VIDEO SUA: Secretarul de stat Antony Blinken vede o "căsătorie de convenienţă" în apropierea ruso-chineză
Apropierea ruso-chineză arată mai degrabă ca o "căsătorie de convenienţă" decât din "convingere", a declarat miercuri şeful diplomaţiei americane Antony Blinken, transmite joi AFP. "Parţial pentru că au o viziune foarte diferită asupra lumii faţă de a noastră, au intrat într-o căsătorie de convenienţă. Nu s
SUA: Preşedintele Biden îşi exprimă solidaritatea cu minoritatea uigură din China cu ocazia începerii Ramadanului
Preşedintele american Joe Biden şi-a exprimat joi solidaritatea cu minoritatea uigură din China într-un mesaj adresat musulmanilor din întreaga lume, care se pregătesc să sărbătorească luna Ramadanului, informează AFP. "Împreună cu partenerii noştri, Statele Unite sunt solidare cu musulmanii care continuă să se confrunte
Secretarul de stat Antony Blinken a pledat pentru revenirea Statelor Unite în cadrul UNESCO
Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a pledat miercuri pentru revenirea Statelor Unite în cadrul UNESCO în special cu scopul de a contracara influenţa Chinei, informează joi AFP. "Cred sincer că ar trebui să ne întoarcem în UNESCO", a spus secretarul de stat american în faţa unei comisii parlamenta
Washingtonul respinge plângerile Moscovei cu privire la livrarea de obuze cu uraniu sărăcit Kievului
Statele Unite au respins miercuri plângerile Rusiei, care a criticat anunţul privind livrarea Ucrainei de muniţie care conţine uraniu sărăcit de către Marea Britanie, transmite AFP. Moscova a considerat că aceasta ar reprezenta o agravare serioasă a conflictului şi a ameninţat cu represalii. Purtătorul de cuvânt al C
Legea ungară anti-LGBT: Parlamentul European şi opt state se alătură acţiunii în justiţie introdusă de Comisia Europeană
Parlamentul European şi cel puţin opt state membre s-au alăturat recursului introdus de Comisia Europeană în instanţele UE împotriva unei legi adoptate în Ungaria, considerată discriminatorie faţă de persoanele LGBT+, informează AFP, citând surse europene. Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola,"va urma
Irak-20 de ani după invazia SUA/Palatul unde a fost ținut închis Saddam Hussein este acum o universitate americană
Construit pe un lac artificial paradisiac la Bagdad de Saddam Hussein în anii '90, maiestuosul complex de palate Al-Faw a devenit una dintre principalele baze ale trupelor americane în timpul invaziei în Irak şi dictatorul a fost ţinut acolo captiv până la execuţia sa. În prezent, ca o ironie a vieţii, c
Premierul britanic Rishi Sunak îşi face publice declaraţiile fiscale
Premierul britanic Rishi Sunak şi-a făcut publice miercuri declaraţiile fiscale pe ultimii ani, care arată că a plătit impozite de 432.493 de lire sterline în anul financiar 2021/2022, 393.217 de lire în 2020/2021 şi 227.350 de lire în 2019/2020, transmite dpa. Transparenţa în privinţa taxe
Prinţul William al Marii Britanii, în vizită surpriză în Polonia
Prinţul William al Marii Britanii a sosit miercuri într-o vizită surpriză în Polonia pentru a le mulţumi trupelor britanice şi poloneze implicate în sprijinul acordat Ucrainei, înainte de a se întâlni cu refugiaţi ucraineni care au fugit de războiul din ţara lor, relatează Reuters.
Curtea Penală Internaţională, vizată de ''ameninţări'' ruse după ce a emis un mandat de arestare împotriva lui Putin
Organismul legislativ al Curţii Penale Internaţionale (CPI) a denunţat miercuri ''ameninţări'' provenind din Rusia la adresa unor membri ai CPI, după ce aceasta a emis un
Polonia îşi retrimite ambasadorul în Israel, după o pauză de doi ani
Polonia îşi va retrimite ambasadorul în Israel, după o pauză de doi ani cauzată de o lege poloneză ce limita capacitatea etnicilor evrei de a-şi recupera proprietăţile pierdute în Al Doilea Război Mondial, a anunţat miercuri, la Varşovia, ministrul de externe israelian Eli Cohen, transmit Reuters şi AFP.
Irak-20 de ani după invazia SUA/ Incoerenţele Washingtonului în faţa Curţii Penale Internaţionale
Statele Unite nu au ratificat tratatul pentru a fi stat membru al Curţii Penale Internaţionale (CPI), împiedicând astfel ca presupusele crime de război din Irak sau Afganistan să fie judecate la Haga, ceea ce pe de altă parte îngreunează lupta Washingtonului ca Rusia, care nici ea nu este membră a CPI, să fie trasă la răspundere în faţa acestu
SUA: Republicanul Ron DeSantis afirmă că îl poate învinge pe Joe Biden în viitoarele alegeri
Republicanul Ron DeSantis a afirmat că este în măsură să îl învingă pe democratul Joe Biden la alegerile prezidenţiale americane din 2024, potrivit unui interviu din care miercuri au fost difuzate primele extrase, transmite AFP. ''Am ceea ce este nevoie pentru a fi preşedinte şi îl
Maia Sandu a promulgat legea care confirmă că limba de stat a Republicii Moldova este cea română
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat miercuri legea care confirmă că limba de stat este cea română, informează MOLDPRES. "Astăzi am promulgat Legea care confirmă un adevăr istoric şi incontestabil: limba de stat a Republicii Moldova este cea română. Îmi doresc ca limba rom&
Irak-20 de ani după invazia SUA/ Americanii păstrează datele biometrice a milioane de irakieni
John Woodward, care a condus Biroul de Management Biometric din Departamentul Apărării Statelor Unite din 2003 până 2005, a creat termenul de "dominaţie identitară" pentru efortul forţelor armate americane de a colecta datele biometrice a milioane de irakieni, după invazia care a pus capăt dictaturii lui Saddam Hussein în Irak. Informaţiile resp
Parlamentul Suediei aprobă în avans aderarea ţării la NATO, în pofida blocajului turco-ungar
Parlamentul Suediei a aprobat miercuri, în avans, aderarea ţării nordice la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), în pofida blocării de către Turcia şi Ungaria a acestui proces, informează AFP. Deputaţii din Riksdag au votat cu 269 de voturi ''pentru'' şi 37 ''&ici








