Franţa, potrivit AFP. Exprimându-se miercuri seara la Washington,
Boris Johnson l-a menţionat pe Broscoiul Kermit în discursul său de la ONU
Prim-ministrul britanic Boris Johnson a injectat o doză de umor în discursul său despre climă rostit miercuri în faţa Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), prin intermediul căruia a cerut depunerea unor eforturi mai mari pentru a combate schimbările climatice, informează DPA. "Deţinem o putere uimitoare de a schimba lucruril
Criza submarinelor: Întâlnire Blinken-Le Drian, joi, la ONU
Secretarul de stat american, Antony Blinken, şi omologul său francez, Jean-Yves Le Drian, vor o discuţie privată joi la New York, la o zi după o declaraţie comună a preşedinţilor lor pentru a pune capăt crizei dintre Paris şi Washington, a anunţat miercuri o responsabilă americană, notează AFP. Cei doi miniştri au avut "un bun schimb de v
ONU: Cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate doresc "cu toţii un Afganistan stabil" (Guterres)
Cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU "doresc cu toţii un Afganistan în pace, stabil, în care ajutorul umanitar să poată fi distribuit fără probleme şi fără discriminare", le-a declarat miercuri mai multor jurnalişti secretarul general al ONU, Antonio Guterres, după o întâlnire c
SUA: Biden încearcă să unească tabără democrată în jurul uriaşelor sale planuri de investiţii
Preşedintele american, Joe Biden, a primit miercuri reprezentanţi ai aripii radicale din Partidul Democrat şi mai mulţi parlamentari de centru pentru a încerca să-i adune în jurul marilor sale planuri de investiţii şi cheltuieli sociale, notează AFP. Casa Albă a salutat întâlnirile "productive" şi "sincer
Estonia îşi va retrage soldaţii din Mali dacă Bamako va coopera cu grupul paramilitar rus Wagner
Estonia a avertizat miercuri guvernul de la Bamako că o cooperare cu grupul paramilitar privat rus Wagner va duce la retragerea celor peste o sută de soldaţi estoni care participă la operaţiunea antijihadistă Barkhane condusă de Franţa, notează AFP. "Sunt convins că, dacă se ajunge la un acord de cooperare cu grupul Wagner şi armata priva
Libia: Mareşalul Haftar s-a retras temporar din funcţiile militare înainte de alegerile prezidenţiale
Mareşalul Khalifa Haftar, liderul autoproclamatei Armate Naţionale Libiene (ANL), s-a retras temporar din funcţiile sale militare, miercuri, înaintea unei aşteptate candidaturi la alegerile prezidenţiale programate pentru 24 decembrie, relatează AFP. De la căderea regimului lui Muammar Gaddafi în 2011,
Tunisia: Kais Saied întăreşte prerogativele prezidenţiale
Preşedintele tunisian, Kais Saied, a semnat miercuri mai multe dispoziţii excepţionale care consolidează puterea prezidenţială în detrimentul guvernului şi Parlamentului, pe care îl va înlocui de facto legiferând prin decrete, notează AFP. Aceste dispoziţii, care tind să prezidenţializeze sistemul guvernamental hibrid p
UE cere ''consolidarea încrederii'' cu SUA după criza franco-americană (Borrell)
Uniunea Europeană şi SUA trebuie să lucreze pentru a ''consolida încrederea'' în parteneriatul lor după criza franco-americană, a declarat miercuri şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, la începutul unei întrevederi cu omologul său american, Antony Blinken, relatează AFP. "Putem consolida &icir
Criza submarinelor: ''Consultări deschise ar fi permis evitarea'' crizei, susţin Macron şi Biden într-un comunicat comun
Emmanuel Macron şi Joe Biden au convenit în cadrul unui apel telefonic de miercuri că efectuarea de ''consultări deschise între aliaţi'











