Regatul Unit: Controversata lege vizând combaterea imigraţiei ilegale a fost adoptată de parlament
Controversatul plan al premierului britanic Rishi Sunak de a facilita trimiterea în Rwanda - sau în ţara de origine - a solicitanţilor de azil este pe cale să devină lege, după ce încercările camerei superioare a parlamentului de a modifica proiectul au fost respinse, relatează marţi Reuters şi AFP. Legea migraţiei ilegale a
Israel: O nouă zi de mobilizare contra reformei judiciare
Mii de persoane manifestează marţi în Israel pentru a denunţa proiectul de reformă judiciară promovat de guvernul condus de Benjamin Netanyahu, înaintea unui vot esenţial în parlament cu privire la dispoziţiile contestate ale proiectului, transmite France Presse. ''Trăim zile tragice, în faţa unui guvern care se
Europa va fi un jucător global puternic când va deveni o federaţie, apreciază ministrul ceh al afacerilor europene
Europa va fi un actor egal la nivel global numai atunci când va deveni o federaţie, susţine ministrul ceh al afacerilor europene Martin Dvorak într-un interviu în exclusivitate publicat marţi de Euractiv. ''Rolul Uniunii Europene în lume creşte gradual, dar nu este nici măcar aproape de cât de puternic ar
Grupul Wagner anunţă închiderea principalei sale baze din Rusia
Grupul de mercenari Wagner a anunţat luni închiderea bazei sale principale din Rusia, situată în oraşul Molkino din regiunea Krasnodar (sud), transmite EFE. "Înlăturăm steagurile Rusiei şi ale companiei militare private Wagner de la baza noastră din Molkino. Baza încetează să mai existe. Wagner pleacă spre alte poz
Ucraina: Vladimir Putin trebuie tras la răspundere pentru ''crima crimelor'', afirmă şefa diplomaţiei germane
Şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a cerut ca preşedintele rus Vladimir Putin să fie tras la răspundere pentru ''crima crimelor'' în războiul de agresiune contra Ucrainei, relatează marţi DPA. Luni, la New York, cu ocazia unei ceremonii de marcare a 25 de ani de la semnarea Statutului de la Roma, prin care a fost
SUA: O banală greşeală de scriere a dus la redirecţionarea către Mali a milioane de e-mailuri adresate angajaţilor Pentagonului
O banală greşeală de scriere a făcut ca, în ultimii ani, milioane de e-mailuri care aveau ca destinatari angajaţi ai Pentagonului să fie trimise către conturi din Mali, a anunţat luni Departamentul Apărării din SUA, transmite EFE. Eroarea s-a produs atunci când e-mailurile destinate conturilor .mil, adresa conturilor militare ameri
Rusia susţine că a doborât 28 de drone ucrainene deasupra Crimeei
Apărarea antiaeriană rusă a doborât 28 de drone ucrainene deasupra Crimeei în noaptea de luni spre marţi, a anunţat Ministerul rus al Apărării, relatează AFP. "Şaptesprezece drone ucrainene au fost distruse de apărarea antiaeriană", a anunţat ministerul pe Telegram, adăugând că "unsprezece alte drone au fost ne
China: Apar speculaţii despre soarta ministrului de externe după o absenţă publică îndelungată a acestuia
O absenţă neobişnuit de lungă a ministrului de externe chinez Qin Gang din spaţiul public a dat naştere speculaţiilor legate de soarta acestuia, comentează marţi DPA. În vârstă de 57 de ani, Qin Gang, care şi-a preluat funcţia în luna martie, a avut ultima apariţie publică la un eveniment oficial în 25 iunie, atunci c&a
Israelul recunoaşte suveranitatea Marocului asupra teritoriului Sahara Occidentală
Israelul a decis "să recunoască suveranitatea Marocului" asupra teritoriului disputat Sahara Occidentală, a anunţat luni seară cabinetul regal la Rabat, citând o scrisoare a premierului israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP. "Prin această scrisoare, premierul israelian a adus în faţa foarte înaltei atenţi
Schimbarea climatică, o ''ameninţare la adresa umanităţii'', afirmă emisarul american John Kerry la Beijing
Schimbarea climatică reprezintă o ''ameninţare la adresa umanităţii'' care necesită un nou tip de cooperare între China şi Statele Unite, în pofida diferendelor, a declarat, marţi, la Beijing, emisarul special american pentru climă, John Kerry, relatează AFP. John Kerry, care a sos
Emisarul SUA, primit la Beijing de şeful diplomaţiei chineze pentru convorbiri privind schimbările climatice
Emisarul special al SUA pentru climă, John Kerry, s-a întâlnit marţi, la Beijing, cu principalul oficial responsabil cu problemele diplomatice în cadrul Partidului Comunist Chinez (PCC), Wang Yi, în contextul în care cei doi mari poluatori ai lumii reiau dialogul cu privire la schimbările climatice, relatează
Ucraina: Apărarea antiaeriană activată în regiunea Odesa după expirarea acordului privind exportul de cereale
Apărarea antiaeriană ucraineană a fost activată marţi dimineaţa în regiunea Odesa (sud), o zonă cheie pentru acordul privind exportul de cereale care a expirat luni seara, au declarat autorităţile locale, relatează AFP. "Odesa. Operaţiunile de luptă ale apărării aeriene continuă", a declarat Sergiy
Acordul privind exportul de cereale ucrainene a expirat
Acordul cvadripartit care garantează de un an exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră a expirat luni seara, la miezul nopţii, la Istanbul (21:00 GMT), termenul limită stabilit când a fost reînnoit ultima dată pentru două luni, în mai, relatează AFP. Rusia a refuzat să prelungească acordul,
Ucraina: A fost inspectată ultima navă cu cereale ucrainene înainte de expirarea acordului
Ultima navă care transportă cereale provenite din Ucraina prin Marea Neagră a fost inspectată luni seara la Istanbul, cu câteva ore înainte de expirarea acordului internaţional, a anunţat ONU, potrivit France Presse. "Inspectarea cargoului TQ SAMSUN a fost finalizată de Centrul comun de coordonare&
NATO avertizează Kosovo după achiziţionarea unor drone militare de la Turcia
Forţa de menţinere a păcii condusă de NATO în Kosovo (KFOR) a avertizat luni Pristina după ce aceasta a achiziţionat drone militare de la Turcia, subliniind că KFOR este singura responsabilă cu supravegherea spaţiului aerian kosovar, potrivit AFP. Această declaraţie KFOR intervine la o zi după










