Deși rănit, ayatollahul Mojtaba Khamenei este tot mai implicat în conducerea Iranului, estimează Washingtonul
Statele Unite estimează că noul lider suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, este 'în viață' și 'tot mai implicat' în conducerea țării, a declarat marți secretarul de stat american Marco Rubio, potrivit agențiilor AFP și EFE.
'Nu l-am văzut în public și îmi imaginez că, după ce li s-a întâmplat multor lideri ai regimului, a fi foarte vizibili în public nu este ceva care să li se recomande la nivel intern', a spus Rubio în fața Comisiei pentru Relații Externe a Senatului american, referindu-se la asasinarea în serie a responsabililor iranieni în atacurile aeriene lansate de SUA și Israel împotriva Iranului pe 28 februarie.
Dar 'cred că sunt semne care arată că (ayatollahul Mojtaba Khamenei) se implică tot mai mult la un anumit nivel, chiar dacă toate comunicațiile sale se fac în scris și prin intermediul unor terți', a adăugat șeful diplomației americane, care a subliniat dificultatea de transmitere a mesajelor în rândul responsabililor iranieni, întrucât aceștia stau ascunși și aleg mijloace ultra-securizate de comunicare pentru a nu fi localizați și uciși la rândul lor de SUA sau Israel.
Grav rănit după un bombardament israelian țintit asupra unui complex din Teheran în prima zi a războiului, Mojtaba Khamenei nu a apărut niciodată în public sau în înregistrări video de când a fost numit ayatollah, pe 8 martie, fiindu-i atribuite doar mesaje scrise. El i-a luat locul tatălui său, ayatollahul Ali Khamenei, care a fost ucis în acel atac israelian.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cuba găzduiește instalații de spionaj ruse și chineze, acuză secretarul american de stat
Secretarul american de stat Marco Rubio a acuzat marți Cuba că 'sponsorizează terorismul' și că găzduiește pe teritoriul său instalații ale serviciilor de informații ruse și chineze, transmite agenția EFE. Rubio, politician american de origine cubaneză, a făcut aceste declarații în timpul unei audieri în Comisia pentru Relații Externe a Sen
Vizita lui Trump în China nu a condus la o schimbare a politicii SUA față de Taiwan, asigură Rubio
Secretarul de stat american Marco Rubio a negat marți că politica Statelor Unite față de Taiwan s-ar fi schimbat în urma recentei vizite efectuate în China de președintele Donald Trump, relatează agenția EFE. 'Lucrul cel mai important care trebuie înțeles este că noi dorim să fie menținut statu quo-ul, așa cum există în prezent. Ace
Rubio exclude ridicarea sancțiunilor împotriva Iranului doar în schimbul deblocării Strâmtorii Ormuz
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat marți, în fața parlamentarilor din Congresul SUA, că Administrația președintelui american Donald Trump nu a oferit Iranului ridicarea sancțiunilor doar în schimbul deblocării Strâmtorii Ormuz și a precizat că orice relaxare a acestor sancțiuni este condiționată de acceptarea de către Teheran a unor cereri l
Trump numește un oficial al agenției federale pentru locuințe în funcția de șef al serviciilor de informații
Președintele american Donald Trump l-a nominalizat pe unul dintre loialii săi, Bill Pulte, actualul șef al Agenției Federale de Finanțare a Locuințelor, pentru a-i succeda lui Tulsi Gabbard în funcția de director al Informațiilor Naționale, relatează AFP. Bill Pulte, care nu are experiență în domeniul securității naționale, este considerat un aprop
#Ucraina a ordonat evacuarea a mii de civili din regiunea Harkov
Autoritățile ucrainene au ordonat marți evacuarea a peste 7.000 de civili din mai multe localități din regiunea Harkov, în nord-estul țării, la granița cu Rusia, semn al îngrijorărilor legate de un avans al trupelor ruse, relatează AFP. 'Având în vedere situația de securitate și atacurile sistematice ale inamicului, extindem zona de
Magyar afirmă că Ungaria își va continua politica de a nu trimite trupe sau arme în #Ucraina
Noul prim-ministru al Ungariei, Peter Magyar, a declarat marți, cu prilejul unei vizite la Berlin, că Budapesta își va menține politica de a nu trimite trupe sau arme în Ucraina, relatează MTI. Într-o conferință de presă comună cu cancelarul german Friedrich Merz, Peter Magyar a declarat, răspunzând la o întrebare legată de aderar
Merz cere Israelului să dea dovadă de reținere în Liban, iar grupării Hezbollah să depună armele
Cancelarul german Friedrich Merz a cerut marți Israelului să dea dovadă de reținere în campania sa militară din sudul Libanului, unde un război de trei luni cu Hezbollah a ucis peste 3.400 de persoane și a strămutat alte peste 1,2 milioane, relatează Reuters și dpa. Merz a declarat că Germania privește cu 'mare îngrijorare' escaladarea osti
#Ucraina: Rusia afirmă că a atacat 10 fabrici militare în ultimul bombardament, ce evidențiază vulnerabilitatea #Ucrainei în fața rachetelor balistice
Ministerul rus al Apărării a transmis marți că atacul său aerian masiv asupra Ucrainei, efectuat cu rachete și drone în noaptea de luni spre marți, a lovit zece instalații de producție militară la Kiev, inclusiv fabrici care produc drone de atac, bombardament ce evidențiază din nou vulnerabilitatea Ucrainei în fața rachetelor balistice pentru contracararea cărora
Germania: Extrema dreaptă respinge criticile legate de prezența sa la forumul economic de la Sankt Petersburg
Partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a afirmat că dorește să apere 'interesele economice germane' prin participarea sa la forumul economic de la Sankt Petersburg, în nordul Rusiei, respingând criticile potrivit cărora prezența sa ar reprezenta un risc pentru securitatea națională, relatează AFP. Forumul economic, ca
Peter Magyar va propune extinderea Grupului de la Vișegrad pentru o 'Europă Centrală puternică'; România ar putea fi invitată
Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat marți, cu prilejul unei vizite la Berlin, că la viitorul summit al Grupului de la Vișegrad (V4), de la data de 23 iunie, le va propune omologilor săi ceh, polonez și slovac extinderea acestui cadru de cooperare, informează MTI. În conferința de presă comună susținută cu cancelarul german Friedrich Merz, Peter
Președinta interimară a Venezuelei, în vizită în India pentru discuții centrate pe energie
Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, va efectua o vizită în India în intervalul 3-7 iunie, a informat marți Ministerul de Externe indian, într-un context în care India își sporește importurile de țiței din țara latino-americană, transmite marți Reuters. În luna mai, India a fost al doilea cel mai mare importa
UE și R.Moldova își consolidează cooperarea socială, în perspectiva aderării la blocul comunitar
Uniunea Europeană și Republica Moldova au convenit marți un nou pachet de măsuri în domeniul ocupării forței de muncă, formării profesionale și drepturilor sociale, în vederea accelerării aderării la blocul comunitar, aderare dorită de Chișinău la orizontul anului 2028, relatează agenția EFE. Angajamentele incluse în acest pa
SUA examinează o extindere a desfășurării de arme nucleare în Europa (Financial Times)
Statele Unite evaluează posibilitatea de a desfășura arme nucleare în mai multe țări europene membre ale NATO, ca măsură de a-și liniști aliații și de a demonstra că reducerea sprijinului militar convențional nu slăbește garanțiile de securitate, scrie marți publicația Financial Times (FT), preluată de agențiile EFE și Xinhua. Potrivit declarațiilor acor
Liban: Președintele parlamentului garantează respectarea de către Hezbollah a unui 'armistițiu cuprinzător' cu Israelul
Președintele parlamentului libanez, Nabih Berri, care joacă un rol de mediator între Hezbollah și Statele Unite, garantează respectarea de către gruparea pro-iraniană a unui 'armistițiu cuprinzător' cu Israelul, a declarat marți consilierul său Ali Hamdan pentru AFP. Președintele american Donald Trump a anunțat luni seara că Israelul a promis că


