Două treimi dintre persoanele afectate de crize alimentare în 2025 trăiesc în zece țări (raport)
Două treimi dintre persoanele care s-au confruntat cu crize alimentare anul trecut trăiau în numai 10 țări, o treime dintre ele în Sudan, Nigeria și Republica Democratică Congo (RDC), potrivit Raportului mondial privind crizele alimentare, care se bazează pe date ale ONU, UE și unor organizații umanitare, transmite vineri AFP.
Conflictele au rămas factorul principal de insecuritate alimentară acută, afirmă raportul, potrivit căruia aceasta ''rămâne puternic concentrată în 10 țări - Afganistan, Bangladesh, Republica Democratică Congo, Myanmar, Nigeria, Pakistan, Sudanul de Sud, Sudan, Republica Arabă Siriană și Yemen''.
În condițiile în care conflictele și fenomenele climatice extreme ''riscă să mențină sau să agraveze situația în numeroase țări'', perspectivele pentru 2026 sunt ''sumbre'', avertizează raportul.
Chiar și ameliorările consemnate în anumite țări, precum Bangladesh și Siria, au fost ''aproape în întregime anulate de deteriorări notabile'' în Afganistan, RDC, Myanmar și Zimbabwe.
Pentru prima dată în acest raport, aflat la a zecea ediție, este confirmată o situație de foamete în două zone diferite - în Gaza și în anumite regiuni din Sudan - în cursul aceluiași an.
În jur de 266 milioane de persoane din 47 de țări sau teritorii au cunoscut niveluri înalte de insecuritate alimentară în 2025, un număr aproape dublu față de anul 2016.
Raportul avertizează de asemenea în ce privește scăderea puternică a fondurilor pentru ajutoare umanitare și arată că războiul din Orientul Mijlociu riscă să agraveze crizele existente prin mărirea numărului de strămutați, într-o regiune care găzduiește deja milioane de refugiați, și prin creșterea prețurilor îngrășămintelor agricole.
''Ne aflăm acum în plin sezon de semănat'', a declarat pentru AFP Alvaro Lario, președintele Fondului internațional de dezvoltare agricolă (Fida) al ONU.
''Prin urmare, este cert că acest șoc alimentar actual - cu creșterea simultană a prețurilor la energie și la îngrășăminte - va avea, în opinia mea, un impact masiv asupra producției'', a adăugat el.
Lario a pledat pentru ajutorarea micilor exploatații agricole, spre exemplu prin investiții în apă și în culturi rezistente la climă.
Crizele ar putea fi atentuate dacă agricultorii ar produce îngrășăminte la nivel local și ar ameliora sănătatea solurilor, a explicat el.
''Crearea instrumentelor și stimulentelor pentru sectorul privat local (...) este un mijloc foarte important de a crește eficiența durabilității și a banilor de dezvoltare'', a subliniat președintele Fida, organizație care încearcă să stimuleze investițiile în sectorul privat local. AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Venezuela: Un opozant arestat în pline negocieri cu guvernul
Un fost primar din opoziție, Javier Oropeza, a fost arestat joi în Venezuela, în timp ce la Caracas se desfășoară al doilea ciclu de negocieri între putere și opoziție, au anunțat mai mulți membri ai acesteia din urmă, notează AFP. Fostul primar din Torres (nord-vest), revenit în Venezuela la începutul săptăm&acir
Iranul afirmă că a lovit un petrolier în sectorul Ormuz
Gardienii Revoluției din Iran au anunțat vineri că au lovit un petrolier sub pavilion togolez în sectorul Strâmtorii Ormuz, potrivit unui comunicat preluat de agenția de stat IRNA, relatează AFP. 'Petrolierul +Trend+, sub pavilion togolez, a fost vizat și interceptat după ce la bord a izbucnit un incendiu', precizează textu
Coreea de Nord: Sora lui Kim critică manevrele americane și amenință cu o ripostă 'mai ofensivă'
Influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, Kim Yo Jong, a acuzat Washingtonul că amplifică tensiunile regionale prin exerciții militare frecvente și a avertizat că Phenianul ar putea oferi un răspuns 'mai ofensiv', potrivit unui comunicat publicat vineri de o instituție de presă de stat, relatează AFP. 'Situația actuală,
Statele Unite iau în vizor nichelul cubanez
Statele Unite au anunțat joi noi sancțiuni împotriva Cubei, vizând în special sectorul minier și cercetarea militară, în cadrul campaniei lor de asfixiere economică a insulei comuniste, notează AFP. Aceste sancțiuni vizează patru companii care fabrică simulatoare, componente electronice și programe de dezvoltare pentru
Washingtonul aprobă vânzarea a 48 de avioane de vânătoare F-35 către Arabia Saudită
Statele Unite au aprobat vânzarea a 48 de avioane de vânătoare stealth F-35 către Arabia Saudită în valoare de 24,3 miliarde de dolari, în contextul luptelor dintre această țară și rebelii houthi din Yemen, a anunțat joi Departamentul de Stat american, relatează AFP. 'Vânzarea propusă va consolida capacitatea
Suedia: Șapte răniți într-un accident la o tabără de antrenament militar
Șapte persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe un poligon de tragere militar din centrul Suediei, a anunțat joi armata suedeză, în timp ce presa raporta o explozie în zonă, transmite AFP. 'A avut loc un accident la scurt timp după orele 16:00 (14:00 GMT) pe poligonul de tragere din Krak', a declarat pen
Trump își retrage candidatul pentru funcția de director al poliției pentru imigrație
Președintele american Donald Trump a retras joi nominalizarea lui Lance Schroyer, un fost polițist din statul Oklahoma (sud), pentru a conduce poliția federală pentru imigrație (ICE), unul dintre principalele instrumente ale politicii sale de arestări și expulzări în masă ale imigranților cu statut ilegal, relatează AFP. Retragerea acest
Trump salută 'progrese majore' în vederea creării unei baze americane în Polonia
Președintele american Donald Trump a salutat joi 'progrese majore' în vederea creării unei baze militare americane în Polonia, după ce Varșovia a indicat că poartă discuții cu Washingtonul pe această temă, transmite AFP. 'Datorită conducerii curajoase a prietenului meu, Karol Nawrocki, președintele Poloniei, s-au realiz
Premierul Poloniei avertizează că planurile Rusiei includ 'atacuri hibride cu drone și rachete' împotriva aliaților Kievul
Planurile Rusiei în cadrul războiului său împotriva Ucrainei includ atacuri 'hibride' cu drone și rachete împotriva aliaților europeni ai Kievului, a declarat joi prim-ministrul polonez Donald Tusk, transmite AFP. 'Planul rus, potrivit evaluărilor serviciilor de informații (...), include atacuri hibride cu drone ș
O delegație americană a purtat discuții cu rebelii houthi în Oman (surse)
Reprezentanți ai guvernului american au avut în Oman discuții directe cu reprezentanți ai rebelilor houthi în contextul reluării luptelor în Yemen, a aflat joi dpa de la surse diplomatice din Riad. La întâlnirea de la ambasada SUA din Oman, rebelii yemeniți au dat asigurări că nu vor ataca nave americane sau israe
Republica Moldova a denunțat la OSCE încălcările repetate ale spațiului său aerian
Republica Moldova a denunțat la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) încălcările repetate ale spațiului său aerian de către drone pe fondul continuării războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Subiectul a fost abordat de reprezentanta permanentă a Republicii Moldova pe lângă OSCE, ambasadoarea Victoria Roșa, în cadrul
Șeful diplomației chineze abordează tema Orientului Mijlociu într-o discuție telefonică cu Marco Rubio
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a abordat joi problematica Orientului Mijlociu într-o discuție telefonică purtată cu secretarul de stat american Marco Rubio, cu câteva zile înaintea unei întâlniri mult așteptate între președinții celor două țări, a anunțat presa oficială chineză, citată de AFP. China ș
Israelul propune Turciei să-i găzduiască pe membrii Hamas din Gaza
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a propus joi Turciei să-i găzduiască pe membrii grupării palestiniene Hamas din Fâșia Gaza, pe fondul tensiunilor în creștere între Turcia și Israel, relatează France Presse. 'Israelul va continua să acționeze pentru a-și atinge pe deplin obiectivele de securitate și a se asig
#Ucraina: Guvernul a adoptat bugetul pentru 2027, ce include cheltuieli militare record
Guvernul ucrainean a adoptat bugetul pentru anul 2027, ce are nevoie de o finanțare externă de 45,8 miliarde de euro și include cheltuieli militare record, la peste patru ani și jumătate de la începerea invaziei ruse, transmite France Presse. ''Este prevăzută mobilizarea de fonduri provenind de la Uniunea Europeană, de la țările
OIM: Deși sosirea migranților pe mare în Europa a scăzut cu 39% în 2026, numărul victimelor crește
Aproape 60.000 de migranți și refugiați au ajuns pe mare în Europa de la începutul anului, o scădere cu 39% față de cei 98.000 înregistrați în aceeași perioadă în 2025, dar numărul victimelor acestor rute periculoase continuă să crească, avertizează Organizația Internațională pentru Migrație a ONU (OIM), informează EFE.














