Harvard şi MIT atacă în instanţă revocarea vizelor pentru studenţii străini care urmează cursuri online
Universităţile Harvard şi Massachusetts Institute of Technology (MIT) au cerut miercuri unui tribunal federal american să blocheze decizia administraţiei Trump de a revoca vizele pentru studenţii străini ale căror cursuri vor rămâne online în prima parte a viitorului an universitar, informează AFP. "Apărăm această chestiune cu multă hotăr&acir
Iranul va ajuta Siria să-şi consolideze apărarea antiaeriană
Iranul îşi va consolida relaţiile militare cu Siria, în special în ceea ce priveşte întărirea şi dezvoltarea apărării antiaeriene siriene în faţa loviturilor aeriene ale Israelului, în baza unui nou acord militar "global" semnat miercuri între cele două ţări la Damasc, relatează Xinhua şi AFP. Un "acord
Angela Merkel pledează în plenul PE pentru mai multă solidaritate în UE în contextul crizei coronavirusului
Cancelarul german Angela Merkel şi-a prezentat miercuri, în plenul Parlamentului European reunit la Bruxelles, viziunea privind o mai mare unitate şi solidaritate în cadrul Uniunii Europene care să facă blocul comunitar mai puternic atunci când va ieşi din criza coronavirusului, pe care l-a numit cea mai mare provocare pentru UE, relatează Reuters.
Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru o rupere bruscă a relaţiilor cu Londra, susţine Angela Merkel în plenul PE
Germania va continua să facă eforturi pentru încheierea unui nou acord de parteneriat cu Marea Britanie până la sfârşitul anului, dar Uniunea Europeană ar trebui să se pregătească pentru o rupere bruscă a legăturilor din 2021, a declarat miercuri cancelarul Angela Merkel, în cadrul unei alocuţiuni rostite în plenul Parlamentului European reunit
Rusia: Cazul jurnalistului militar Ivan Safronov, acuzat că ar fi spionat pentru NATO, pare fabricat (avocat)
Ivan Pavlov - avocatul care îl reprezintă pe jurnalistul rus Ivan Safronov, arestat în urmă cu o zi la Moscova pentru suspiciunea că ar fi spionat pentru un stat membru NATO - a apreciat miercuri că dosarul acestuia pare mai degrabă fabricat, informează dpa. "Nu a fost prezentată nicio dovadă" avocaţilor lui Safronov, a declarat Pavlov &i
Afganistan: Un nou atac al talibanilor, în pofida eforturilor pentru negocieri de pace
Un atacator sinucigaş taliban a detonat miercuri un vehicul militar încărcat cu explozivi în apropierea reşedinţei guvernatorului provincial şi a sediului poliţiei din provincia afgană Kandahar, ucigând cel puţin trei persoane, transmite agenţia Reuters. ''În jurul orei (locale) 4 dimineaţa, asupra unui atacator sinucigaş care c
Coronavirus: Catalonia introduce reguli aspre de purtare a măştii
Purtarea măştii în public va deveni obligatorie tot timpul în Catalonia, a anunţat miercuri liderul administraţiei regiunii din nord-estul Spaniei, Quim Torra, relatează dpa. De joi încolo, locuitorii din întreaga regiune vor trebui să poarte mască în afara locuinţei, chiar în situaţii în care păstrarea distanţării fiz
Franţa: Noul premier îi ia apărarea ministrului de interne, acuzat de viol
Premierul francez Jean Castex i-a luat miercuri apărarea cu fermitate ministrului său de interne, Gerald Darmanin, a cărui numire, făcută în ciuda unei acuzaţii de viol, a stârnit furia feministelor, relatează DPA. "Sprijin în totalitate numirea sa", a afirmat Castex, care şi-a preluat vineri funcţia, pentru postul de radio RMC, &ic
Ministrul german al sănătăţii califică retragerea SUA din OMS drept un ''regres dureros''
Ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, a descris miercuri notificarea formală a retragerii Statelor Unite din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) drept un ''regres dureros pentru cooperarea internaţională'', transmite agenţia DPA. ''În lupta împotriva pandemiei este nevoie de mai multă cooperare, nu de mai puţină'
UE a încheiat acorduri cu Roche şi Merck pentru furnizarea de medicamente pentru tratamentul COVID-19 (exclusivitate Reuters)
Comisia Europeană a încheiat acorduri cu companiile farmaceutice Roche şi Merck pentru livrarea de medicamente experimentale care ar putea fi utilizate în tratamentul COVID-19, a informat miercuri o sursă din Comisie a agenţiei Reuters. Executivul european a ajuns la acorduri pentru furnizarea RoActemra, produs de Roche, respectiv Rebif de
Coronavirus: Ţările de Jos reintroduc restricţiile pentru călătorii veniţi din Serbia şi din Muntenegru
Ţările de Jos a reintrodus, miercuri, interdicţia de intrare pentru călătorii veniţi din Serbia şi Muntenegru, la o săptămână după ce luase măsura deschiderii lor, autorităţile olandeze justificând măsura prin creşterea rapidă a numărului de cazuri de COVID-19 în cele două state, transmite Reuters. Călătorii din Serbia şi din
China critică SUA pentru retragerea din OMS
China a criticat miercuri Statele Unite pentru retragerea din Organizaţia Mondială a Sănătăţii, avertizând că decizia va avea consecinţe grave pentru ţările în curs de dezvoltare, transmite Reuters. Beijingul cere comunităţii internaţionale să sprijine mai mult OMS, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Ministerului de Ex
Premierul italian avertizează că nu va susţine un plan de relansare european ''la preţ redus''
Şeful guvernului italian Giuseppe Conte şi-a avertizat marţi omologii europeni că va refuza să susţină un plan de relansare european "la preţ redus" în timpul viitorului summit din 17-18 iulie, exprimându-şi totodată speranţa că acest summit va fi "decisiv", informează AFP. "Trebuie să avem curajul să decid
Coronavirus: Noi reguli pentru studenţii străini din SUA care urmează cursuri online
Un nou regulament conform căruia studenţii străini ale căror cursuri se desfăşoară online trebuie să iasă din Statele Unite va fi definitivat în luna iulie şi se va aplica pentru un semestru, a anunţat marţi Ken Cuccinelli, director adjunct al Departamentului pentru Securitate Internă american, potrivit dpa. ''Regulile care guver
Intelectuali de renume de pe plan mondial susţin protestele antirasiste, dar deplâng intoleranţa ''de toate părţile''
Peste 150 de oameni de ştiinţă, scriitori şi artişti renumiţi pe plan internaţional semnează o scrisoare publicată marţi în Harper's Magazine în care îşi exprimă sprijinul faţă de protestele globale împotriva rasismului, deplângând totodată "climatul de intoleranţă instalat de toate părţile", relatează miercuri agenţi