Gaza: 'Consiliul pentru Pace' al lui Donald Trump nu dispune de nicio finanțare, potrivit FT
'Consiliul pentru Pace', creat de președintele american Donald Trump pentru reconstrucția Fâșiei Gaza se confruntă cu probleme juridice și nu dispune de nicio finanțare, în pofida promisiunilor care se ridică la miliarde de dolari, afirmă publicația britanică Financial Times, citată de AFP.
Creat de la zero în ianuarie de către președintele american, care ar urma să-l conducă personal chiar după ce va părăsi Casa Albă, Consiliul nu a primit niciun dolar, potrivit cotidianului britanic, citând patru surse apropiate de dosar.
În loc să utilizeze fondurile administrate de Banca Mondiala și aprobate de ONU, Consiliul a primit donații direct într-un cont deschis la banca JPMorgan, a declarat purtătorul de cuvânt al consiliului.
Referitor la eventualele încasări, 'nu fost creat niciun fel de mecanism independent de asigurare a transparenței', precizează FT.
Donald Trump este cel care a conceput acest consiliu pentru Gaza, în cadrul căruia Israel și gruparea palestiniană Hamas au încheiat un armistițiu în octombrie trecut, cu sprijinul SUA. Taxa de intrare este de un miliard de dolari pentru un loc permanent.
Dar marile națiuni europene evită acest forum, care acordă un spațiu larg partenerilor istorici ai SUA în Orientul Mijlociu, aliaților ideologici ai lui Donald Trump și țărilor mici care vor să-i atragă atenția.
Recent, președintele indonezian Prabowo Subianto a exclus posibilitatea ca țara sa să plătească suma de un miliard de dolari solicitată.
FT precizează că, mici plăți au permis achitarea costurilor legate de biroul Înaltului Reprezentant Nikolai Mladenov. Emiratele Arabe Unite au alocat, de asemenea, 100 de milioane de dolari pentru formarea unei noi forțe de poliție în Fâșia Gaza, însă fondurile sunt înghețate.
În aprilie, Națiunile Unite și Uniunea Europeană au evaluat la 71,4 miliarde de dolari (61,3 miliarde de euro) nevoile de reconstrucție în următorii zece ani în Fâșia Gaza, potrivit unui studiu realizat împreună cu Banca Mondială.
La rândul său, Nikolai Mladenov a avertizat săptămâna trecută asupra riscului ca actualul 'statu quo', bazat pe un armistițiu imperfect într-un teritoriu divizat și devastat, să devină 'permanent'. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prezență surpriză a ministrului rus de finanțe la summitul G-20 din SUA
Ministrul rus de finanțe Anton Siluanov a fost prezent luni la summitul G-20 organizat în SUA, unde a purtat discuții cu omologul său american pe tema Ucrainei, provocând iritarea țărilor europene, relatează AFP. Participarea lui Anton Siluanov nu a fost făcută publică înainte ca acesta să apară în mijlocul altor delega
Israelul a încheiat cu Grecia unul dintre cele mai mari contracte de vânzare de arme din istoria sa
Israelul a anunțat luni încheierea unui contract de vânzări de arme cu Grecia în valoare de circa 3 miliarde de euro, în pofida criticilor internaționale exprimate împotriva acestui stat după războiul din Gaza, relatează AFP. Acest acord se înscrie în cadrul noului sistem de apărare aeriană intitulat &
SUA: Trump îi critică pe cei care se opun construcției de centre de date
Președintele american Donald Trump i-a criticat luni pe cei care se opun construcției de centre de date în SUA, un subiect care a ajuns pe agenda alegerilor legislative de la jumătatea mandatului, relatează AFP. ''Singurul motiv pentru care locuitorii SUA trebuie să se opună centrelor de date este dacă vor să rămână î
Polonia: Parchetul deschide o anchetă pentru un act ''cu caracter terorist'' după un incendiu la o fabrică de drone
Parchetul polonez a anunțat luni lansarea unei anchete pentru ''infracțiune cu caracter terorist'' în urma unui incendiu produs în noaptea precedentă la o fabrică de drone de la Skarzysko-Kamienna, în centrul țării, relatează AFP. Agenții de pază ai fabricii, care aparține unui important grup privat specializa
NATO: O stagiară canadiană suspectată de spionaj rămâne în arest preventiv în Belgia
O femeie canadiană acuzată că a spionat în timp ce lucra ca stagiară la NATO va rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile, a anunțat luni Biroul procurorului federal belgian, ptrivit Reuters. Femeia, identificată drept Claire Z., a fost arestată în luna iulie sub bănuiala de spionaj în beneficiul unei
Arabia Saudită, Turcia și Pakistan au convenit să înființeze un secretariat pentru acordul lor de apărare comună
Arabia Saudită, Turcia și Pakistan au anunțat luni că au convenit să înființeze un secretariat în Arabia Saudită în conformitate cu Acordul de apărare comună de la Mecca, care va fi condus inițial de un secretar general pakistanez pentru o perioadă de trei ani, potrivit unui comunicat comun al celor trei țări, relatează Reuters.
Suedia a semnat un contract de 4,3 miliarde de euro pentru achiziționarea a patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziționarea a patru fregate franceze de apărare și intervenție (FDI), în prezența președintelui Emmanuel Macron și a premierului Ulf Kristersson, la Stockholm, relatează AFP. Contractul a fost semnat de către directorul general al Naval Group, Pi
Xi și Putin fac paradă cu relația ''model'' dintre China și Rusia la summitul OCS din Kârgâzstan
Președinții rus, Vladimir Putin, și chinez, Xi Jinping, au elogiat relația dintre Moscova și Beijing cu prilejul unui summit în Kârgâzstan al unui bloc regional care intenționează să contrabalanseze influența occidentală, dar ai cărui membri se confruntă cu crize majore, relatează AFP. Liderii iranian, Masoud Pezeshkian, și t
Germania: Reprezentanți ai talibanilor au venit la Berlin pentru a facilita operațiunile de expulzare către Afganistan
Guvernul de la Berlin a anunțat luni că a autorizat venirea în Germania a unor reprezentanți ai guvernului taliban de la Kabul pentru a soluționa chestiuni exclusiv ''tehnice'' și pentru a accelera expulzările de afgani către țara de origine, informează France Presse. ''Am aprobat intrarea pentru scurtă ședere a u
Serbia: Glorificarea criminalilor de război nu-și are locul în UE, afirmă comisarul european pentru extindere
Glorificarea criminalilor de război ''este contrară valorilor fundamentale europene și nu-și are locul nici în Uniunea Europeană, nici în țările care aspiră să devină membre'', a declarat luni comisarul european pentru extindere Marta Kos, relatează AFP. Marta Kos a făcut declarații în fața jurnaliștilor despr
Kosovo: Principalele partide au convenit să susțină alegerea unui nou președinte
Partidul Vetevendosje (VV), al premierului interimar al Kosovo, Albin Kurti, și formațiunea de opoziție Liga Democrată din Kosovo (LDK) au convenit luni să sprijine alegerea unui nou președinte al țării, o decizie prin care s-ar putea depăși impasul politic ce durează de doi ani la Pristina, transmite Reuters. Candidatul propus, Bekim Sejdiu (
Feribot scufundat în Cipru: Căpitanul navei, în arest preventiv; 20 de persoane, date dispărute
Căpitanul feribotului care s-a scufundat duminică în largul Republicii Turce a Ciprului de Nord (RTCN), naufragiu care s-a soldat cu opt morți și 20 de dispăruți, a fost plasat luni în arest preventiv, în timp ce căutările continuă în ape adânci, relatează AFP. Autoritățile din această republică autoproclamată, re
Republica Cehă: Premierul Babis le reproșează serviciilor un eșec în chestiunea unei campanii de dezinformare privind Polonia
Prim-ministrul ceh Andrej Babis a criticat dur luni serviciile de informații pentru că l-au informat prea târziu despre o campanie de dezinformare care avea drept scop să producă animozitate între cehi și polonezi, relatează dpa. ''Ar fi trebuit să am această informație mult mai devreme'', a declarat Babis după o re
Finlanda: Un tribunal i-a redus condamnarea unui neonazist rus acuzat de crime de război
Un tribunal finlandez a redus luni la 12,5 ani de închisoare pedeapsa dictată contra liderului unei grupări paramilitare neonaziste ruse, condamnat în primă instanță în 2025 la închisoare pe viață pentru crime de război comise în Ucraina în 2014, transmite AFP. Curtea de Apel din Helsinki l-a găsit vinovat p
Președintele Iranului susține că reluarea ostilităților cu SUA nu este în interesul țării sale
Președintele iranian Masoud Pezeshkian a declarat luni că o continuare a războiului împotriva SUA nu este în interesul țării sale, în contextul în care ostilitățile s-au reluat între cele două țări după o lună de acalmie, relatează AFP. ''Continuăm să facem eforturi să găsim un drum de acord și de în














