Frugalii împotriva cheltuitorilor: Statele UE se pregătesc să negocieze viitorul buget multianual
Cele 27 de state membre ale UE au avut miercuri o nouă rundă de discuții asupra viitorului cadru financiar multianual pentru perioada 2028-2034, înaintea summitului european din iunie, care va fi consacrat acestei chestiuni, relatează marți AFP.
Cu ocazia unei reuniuni a miniștrilor afacerilor europene desfășurată marți la Bruxelles, 16 țări din sudul și estul Europei au pledat pentru creșterea fondurilor alocate politicii agricole comune și celei de coeziune, față de propunerea elaborată de Comisia Europeană.
Aceste țări au sugerat creșterea veniturilor proprii ale UE sau chiar refinanțarea împrumuturilor contractate pentru programul de relansare post-COVID, în locul rambursării acestora, fonduri care să fie astfel alocate suplimentării bugetelor celor două politici comunitare menționate.
'Suntem convinși că avem nevoie de un buget consistent pentru a ne realiza ambițiile', a declarat presei ministrul român de externe, Oana Țoiu, potrivit AFP.
Aceste inițiative, care sunt ecoul poziției Parlamentului European, ce susține de asemenea creșterea alocărilor pentru agricultură și dezvoltarea regională, se lovesc de apelurile statelor membre așa-numite 'frugale' (economicoase), care doresc un buget al UE mai auster.
Aceste state propun realizarea de economii tocmai pe seama politicilor agricole și de coeziune pentru a finanța noi priorități, precum apărarea și competitivitatea.
Suedia, una dintre țările 'frugale', a condus marți dimineață o reuniune la care au participat nouă țări contributoare nete ce împărtășesc această viziune. 'Am convenit că nu putem crește în mod spectaculos contribuțiile noastre financiare ', contrar a ceea ce propune Comisia Europeană, a subliniat ministrul suedez ale afacerilor europene, Jessica Rosencrantz.
În acest timp, Franța, care nu face parte nici din rândul celor 16 state ce au cerut creșterea fondurilor pentru politicile agricolă și de coeziune și nici din rândul celor frugale, pledează pentru creșterea veniturilor proprii ale UE, având în vedere constrângerile bugetare ale statelor membre.
Summitul european care va avea loc la Bruxelles pe 18 și 19 iunie ar trebuie să lanseze negocierile dintre cele 27 de state membre asupra cadrului financiar multianual pentru perioada 2028-2034, cu examinarea primelor contrapropuneri cu date concrete.
Comisia Europeană a propus un buget total de circa 2.000 de miliarde de euro pentru perioada 2028-2034, o creștere semnificativă față de cadrul financiar pe șapte ani aflat în derulare.
Obiectivul urmărit este ca negocierile să fie încheiate până la sfârșitul anului, pentru a se evita o potențială paralizie instituțională anul viitor din cauza alegerilor care vor avea loc mai multe țări, inclusiv a alegerilor prezidențiale din Franța.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UE adoptă o măsură de asistență de 120 de milioane de euro pentru consolidarea apărării antiaeriene a Republicii Moldova
Miniștrii de externe din Uniunea Europeană, reuniți la Bruxelles, au adoptat luni o măsură de asistență în valoare de 120 de milioane de euro, în sprijinul forțelor armate ale Republicii Moldova, pentru consolidarea capacităților de apărare antiaeriană ale țării, indică un comunicat al Consiliului UE. Măsura, ce face parte din Inst
Austria: Ministrul de finanțe anunță că urmează un tratament pentru cancer, dar își va continua activitatea
Ministrul austriac de finanțe, Markus Marterbauer, a anunțat luni că suferă de cancer și va urma un tratament în următoarele trei luni, rămânând în funcție și continuându-și activitatea, transmite Reuters. Marterbauer, un economist în vârstă de 61 de ani cooptat în guvern de social-democrați, est
Experți UE recomandă restricționarea accesului la social media pentru copiii sub 13 ani în întreaga Uniune Europeană
O echipă de experți a recomandat restricționarea accesului la social media pentru copiii sub 13 ani în întreaga Uniune Europeană, accesul urmând a fi permis doar sub supravegherea părinților sau în cazul unor proiecte educaționale, indică un raport prezentat luni la Bruxelles, transmit AFP și DPA. Uniunea Europeană are
Regatul Unit aplică noi sancțiuni rețelelor informatice ruse
Regatul Unit a adoptat luni un nou pachet de sancțiuni împotriva rețelelor informatice ruse, pe care le acuză de tentative de a provoca haos și diviziune în Europa, transmite Reuters. 'Acțiunea de astăzi vizează 24 de indivizi și entități din spatele operațiunile informatice și hibride, inclusiv infractori informatici implicați în rețele
Rusia afirmă că a lovit portul Ciornomorsk din #Ucraina, iar drone ucrainene au făcut victime civile
Ministerul apărării de la Moscova a anunțat luni că forțele ruse au lovit infrastructura de transporturi militare a Ucrainei, provocând daune în portul Ciornomorsk de lângă Odesa, transmite Reuters. Comunicatul precizează că atacul a vizat infrastructura portuară pentru materiale militare, rezervoare de combustibili și un dep
Parlamentul Ungariei, pe cale să îl demită pe președinte în contextul 'schimbării de regim' inițiate de Peter Magyar
Parlamentul Ungariei urmează să aprobe luni un amendament constituțional propus de guvernul premierului Peter Magyar pentru a-l înlătura pe președintele Tamas Sulyok, despre care Magyar susține că este o 'marionetă' a fostului premier Viktor Orban, relatează Reuters. Actul normativ - care survine după ce Magyar a pus capăt guvern
Senatorul american Lindsey Graham, decedat sâmbătă, a fost calificat 'răufăcător' de către Teheran
Iranul l-a calificat luni pe senatorul Lindsey Graham, decedat sâmbătă și cunoscut pentru sprijinul adus războiului contra republicii islamice, drept o persoană ''răufăcătoare'', transmite AFP. ''Poporul nostru nu va purta doliu pentru un bărbat a cărui filosofie de viață era reprezentată de agresiune și intimidar
Fostul președinte sud-coreean Yoon a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru donații ilegale
Tribunalul districtului central din Seul l-a condamnat luni la doi ani de închisoare pe fostul președinte sud-coreean Yoon Suk Yeol pentru primirea de donații ilegale sub formă de sondaje de opinie prestate gratuit, informează Yonhap. Procuratura ceruse o pedeapsă de patru ani de închisoare. Yoon este acuzat că - în complicit
UE discută despre o interzicere a importurilor de produse provenite coloniile evreiești din Cisiordania
Statele membre ale Uniunii Europene discută luni, la Bruxelles, despre o eventuală interzicere a importurilor de produse provenind din coloniile evreiești din Cisiordania, unde situația este ''intolerabilă'', a anunțat luni Înalta Reprezentantă a UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, citată de AFP.
Kallas: Încă nu există un acord al țărilor UE privind al 21-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei
Țările Uniunii Europene nu au ajuns deocamdată la un acord privind al 21-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei, dar ele ar putea conveni luni să adauge 250 de nume pe lista cu persoane și entități supuse restricțiilor pe teritoriul UE, a anunțat luni șefa diplomației europene Kaja Kallas, transmite Reuters. ''Sperăm să cădem de acord a
Iranul revendică noi atacuri împotriva Omanului și Bahreinului; armata iordaniană anunță că a doborât patru rachete iraniene
Gardienii Revoluției din Iran au revendicat luni noi atacuri asupra unor facilități americane din Oman și Bahrein, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul organizației citat de AFP. 'Pe lângă vizarea facilităților și infrastructurii militare americane din Juffair, în Bahrein, unde au izbucnit incendii, forțele navale ale Ga
Germania finanțează achiziția a 50.000 de drone de atac pentru #Ucraina (sursă Reuters)
Germania finanțează achiziția a 50.000 de drone de atac pentru Ucraina - una din cele mai mari comenzi plătite de un guvern occidental pentru apărarea împotriva atacurilor ruse, a afirmat o sursă a agenției Reuters, conform unei știri difuzate luni. La peste patru ani de la începutul războiului, Ucraina folosește pe scară largă veh
#Ucraina: Liderii țărilor participante la Coaliția Voinței se reunesc la Paris
Coaliția Voinței, la care participă peste 35 de țări inclusiv România, se reunește luni, la Paris, la invitația președintelui francez Emmanuel Macron, pentru consultări legate de apărarea contra atacurilor cu rachete și de posibile exerciții militare comune, transmite dpa. Alte chestiuni ce vor fi abordate de liderii țărilor participante
SUA: Senatorul McConnell oferă detalii despre starea sa de sănătate după săptămâni de absență
Senatorul republican Mitch McConnell, o figură marcantă a vieții politice din Statele Unite, a risipit misterul din jurul stării sale de sănătate, dezvăluind duminică faptul că a fost spitalizat din cauza unei pierderi de cunoștință provocate de o căzătură, urmată de o pneumonie, notează AFP. În ultimele săptămâni au apărut numeroa
Marea Britanie: Guvernul deblochează 250 de milioane de lire sterline pentru protejarea comunității evreiești
Peste 250 de milioane de lire sterline vor fi investite în special pentru a consolida protecția polițienească a comunității evreiești din Marea Britanie, ținta mai multor atacuri în ultimele luni, a anunțat luni guvernul într-un comunicat, transmite AFP. Aproximativ 500 de agenți vor fi desfășurați suplimentar în cartie














