Viitoarea preşedinţie croată a Consiliului UE speră să lanseze negocierile de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania
Croaţia sprijină extinderea Uniunii Europene şi speră că în timpul preşedinţiei croate a Consiliului UE, din prima jumătate a lui 2020, vor fi lansate negocierile de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania, a declarat joi, la Bruxelles, preşedintele comisiei pentru afaceri externe din parlamentul croat, Miro Kovac, informează Hina.
Guvernul chinez îi răspunde NATO: China este ''o putere paşnică''
Unilateralismul american ameninţă ţările membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), în timp ce China este "o putere paşnică", a estimat joi guvernul chinez, în condiţiile în care NATO a evocat pentru prima dată "provocarea" pe care o constituie Beijingul, informează AFP.
Ministrul de externe israelian speră ca Jeremy Corbyn să piardă alegerile din Marea Britanie (interviu)
Ministrul de externe al Israelului şi-a exprimat joi speranţa că Jeremy Corbyn va pierde alegerile de săptămâna viitoare în Marea Britanie, invocând acuzaţii de antisemitism la adresa liderului Partidului Laburist, într-un interviu citat de Reuters. Cu Israelul în propria dezordine politică după două alegeri neconcludente, scrutin
Aleksandr Lukaşenko: Belarusul nu intenţionează să intre în componenţa Rusiei, 'ţară soră'
Proiectul comun belaruso-rus privind aprofundarea integrării între cele două state este în 'fază finală', a declarat joi preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, care a negat că Belarusul ar dori să intre componenţa Federaţiei Ruse, potrivit Interfax şi EFE. 'Nu am avut niciodată intenţia şi nu intenţionăm să intrăm în componenţa
Unele victime ale mişcării de contestare din Iran ar putea fi recunoscute ca ''martiri''
Liderul suprem iranian, ayatollah Ali Khamenei, a aprobat recomandările unui raport oficial care propune ca persoanele omorâte în tulburările recente fără "să fi jucat vreun rol" să fie recunoscute ca "martiri", se arată joi pe site-ul său oficial, citat de AFP. Titlul de "martir" este acordat în general soldaţil
Finlanda: Social-democraţii îşi aleg candidatul pentru postul de prim-ministru duminică
Social-democraţii din Finlanda, care conduc guvernul din cinci partide, vor ţine o şedinţă de consiliu duminică pe 8 decembrie pentru a-şi alege candidatul pentru postul de prim-ministru după ce Antti Rinne a fost forţat să demisioneze de către partenerul de coaliţie Partidul de Centru, informează joi Reuters. "Vom organiza o şedinţă de consiliu de partid
Phenianul îndeamnă la autosuficienţă şi luptă contra duşmanilor de clasă din exterior şi ridică iar tonul la SUA
Presa oficială a Phenianului a îndemnat joi la "autosuficienţă" naţională şi la "luptă" contra puterilor externe şi a ridicat din nou tonul la Statele Unite, în actualul context de blocare a dialogului privind dezarmarea nucleară, transmite EFE. Principalul ziar nord-coreean, Rodong Sinmun, a publicat joi o serie de articole sem
În pofida unor documente, Kremlinul nu crede că Erdogan a dat personal ordin pentru doborârea avionului rusesc Su-24
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a dat, se pare, personal, ordin în 2015 pentru doborârea avionului de vânătoare rusesc Su-24 în apropiere de frontiera Turciei cu Siria, a concluzionat organizaţia Nordic Research Monitoring Network, cu sediul la Stockholm, după analiza mai multor documente la care a avut acces, provenind de la briefingurile NATO
Bulgaria, criticată de ONG-uri internaţionale pentru situaţia orfanilor cu dizabilităţi instituţionalizaţi
Guvernul bulgar a fost criticat de mai multe organizaţii neguvernamentale care acuză relele tratamente la care continuă să fie supuşi, după 30 de ani de la căderea comunismului, orfanii cu dizabilităţi, unii fiind chiar ţinuţi închişi în cuşti, transmite joi AFP. Comitetul Helsinki şi Disability Rights International (DRI, cu sediul la Washington) s
Moscova expulzează un diplomat bulgar ca ripostă la refuzul Sofiei de a acorda viză unui ataşat militar rus
Guvernul rus a expulzat un diplomat bulgar ca ripostă după ce Sofia a refuzat să acorde viză unui ataşat militar al Rusiei ce urma să fie trimis în post la Sofia, a anunţat joi Ministerul de Externe al Bulgariei, potrivit Reuters. Ambasadorul Bulgariei la Moscova, Atanas Krastin, a fost informat că diplomatul trebuie să părăsească Rusia în 24 de or
SUA: Donald Trump a comis acte pasibile de destituire, susţin experţi în drept
Procedura de destituire împotriva preşedintelui american Donald Trump este în mod categoric justificată şi chiar necesară pentru a proteja democraţia americană, au declarat miercuri trei profesori în drept în cadrul unei audieri tensionate în Congres, ceea ce a scos la lumină încă o dată diferenţa profundă dintre democraţi şi republicani,
Cel puţin 57 de morţi în urma scufundării unei nave cu migranţi în largul Mauritaniei
Cel puţin 57 de persoane au murit după ce o navă care transporta migranţi s-a scufundat în largul coastei Mauritaniei, a anunţat miercuri noapte Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), citată joi de DPA. Laura Lungarotti, şefa misiunii OIM în această ţară vest-africană, a declarat că organizaţia sa lucrează cu autorităţile din Mauritania
Rusia anunţă demararea construcţiei a două portavioane de genul Mistral
Moscova a anunţat că, în prima parte a anului 2020, va demara construcţia la un şantier naval din Kerci (Crimeea) a două nave universale de desant similare cu portavioanele franceze de tip Mistral, potrivit agenţiei de presă RIA Novosti, care citează o sursă din domeniul industriei de apărare, după ce un contract cu Franţa privind livrarea a două portavioane de acest t
SUA şi-au încheiat retragerea militară din nord-estul Siriei, afirmă Esper
SUA şi-au încheiat retragerea militară din nord-estul Siriei, menţinând un număr de circa 600 de militari în restul ţării după repoziţionarea şi reducerea efectivelor, a declarat ministrul apărării, Mark Esper, într-un interviu acordat agenţiei Reuters după summitul NATO de la Londra. Declaraţiile lui Esper ar putea semnala sfârşi
SUA intenţionează să îşi sporească prezenţa militară în Orientul Mijlociu în faţa ameninţării reprezentate de Iran (presă)
Administraţia americană intenţionează să îşi sporească prezenţa militară în Orientul Mijlociu şi să îşi dubleze întăririle anunţate din mai în această regiune pentru a răspunde ameninţării reprezentate de Iran, a dezvăluit miercuri Wall Street Journal, citat de AFP. Pentagonul a desfăşurat deja încă din primăvară 14.000 de s