Grecia: După catastrofa feroviară, premierul Mitsotakis anunţă alegeri în mai
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunţat marţi seară, trei săptămâni după o catastrofă feroviară care a condus la numeroase manifestaţii împotriva guvernului său, că alegerile generale vor avea loc în mai, fără a preciza data exactă, transmite AFP. "Pot să vă spun cu siguranţă că alegerile vor avea loc în mai&q
VIDEO China nu poate pretinde că este "imparţială" în ce priveşte Ucraina (Casa Albă)
"Nu putem considera în mod rezonabil că China este imparţială" în ce priveşte Ucraina, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Casei Albe, critica americană cea mai directă până în prezent la adresa propunerii chineze de mediere în conflict, relatează AFP. Beijingul "nu a condamnat" inva
VIDEO Washingtonul respinge din nou normalizarea relaţiilor cu Damascul
Statele Unite au reiterat marţi refuzul oricărei normalizări cu regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, într-un moment în care mai multe ţări arabe, printre care Emiratele Arabe Unite, au reluat contactul cu Damascul după cutremurul devastator de la începutul lui februarie, notează AFP. "Nu vom normaliza relaţiile noastre cu regimu
Pegasus: Parlamentul European cere Madridului mai multă "transparenţă"
Comisia de anchetă a Parlamentului European privind programul de spionaj Pegasus a cerut Madridului mai multă "transparenţă", după un scandal de spionaj Pegasus care l-a costat funcţia pe şeful serviciilor de informaţii, relatează AFP. "Cerem autorităţilor spaniole să coopereze prompt cu instanţele pentru a permite o transparenţ
Ucraina: Preşedintele Zelenski anunţă că va participa prin videoconferinţă la summitul G7
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi că va participa prin videoconferinţă la summitul G7 prevăzut să aibă loc în luna mai la Hiroshima, Japonia, relatează AFP. "Am acceptat invitaţia (...) şi voi participa la summitul G7 la Hiroshima într-un format online", a declarat Zelenski în cadrul unei con
Rusia şi China sunt îngrijorate de prezenţa în creştere a NATO în Asia (declaraţie)
Rusia şi China sunt ''preocupate'' de prezenţa în creştere a NATO în Asia, afirmă preşedinţii Vladimir Putin şi Xi Jinping într-o declaraţie comună semnată marţi la finalul convorbirilor desfăşurate la Kremlin, informează AFP şi Reuters. ''Cele două părţi sunt extrem
Moscova ameninţă cu un ''răspuns corespunzător'', după ce Londra a anunţat că va oferi Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit
Preşedintele rus Vladimir Putin a asigurat marţi că Rusia va ''răspunde corespunzător'' dacă Marea Britanie va furniza Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit, în timp ce ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a avertizat că rămân tot mai puţini paşi de făcut înaintea unei potenţiale "coliziuni nuc
Italia/migranţi: Premierul Giorgia Meloni neagă din nou orice responsabilitate a guvernului în tragedia din Calabria
Şefa guvernului italian Giorgia Meloni a respins ferm că ar avea vreo responsabilitate în cazul recent al scufundării unei ambarcaţiuni cu migranţi, incident soldat cu moartea a 86 de persoane, informează marţi DPA. ''Am conştiinţa absolut curată!'', a declarat Meloni în Senatul italian
Putin invită companiile chineze să umple golul lăsat de cele occidentale care au părăsit Rusia
Rusia este pregătită să ajute companiile chineze să ia locul celor occidentale care au părăsit Rusia ca urmare a sancţiunilor impuse acesteia pentru conflictul din Ucraina, i-a transmis preşedintele rus Vladimir Putin omologului său chinez Xi Jinping în timpul întâlnirii lor desfăşurate marţi la Kremlin, relatează agenţ
Ucraina numeşte noi miniştri pentru a putea face faţă ''provocărilor dificile''
Parlamentul Ucrainei a aprobat marţi promovarea fostului şef al companiei feroviare naţionale într-o funcţie guvernamentală de supervizare a industriilor esenţiale, în cadrul unei remanieri minore menite să consolideze executivul de la Kiev, în contextul în care ţara se confruntă în continuare cu invazia rus
Irak-20 de ani după invazia SUA/Americanii încă se luptă cu forţele dezlănţuite la înlăturarea lui Saddam
Pentru americani, lupta cu efectele invaziei de acum două decenii în Irak continuă, deşi războiul pentru înlăturarea dictaturii lui Saddam Hussein s-a încheiat demult, arată foşti şi actuali oficiali citaţi de Reuters. Ei observă că în prezent Iranul este mai puternic, în timp ce influenţa Statelor Unite a scăzut, şi evidenţiază costul eforturil
Ucraina ar putea primi anul acesta tancurile americane Abrams, dar un model mai vechi (surse)
Pentagonul intenţionează să grăbească livrarea către Ucraina a celor 31 de tancuri M1 Abrams promise pentru a o ajuta în războiul cu Rusia, dar pentru ca tancurile să poată fi transferate Kievului anul acesta soluţia găsită este de a se opta pentru tancuri din modelul mai vechi M1-A1, în locul modelului mai avansat prevăzut i
SUA inaugurează prima lor garnizoană permanentă în Polonia, importantă pentru securitatea flancului estic al NATO
Statele Unite ale Americii au inaugurat marţi prima lor garnizoană militară permanentă în Polonia, ceea ce, potrivit ambasadorului american la Varşovia, constituie un semn al unităţii NATO "în faţa agresiunii ruse", informează AFP. "Aceasta arată că noi suntem aici pentru a rămâne.
Szijjarto: Ungaria nu va renunţa la apărarea drepturilor maghiarilor din Ucraina, în pofida presiunii de pe ''ambele maluri ale Atlanticului''
Guvernul ungar este supus unei ''presiuni masive de pe ambele maluri ale Atlanticului'' pentru a renunţa la eforturile de a proteja comunitatea etnică maghiară din regiunea ucraineană Transcarpatia, dar în pofida acestor presiuni nu va renunţa niciodată la eforturile sale, a transmis ministrul ungar de externe
Mihail Saakaşvili: Victoria Ucrainei este inevitabilă, iar Occidentul trebuie să se pregătească pentru dezintegrarea Rusiei
Fostul preşedinte georgian aflat în detenţie Mihail Saakaşvili a apreciat marţi, într-un interviu pentru AFP, că victoria Ucrainei împotriva Rusiei este "inevitabilă" şi că aceasta va transforma regiunea. "Victoria inevitabilă a Ucrainei va schimba complet situaţia în Georgia











