Iranul acuză NATO de 'complicitate' în războiul dus împotriva lui de SUA și Israel
Purtătorul de cuvânt al diplomației iraniene, Esmail Baghaei, a acuzat joi NATO de 'complicitate' în 'războiul de agresiune ilegală' lansat împotriva Iranului de Statele Unite și Israel, transmite AFP.
Baghaei a reacționat la declarațiile pentru Fox News ale secretarului general al NATO, Mark Rutte, potrivit cărora '500 de avioane americane au decolat de pe baze americane din Italia' pentru a susține operațiunea militară israeliano-americană 'Epic Fury' (Furie Epică) lansată împotriva Iranului pe 28 februarie.
Rutte a mai afirmat că aeroportul din București și-a redus zborurile comerciale pentru a face loc avioanelor de aprovizionare folosite în cadrul acestei operațiuni și că între 4.000 și 5.000 de misiuni de zbor cu avioane americane au fost efectuate de pe baze europene în timpul conflictului.
'Aceasta este o mărturie clară și copleșitoare a complicității active a NATO într-un război de agresiune ilegal împotriva unui stat membru suveran al ONU', a scris Baghaei pe X.
'Secretarul general al NATO a desemnat în mod explicit Italia și România drept participante la agresiunea împotriva Iranului', a subliniat purtătorul de cuvânt al ministerului iranian.
'Aceste țări, precum și toate celelalte țări europene care au sprijinit agresiunea americano-israeliană împotriva Iranului, trebuie să explice propriilor lor cetățeni și lumii întregi de ce au ales să devină complici la acest act evident de agresiune și la comiterea de atrocități în masă împotriva populației iraniene', a adăugat el.
În Italia, Ministerul Apărării a condamnat miercuri declarațiile secretarului general al NATO, apreciind că au transmis 'un mesaj complet înșelător', Roma permițând SUA să folosească baze doar pentru zboruri tehnice și logistice, și nu pentru misiuni de luptă. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Putin ar putea testa NATO printr-un atac limitat (media)
Președintele rus Vladimir Putin ar putea pune la încercare NATO printr-un atac limitat asupra unui stat membru în următorii câțiva ani, a relatat presa americană sâmbătă, consemnează duminică dpa. Între altele, Wall Street Journal și CNN au citat rapoarte ale serviciilor de informații americane care sugerează posibile scenarii, va
Cel puțin cinci morți și numeroși răniți în atacuri reciproce în Ucraina și Rusia
Cel puțin două persoane au fost ucise și alte câteva zeci rănite în atacuri ruse în mai multe regiuni ucrainene în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce un atac cu dronă ucraineană a ucis trei persoane în regiunea rusă Belgorod, relatează AFP, Reuters și dpa. Un atac cu dronă rusească a ucis două persoane și a &
Rebelii houthi din Yemen revendică un atac asupra unei rafinării saudite de la Marea Roșie
Rebelii houthi din Yemen, susținuți de Iran, au revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra unei rafinării saudite de pe coasta Mării Roșii, informează AFP și Reuters. Autoritățile saudite, care sprijină guvernul yemenit, au anunțat că incendiul se află sub control. Potrivit purtătorului de cuvânt militar al Houthi, Yahya Saree, rebelii a
Ecuador: Șapte persoane puse sub acuzare în legătură cu asasinarea unui candidat la președinție
Parchetul din Ecuador a anunțat sâmbătă seara că au fost formulate acuzații oficiale de 'asasinat' împotriva a șapte persoane suspectate de implicare în moartea candidatului la președinție Fernando Villavicencio, în 2023, relatează AFP și EFE; grupul include doi foști politicieni de stânga, un om de afaceri și mai mulți membri ai unei gr
Cancerul de care suferă fostul președinte american Joe Biden s-a agravat, spune fiul său Hunter
Cancerul de care suferă fostul președinte american Joe Biden s-a agravat, prezentând metastaze 'la nivelul oaselor și nu numai', a declarat fiul său, Hunter, într-un interviu pentru BBC, care a adăugat că boala este 'foarte dureroasă' și 'foarte invalidantă', au consemnat AFP și Reuters. 'Este foarte dureros și foarte in
Ministrul turc de externe: Pactul de apărare dintre Turcia, Pakistan și Arabia Saudită echivalează tehnic cu articolul 5 al NATO
Pactul de apărare semnat de Turcia, Pakistan și Arabia Saudită este, din punct de vedere tehnic, echivalent cu acordul de apărare reciprocă prevăzut de articolul 5 al NATO, a declarat sâmbătă ministrul turc de externe Hakan Fidan, relatează Reuters. Hakan Fidan a mai afirmat că președintele turc Tayyip Erdogan dorește extinderea acestei
Bruxelles-ul afirmă că Spania și Italia susțin că frontierele interne sunt 'temporare'
Comisarul european pentru migrație Magnus Brunner a declarat sâmbătă că în urma discuțiilor cu miniștrii de interne ai Spaniei și Italiei, Fernando Grande-Marlaska, respectiv Matteo Piantedosi, ambele țări au dat asigurări că sunt 'temporare' controalele la frontierele interne instituite după criza migratorie din Ceuta, informează EFE.
Atacuri în Marea Neagră: Ankara solicită Rusiei și Ucrainei un moratoriu
Turcia a cerut Rusiei și Ucrainei să instituie un moratoriu asupra atacurilor care vizează navele comerciale din Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul turc de externe Hakan Fidan, transmite AFP. Ca răspuns la intensificarea atacurilor, Turcia 'a solicitat instituirea unui mecanism pentru declararea unui moratoriu', a afirmat
Marina regală a monitorizat timp de 21 de zile activitatea navelor rusești în apropierea apelor britanice
Marina britanică regală a avertizat cu privire la intensificarea activității Rusiei în apele din jurul Regatului Unit, după ce a petrecut 21 de zile în luna iulie monitorizând navele rusești, informează sâmbătă PA Media/dpa. Operațiunile navale de monitorizare a activității Rusiei au crescut cu 25% în luna iulie f
Iranul prezintă o listă de cerințe pe care SUA trebuie să le îndeplinească pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz
Iranul a prezentat sâmbătă o listă de cerințe pe care Statele Unite ar trebui să le îndeplinească înainte ca Teheranul să redeschidă traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz; printre care încetarea blocadei navale, ridicarea sancțiunilor și plata unor despăgubiri de război, transmite EFE. 'Până când
Bulgaria: Ambasadoarea Ucrainei, convocată la Ministerul de Externe în legătură cu drona prăbușită
Șefa diplomației bulgare Velislava Petrova a convocat-o pe ambasadoarea Ucrainei la o întâlnire, luni, în urma prăbușirii unei drone sâmbătă în apropierea graniței cu România și a unei conducte strategice de gaze, a declarat ministerul de la Sofia pentru AFP. Anterior,
Președintele iranian Masud Pezeshkian spune că țara se confruntă cu un război total și dificultăți economice
Președintele iranian Masud Pezeshkian a declarat sâmbătă că Iranul se confruntă cu un 'război total' și a avertizat că presiunile generate de conflict agravează problemele economice cu care se confruntă țara, informează EFE. 'Situația cu care ne confruntăm este un război total. Prin urmare, toată lumea trebuie să ajute și tre
Omanul declară că negocierile cu Iranul privind Strâmtoarea Ormuz sunt pozitive
Omanul, care se învecinează cu Iranul de-a lungul Strâmtorii Ormuz, a declarat sâmbătă că discuțiile cu Teheranul privind traficul pe această cale navigabilă strategică sunt 'pozitive', dar a avertizat că atacurile asupra navelor care tranzitează ruta, zonă în care Iranul a desfășurat recent mai multe operațiuni, ar putea 'afecta
Rusia atacă întreprinderi militare din Kiev, precum și infrastructură portuară și nave în zona Odesa
Forțele armate ruse au lovit sâmbătă obiective ale complexului militar-industrial ucrainean din Kiev, precum și infrastructură portuară și nave în zona Odesa, conform unui anunț făcut de Ministerul rus al Apărării, transmite EFE. Potrivit unui comunicat publicat pe Telegram de comandamentul militar rus, forțele ruse 'au lansat
Drona prăbușită în Bulgaria este un aparat de zbor 'utilizat pe scară largă' de armata ucraineană
Ministerul Apărării de la Sofia a anunțat că drona care s-a prăbușit sâmbătă dimineața pe un câmp din Bulgaria la circa un kilometru de stația de comprimare a gazelor de pe traseul gazoductului Trans-Balkan este o dronă-momeală de tip Maya, un aparat de zbor 'utilizat pe scară largă de forțele armate ucrainene', transmite AFP.














