Război Israel-Hamas/Peste 100 de palestinieni au fost ucişi în Cisiordania de la începutul războiului în Gaza (Autoritatea Palestiniană)
Peste o sută de palestinieni au fost ucişi în Cisiordania în operaţiunile armatei israeliene de la declanşarea războiului în Gaza la 7 octombrie, a anunţat miercuri Ministerul palestinian al Sănătăţii, citat de France Presse. Din 7 octombrie, 102 palestinieni au fost ucişi în Cisiordania ocupată, potrivit ministerului palestinian. Un me
Război Israel-Hamas/Israelul îl acuză pe preşedintele turc Erdogan că apară ''organizaţia teroristă'' Hamas (oficial)
Ministerul israelian de Externe a denunţat cu fermitate miercuri declaraţiile preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care i-a calificat pe membrii mişcării islamiste palestiniene Hamas drept &
Război Israel-Hamas/Secretarul general al ONU, ''şocat'' de ''interpretarea tendenţioasă'' a declaraţiilor sale despre Hamas
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, criticat vehement de Israel marţi, s-a declarat "şocat" miercuri de "interpretarea tendenţioasă" a cuvintelor sale despre Hamas, asigurând că nu ar fi justificat atacurile grupării islamiste palestiniene, potrivit France Presse. "Sunt şocat de interpretarea tendenţioasă di
Slovacia/ Robert Fico, numit pentru a patra oară premier
Social-democratul Robert Fico a fost numit miercuri pentru a patra oară premier al Slovaciei, după ce a promis în campania sa electorală să pună capăt ajutorului militar oferit Ucrainei şi a criticat sancţiunile impuse Rusiei, relatează Reuters. Preşedinta Slovaciei, liberala Zuzana Caputova, l-a numit pe Fico în fruntea guvernului după ce partidul
Război Israel-Hamas/Şeful Ligii Arabe cere sprijin pentru Guterres împotriva criticilor israeliene
Şeful Ligii Arabe, Ahmed Abul-Gheit, a cerut sprijin pentru secretarul general al ONU, António Guterres, împotriva criticilor israeliene în urma comentariilor făcute de responsabilul ONU cu privire la războiul din Gaza, relatează dpa. Abul-Gheit a afirmat că atacul Israelului asupra lui Guterres "este o evidentă încercare
Război Israel-Hamas/ Qatarul şi Turcia denunţă politica de dublu standard
Qatarul şi Turcia au denunţat miercuri politica de dublu standard a anumitor ţări occidentale faţă de războiul dintre Israel şi Hamas şi au declarat că lucrează pentru detensionarea regiunii, informează France Presse. "Nu este permis să se condamne uciderea civililor într-un context şi să se justifice în celălalt", a declarat şefu
BTA: Ministerul Apărării propune actualizarea Planului de dezvoltare a forţelor armate pentru anul 2026
Ministerul Apărării din Bulgaria a propus o actualizare a Planului de dezvoltare a forţelor armate pentru anul 2026. Raportul ministrului apărării Todor Tagarev către Consiliul de Miniştri a fost publicat miercuri pe site-ul ministerului său. Planul defineşte structura funcţională şi organizatorică, organele de conducere, subordonarea, efectivele, desfăşurarea
Rusia: Dumă aprobă o lege care restricţionează accesul mass-media la alegerile prezidenţiale
Duma de Stat a Rusiei (camera inferioară) a adoptat miercuri o lege care restrânge accesul mass-media la alegerile prezidenţiale din martie 2024, la care se aşteaptă ca actualul preşedinte rus Vladimir Putin să candideze pentru un nou mandat, relatează EFE. Conform noii legi, la reuniunile comisiilor electorale vor putea fi acreditaţi doar jurnaliştii ca
Meloni: Singura modalitate de a proteja Schengen este de a apăra frontierele externe ale UE
Premierul italian Giorgia Meloni a declarat miercuri că, având în vedere riscul ca tratatul Schengen care stipulează libera circulaţie a cetăţenilor europeni "să se spargă în bucăţi", singurul lucru care trebuie făcut este "să lucram pentru a apăra frontierele externe ale Uniunii Europene", informează EFE şi ANSA. Adres&ac
Germania/Guvernul aprobă un proiect de lege de accelerare a expulzărilor; noua lege a cetăţeniei exclude persoanele vinovate de antisemitism
Guvernul federal german a aprobat miercuri un proiect de lege care vizează accelerarea procedurilor de expulzare, transmite dpa. Obiectivul principal al proiectului, înaintat de ministrul de interne Nancy Faeser, este de a reduce numărul expulzărilor care nu mai sunt puse în aplicare în ultimul moment. Textul prevede o prelungi
Ucraina susţine că drone ruseşti au lovit o zonă din apropierea centralei nucleare Hmelniţki
Un atac cu drone efectuat de Rusia a avariat clădiri din apropierea centralei nucleare din Hmelniţki, în vestul Ucrainei, la primele ore ale zilei de miercuri, iar 20 de persoane au fost rănite, au declarat oficiali ucraineni, citaţi de Reuters. Rusia a atacat noaptea trecută mai multe regiuni din centrul, sudul şi vestul Ucrainei cu 11 drone kamikaze Sh
Ayatollahul Khamenei atribuie SUA responsabilitatea pentru situaţia din Gaza
Ayatollahul Ali Khamenei, cea mai înaltă autoritate a Iranului, a acuzat miercuri SUA că "dirijează cumva" operaţiunile efectuate de Israel împotriva Hamas în teritoriul palestinian din Fâşia Gaza, relatează AFP. "SUA sunt în mod incontestabil complice la crimele" petrecute în Gaza, a declarat ghidul supr
Şeful NATO afirmă că nu există ''nimic lipsit de etică'' în industria de apărare şi cere accelerarea producţiei de arme
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a subliniat importanţa companiilor producătoare de arme pentru apărarea celor 31 de membri ai alianţei şi pentru lupta Ucrainei împotriva agresiunii ruse şi a îndemnat la accelerarea producţiei de arme şi muniţii, informează dpa. "Unii investitori au ideea greşită că industria apărării este cumva l
Înainte de vizita în SUA a ministrului chinez de externe, preşedintele Xi pledează pentru cooperare
Preşedintele chinez Xi Jinping a prefaţat miercuri printr-o pledoarie pentru cooperare vizita în SUA a şefului diplomaţiei de la Beijing, Wang Yi, transmite Reuters. Xi a afirmat că ţara sa este dispusă să coopereze cu Statele Unite, dacă ambele părţi ţin cont de diferenţele dintre ele şi reacţionează în colaborare la problemele globale, informează
Israelul refuză să mai acorde vize reprezentanţilor ONU după declaraţiile lui Guterres
Ambasadorul Israelului la ONU, Gilad Erdan, a anunţat miercuri că Israelul va refuza să mai emită vize reprezentanţilor Naţiunilor Unite în urma declaraţiilor secretarului general al organizaţiei, Antonio Guterres, care a afirmat, între altele, că atacul comis de Hamas împotriva Israelului, în 7 octombrie, "nu a venit din senin", ci este con














