Italia: Curtea Supremă de Casație decide în favoarea reclamanților greci victime ale crimelor naziste
Curtea Supremă de Casație a Italiei a decis că victimele străine ale crimelor naziste pot intenta acțiuni în justiție pentru a cere reparații din active germane deținute în Italia, inclusiv cele ale companiei feroviare de stat germane Deutsche Bahn, transmite marți dpa.
Cazul privește procesul intentat de victimele masacrului din satul Distomo din Grecia, unde trupe ale Waffen SS au ucis 218 locuitori pe 10 iunie 1940. Satul se află la circa 100 km nord-vest de Atena.
Un tribunal din Grecia le-a acordat despăgubiri supraviețuitorilor în 1997. Însă, întrucât hotărârea nu a fost pusă în aplicare, reclamanții încearcă să se adreseze justiției din Italia, îndreptându-se împotriva activelor Deutsche Bahn și a altor bunuri.
Reclamanții susțin că despăgubirile pot fi recuperate din activele unor companii de stat, o cerere contestată de Deutsche Bahn, care nu consideră ar purta vreo responsabilitate.
Italia a adoptat în 2022 o lege menită să stopeze revendicările asupra activelor germane, în vederea încheierii litigiului cu Germania. În schimb, a fost înființat un fond de despăgubiri de stat în beneficiul victimelor rezidente în Italia și al cetățenilor italieni, dar care nu se adresează și victimelor din străinătate.
Curtea Supremă de Casație de la Roma a stabilit în aprilie că suspendarea aplicării li se aplică doar celor eligibili pentru despăgubiri din fondul de stat.
Cetățenii străini, cum sunt și reclamanții greci, ar putea continua să ceară despăgubiri în Italia, însă doar împotriva activelor germane din Italia.
Primarul din Distomo, Giannis Stathas, a salutat cea mai recentă hotărâre drept 'decisivă pentru lupta dusă de familii', și a cerut aplicarea ei fără obstrucții.
Avocați greci afirmă însă că punerea în executare ar putea fi oprită din nou, spre exemplu printr-o acțiune germană la Curtea Internațională de Justiție (CIJ) de la Haga sau prin intervenția guvernului italian printr-o nouă lege.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UE convine să deblocheze 6,6 miliarde de euro din fondurile legate de ajutorul militar pentru #Ucraina
Țările membre ale Uniunii Europene s-au pus de acord să deblocheze 6,6 miliarde de euro (7,5 miliarde de dolari) din fondurile UE legate de ajutorul militar pentru Ucraina, a declarat vineri șefa diplomației europene, Kaja Kallas, citată de Reuters. Banii vor proveni din Facilitatea Europeană pentru Pace, un fond utilizat de statele membre ale UE pentru a fina
Un oficial ucrainean invocă relocarea punctelor de trecere a frontierei în țările vecine pentru evitarea atacurilor rusești
Ucraina lucrează cu guverne ale unor țări aliate vecine pentru a reloca puncte de trecere a frontierei pe teritoriul acestora, o măsură destinată să minimizeze riscul unor atacuri rusești asupra respectivelor infrastructuri, lovite în repetate rânduri de drone rusești în ultimul timp, relatează vineri EFE. 'Lucrăm cu alte
Rusia: Comisia Electorală Centrală confirmă oficial majoritatea constituțională a partidului Kremlinului, Rusia Unită
Comisia Electorală Centrală a Rusiei (CEC) a confirmat vineri în mod oficial majoritatea constituțională a formațiunii politice Rusia Unită, care a obținut 349 din cele 450 de locuri din Duma de Stat (Camera Deputaților), cel mai bun rezultat al partidului Kremlinului, în pofida plângerilor opoziției privind fraudele, informează EFE.
Preluarea activelor franceze de către Rusia: Franța condamnă 'un act ostil'
Ministrul francez al economiei Roland Lescure a denunțat vineri recentele preluări de către Moscova a controlului asupra activelor unor companii franceze încă prezente în Rusia, precum Auchan și fostul Leroy Merlin, calificându-le drept un act 'ostil' la adresa Franței, transmite AFP. 'Este un act ostil la adresa
#Ucraina: Zelenski anunță că Trump a acceptat să acorde Kievului licențe pentru a produce rachete Patriot
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat vineri că omologul său american Donald Trump a luat ''decizia finală'' de a acorda Kievului o licență în vederea producerii de rachete interceptoare Patriot, de care Ucraina are nevoie urgentă pentru a face față atacurilor ruse, transmite AFP. ''În timpul u
Marea Britanie avertizează Iranul că nu va tolera activități ostile pe teritoriul său
Ministrul britanic de externe Ed Miliband i-a comunicat omologului său iranian, Abbas Araqchi, că Regatul Unit nu va tolera '˜intimidări, amenințări sau activități ostile pe teritoriul britanic', în timpul unei întâlniri desfășurate la New York în marja Adunării Generale a ONU, relatează vineri EFE. Șeful
#Ucraina a atacat instalații energetice și industriale din Rusia cu aproape 600 de drone
Ucraina a atacat cu aproape 600 de drone instalații energetice și industriale în 18 regiuni din Rusia, peninsula anexată Crimeea și Marea Neagră, lovind rafinării în regiunea sudică Rostov și în cea vestică Perm, conform autorităților locale și mass-media independente ruse și ucrainene, informează vineri EFE. 'Ca urmare a
Musk, Altman, Huang dar nu și Amodei, prezenți la cina oferită de Donald Trump lui Xi Jinping
O parte din cei mai puternici lideri din industria tehnologică americană, precum Elon Musk, Sam Altman, Jensen Huang și Tim Cook au participat joi la cina de stat oferită de președintele american Donald Trump la Casa Albă președintelui chinez Xi Jinping, de la care a lipsit însă directorul general al Anthropic, Dario Amodei, unul din principalii susținători al
Iranul le-a prezentat Statelor Unite un plan pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz
Iranul le-a prezentat Statelor Unite un plan de redeschidere a strâmtorii Ormuz, a anunțat ministrul de externe Abbas Araghchi în marja sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU, transmite vineri dpa. ''Le-am prezentat SUA, prin intermediari, un plan ce prevede că, dacă sunt îndeplinite anumite condiții, strâmto
Inundațiile catastrofale din Nepal, 'un avertisment pentru întreaga lume' cu privire la pericolele schimbărilor climatice (premierul nepalez)
Inundațiile catastrofale care au lovit Nepalul au reprezentat 'un avertisment pentru întreaga lume' cu privire la pericolele schimbărilor climatice, a declarat joi la tribuna ONU premierul nepalez Balendra Shah, îndemnând comunitatea internațională să-și intensifice eforturile pentru a ajuta țara sa să se adapteze, a consemnat AFP.
Sprijinul pentru #Ucraina: Consiliul UE a aprobat plata a 3 miliarde de euro și salută contribuția financiară a Norvegiei
Kievul va primi în curând aproape 3 miliarde de euro, în urma aprobării de către Consiliul Uniunii Europene a celei de a opta plăți periodice în cadrul Mecanismului UE pentru Ucraina, sumă din care 800 de milioane de euro vor fi furnizate pentru prima dată din împrumutul pentru sprijinirea Ucrainei, indică un comunicat difuzat joi pe web
Atacurile premierului Netanyahu asupra președintelui Erdogan sunt neîntemeiate, reacționează Ankara
Guvernul de la Ankara a calificat vineri drept neîntemeiate afirmațiile prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, care l-a acuzat joi, la New York, în fața Adunării Generale a ONU pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan, susținător al cauzei palestiniene, că ar fi un 'tiran', informează vineri AFP. Atacurile premieru
VIDEO/ONU: Într-un discurs de campanie electorală, Netanyahu îi pune la zid pe criticii săi
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, angajat într-o campanie dificilă pentru realegerea sa, a lansat joi un rechizitoriu împotriva numeroșilor detractori ai Israelului, într-un moment în care violențele se multiplică împotriva palestinienilor din Cisiordania ocupată, relatează AFP. 'Ei acuză Israelul, minus
VIDEO/SUA sunt cele care trebuie să decidă dacă pun capăt războiului cu Iranul (interviu Pezeshkian)
Statele Unite sunt cele care trebuie să decidă dacă vor să oprească războiul, a estimat joi președintele iranian Massoud Pezeshkian, reamintind că nu Iranul a fost cel care a declarat războiul, notează AFP. 'Este de datoria Americii să decidă dacă vrea să pună capăt' acestui conflict, a declarat el într-un interviu acordat postul
Columbia, aliata Washingtonului, rupe relațiile diplomatice cu Iranul
Columbia a anunțat joi ruperea relațiilor diplomatice cu Iranul, aliniindu-se la politica Statelor Unite, principalul său aliat regional, notează AFP. Această decizie răspunde orientărilor politicii externe columbiene 'în materie de securitate națională și în emisferă', adică în Americi, a indicat guvernul președintel














