VIDEO Canada: Premierul Carney critică proiectul de referendum separatist din Alberta
Premierul canadian Mark Carney a calificat luni la Ottawa drept un 'bluf foarte periculos' proiectul de referendum privind independența provinciei petroliere Alberta, asupra căruia alegătorii vor trebui să se pronunțe în luna octombrie, notează AFP.
Susținător al unității Canadei, Mark Carney a comparat această consultare cu referendumul pentru Brexit din 2016, subliniind că britanicii, '10 ani mai târziu, încearcă în continuare să anuleze ceea ce nu credeau că au votat'.
Lidera Albertei, conservatoarea Danielle Smith, a anunțat pe 21 mai organizarea unui referendum susceptibil să deschidă calea către 'un proces legal' pentru independența acestei provincii din vest care, în 2024, a produs peste 80% din țițeiul canadian.
O petiție a fost depusă în mai cu 300.000 de semnături ale locuitorilor din Alberta favorabili organizării unui referendum. O judecătoare a invalidat această petiție, însă lidera Danielle Smith consideră că acest lucru nu o împiedică să organizeze un scrutin la sfârșitul anului deoarece acesta nu ar fi, chiar dacă este aprobat, decât o primă etapă în direcția independenței.
Partizanii acestui proiect, aproximativ 30% dintre locuitorii Albertei conform unui ultim sondaj, denunță ceea ce ei consideră a fi influența mult prea mare a Ottawei asupra resurselor lor energetice, precum și locul mult prea important acordat considerațiilor de mediu.
Mark Carney, șeful Partidului Liberal (centru-stânga), a mai declarat că a 'început deja să facă campanie pentru unitatea canadiană', propunând 'un federalism cooperativ cu Alberta, Quebec și cu toate provinciile și teritoriile'.
Pe lângă Alberta, Quebec va organiza în octombrie alegeri provinciale care ar putea aduce la putere Partidul Quebecois, separatist, aflat în prezent pe primul loc în sondaje și care propune, de asemenea, organizarea unui referendum.
'Canadienii pot reflecta' la rezultatele precedentelor referendumuri din Quebec, a avertizat Mark Carney, cu referire la consultările privind independența provinciei francofone din 1980 și 1995, ambele pierdute de susținătorii separării.
'Canadienii au grijă unii de alții. Acest lucru este deosebit de important în acest moment', a subliniat, de asemenea, premierul, într-un context de tensiuni cu Statele Unite după revenirea la putere a lui Donald Trump anul trecut. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rutte dă asigurări că NATO este pregătită să facă față atacurilor hibride ale Rusiei
NATO este 'pregătită' să facă față atacurilor cibernetice rusești și altor forme de război hibrid, a declarat joi secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte, cerând un sprijin sporit pentru Ucraina ca răspuns la acțiunile Moscovei, relatează AFP. 'Rusia își intensifică acțiunile în domeniul cibernetic și de
SUA și China 'împărtășeșc o responsabilitate istorică' pentru progresul uman, afirmă Xi Jinping la Casa Albă
Președintele Chinei, Xi Jinping a declarat joi, de la Casa Albă, că Beijingul și Washingtonul au o 'responsabilitate istorică' pentru progresul uman și trebuie să-și 'consolideze comunicarea', la începutul vizitei sale de stat în SUA, relatează AFP. 'În fața schimbărilor din lumea și din vremurile noastre, schimbări cu sem
Albania aprobă trimiterea de trupe în forța de stabilizare a Fâșiei Gaza impulsionată de Consiliul de Pace al lui Trump
Parlamentul Albaniei a aprobat joi desfășurarea a cel mult 40 de militari în cadrul Forței Internaționale de Stabilizare (ISF) pentru Fâșia Gaza, inițiativă realizată în cadrul așa-numitului Consiliu pentru Pace impulsionat de președintele american Donald Trump și la care s-au mai angajat până în prezent să contribuie câteva țări, relateaz
Jurnaliștii CNN, MS NOW și Politico, privați în continuare de acces la Casa Albă în ciuda unei decizii a justiției
Reporterii de la CNN, MS NOW și Politico aveau în continuare accesul interzis la Casa Albă joi, în ciuda unei hotărâri judecătorești care impune restituirea acreditărilor lor de presă, au anunțat cele trei instituții media, conform AFP și Reuters. 'În această dimineață, jurnaliști de la CNN, MS NOW și Politico au încercat să a
Carney a luat în considerare scenariul 'extrem' al unei anexări a Canadei de către SUA (New York Times)
Prim-ministrul canadian Mark Carney a luat în considerare 'riscul extrem' al unei acțiuni militare a Statelor Unite sub conducerea lui Donald Trump, care și-a exprimat în repetate rânduri dorința de a face din Canada cel de-al 51-lea stat american, conform unui interviu publicat miercuri seara de New York Times, citat de AFP.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un, invitat din nou să efectueze o vizită în Rusia
Rusia l-a invitat din nou pe liderul nord-coreean Kim Jong Un să efectueze o vizită în această țară, a anunțat joi un viceministru rus de externe, Andrei Rudenko, relatează agenția EFE. 'Rusia va fi întotdeauna bucuroasă să-l primească pe liderul Coreei de Nord. Data vizitei va fi convenită prin canale diplomatice', a adăugat diplomatul rus
Trump susține că atât SUA, cât și China se opun oricăror reglementări privind inteligența artificială
Președintele american Donald Trump a afirmat joi că Beijingul și Washingtonul se opun oricăror reglementări privind inteligența artificiale, înainte de summitul său cu președintele chinez Xi Jinping de la Casa Albă, relatează AFP. 'Super-inteligența (termenul pe care îl folosește Trump pentru AI - n.r.) va fi un subiect major de discuție, dar v
ONU/Zelenski afirmă că ar ajunge la Moscova doar pe 'o rachetă', răspunzând la întrebările jurnaliștilor ruși
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins o propunere a omologului său rus Vladimir Putin de a purta discuții la Moscova despre încheierea războiului, afirmând că ar ajunge în capitala rusă doar pe 'o rachetă', ca răspuns la întrebările insistente lansate de un jurnalist rus în marja Adunării Generale a ONU de la New York, rela
Invitarea lui Putin la summitul G20 ar putea încuraja agresiunea rusă în #Ucraina, consideră premierul polonez
Invitarea președintelui rus Vladimir Putin la summitul G20, care va avea loc în decembrie în SUA, la Miami, ar putea încuraja Rusia să-și continue agresiunea împotriva Ucrainei, a susținut joi premierul polonez Donald Tusk, potrivit Reuters.
Statele baltice impun sancțiuni proprii împotriva a doi oligarhi ruși
Cele trei state baltice - Letonia, Estonia și Lituania - au impus măsuri punitive împotriva oligarhilor ruși Alișer Usmanov și Mihail Fridman în urma ridicării controversate a sancțiunilor UE împotriva celor doi, informează joi dpa. Estonia 'nu a considerat justă scoaterea acestor doi oameni de afaceri ruși proeminenți de pe lista cu sanc
O invazie rusă într-o țară NATO nu este exclusă, dar 'improbabilă' (serviciul de informații militare danez)
O invazie rusă într-o țară NATO nu este exclusă, dar rămâne improbabilă, a estimat joi serviciul de informații militare danez (FE) într-o nouă evaluare a amenințării ruse, informează AFP. 'Există un risc scăzut, dar în creștere ca Rusia să lanseze atacuri militare limitate împotriva unei țări NATO vecine cu Ru
Kremlinul afirmă că transferul către #Ucraina al unor venituri din activele rusești înghețate în UE este ilegal
Kremlinul a declarat joi că decizia Uniunii Europene de a transfera Ucrainei venituri din active rusești înghețate este ilegală și reprezintă un furt, transmite Reuters. La începutul lunii august, Comisia Europeană a anunțat că blocul comunitar va trimite Kievului încă 1,4 miliarde de euro din profiturile extraordinare genera
#Ucraina: Șase persoane, ucise într-o lovitură rusă asupra unei întreprinderi agricole din regiunea Harkov
Șase persoane au murit într-un atac rus cu dronă efectuat joi asupra unei întreprinderi agricole în regiunea Harkov, din nord-estul Ucrainei, a anunțat premierul ucrainean Serghi Korețki, potrivit AFP. ''În această dimineață, o dronă a lovit o întreprindere agricolă'', a indicat șeful guvernului de
Zelenski insistă pe lângă secretarul general al NATO asupra necesității urgente a rachetelor antibalistice pentru Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a insistat în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, că armata ucraineană are nevoie urgentă de rachete interceptoare capabile să doboare rachetele balistice rusești la care Ucraina este în prezent extrem de vulnerabilă, informează joi EFE.
Comuniștii ruși susțin că le-au fost luate 'aproape jumătate de milion de voturi' la recentele alegeri parlamentare
Comuniștii ruși au declarat joi că la alegerile legislative în regiunea Krasnodar (sud), unde partidul Kremlinului, Rusia Unită, a câștigat majoritatea, ca și în restul țării, 'le-au fost furate aproape jumătate de milion de voturi', relatează EFE. Frauda a fost denunțată de Aleksandr Safronov, secretarul comitetului














