Armata israeliană publică o hartă a teritoriului din sudul Libanului aflat sub controlul său
Armata israeliană a publicat pentru prima dată duminică o hartă a noii sale linii de desfășurare în interiorul Libanului, aducând sub controlul său zeci de sate libaneze în mare parte abandonate, la câteva zile după intrarea în vigoare a încetării focului cu Hezbollah, relatează Reuters.
Nu a existat niciun comentariu imediat din partea oficialilor libanezi sau a Hezbollah, susținut de Iran. Israelul și Libanul au convenit joi asupra unei încetări a focului susținute de SUA în luptele dintre Israel și Hezbollah. Acordul, care a urmat primelor discuții directe de peste decenii între Israel și Liban pe 14 aprilie, este menit să permită negocieri mai ample SUA-Iran, deși forțele israeliene își vor menține pozițiile în sudul Libanului.
Întinzându-se de la est la vest, linia de desfășurare de pe hartă se află la 5-10 km adâncime de la graniță în teritoriul libanez, unde Israelul și-a anunțat intenția de a crea o așa-numită zonă tampon. Forțele israeliene au distrus sate libaneze din zonă, afirmând că scopul este protejarea orașelor din nordul Israelului de atacurile Hezbollah. De asemenea, au creat zone tampon în Siria și în Gaza, unde controlează mai mult de jumătate din enclavă.
Întrebată dacă persoanelor care au fugit din cauza atacurilor israeliene li se va permite să se întoarcă la casele lor, armata israeliană a refuzat să comenteze.
Civilii libanezi au reușit să ajungă în unele dintre satele situate pe linia stabilită de Israel sau dincolo de aceasta, însă forțele israeliene încă împiedică accesul oamenilor în majoritatea localităților aflate la sud de această linie, a declarat o sursă din cadrul serviciilor de securitate libaneze.
Libanul a fost atras în război pe 2 martie, când Hezbollah a deschis focul în sprijinul Teheranului, provocând o ofensivă israeliană care a ucis peste 2.100 de persoane, dintre care 177 de copii, și a forțat peste 1,2 milioane să fugă din casele lor, conform autorităților libaneze.
Hezbollah nu a făcut public bilanțul pierderilor sale. Cel puțin 400 de luptători ai săi fuseseră uciși până la sfârșitul lunii martie, conform unor surse apropiate grupării.
Hezbollah a tras sute de rachete și drone asupra Israelului. Atacurile sale au ucis doi civili în Israel, în timp ce 15 soldați israelieni au murit în Liban de la 2 martie, conform Israelului.AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Republica Moldova, printre țările cu cele mai importante progrese în procesul de aderare (comisarul european pentru extindere)
Republica Moldova se numără printre cele patru țări candidate care înregistrează cele mai importante progrese în procesul de aderare la Uniunea Europeană, alături de Muntenegru, Albania și Ucraina, a declarat comisarul european pentru Extindere, Marta Kos, într-un interviu acordat France 24. Oficialul european a apreciat în mod special ritmul reformel
Armata americană se pregătește pentru o posibilă acțiune militară împotriva Cubei, potrivit CBS
Armata americană se pregătește pentru o posibilă acțiune militară împotriva Cubei, a relatat vineri postul CBS News, care afirmă că a avut acces la un document intern, relatează agenția EFE. Rezerva armatei SUA analizează dacă poate pune la dispoziția Comandamentului de Sud întăriri pentru forțele de poliție, personal medical și al
#Ucraina: Cinci morți în atacuri rusești cu drone în plină zi la Kiev
Atacurile rusești cu drone au ucis cinci persoane vineri în plină zi la Kiev, între care un adolescent de 14 ani, în timp ce Ucraina a anunțat că are aprobarea definitivă a președintelui american Donald Trump pentru a produce sisteme de apărare antiaeriană Patriot pe teritoriul său, relatează AFP. Președintele ucrainean Volod
Macron cere, de față cu Papa Leon, crearea unei organizații internaționale de reglementare a Inteligenței Artificiale
Președintele francez Emmanuel Macron a pledat vineri pentru crearea unei organizații internaționale care să reglementeze Inteligența Artificială (IA), declarație făcută în timp ce-l primea la Palatul Elysee pe Papa Leon al XIV-lea, pe care l-a asigurat că laicitatea Franței nu înseamnă o negare a religiei, relatează agenția EFE. 'Laicitatea fra
UPDATE UE ajunge la un acord asupra finanțării Ucrainei, după ani de blocaj
Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu privire la anvelopa de 6,6 miliarde de euro pentru Ucraina, sumă deja transmisă Kievului, dar rambursarea căreia statele membre o așteptau de ani de zile, a anunțat vineri șefa diplomației UE, Kaja Kallas, citată de AFP. Aceste fonduri din cadrul Instrumentului european pentru pace sunt destinate rambur
Trump spune că se vor întâmpla 'lucruri extraordinare' după întâlnirea sa 'foarte productivă' cu Xi Jinping
Președintele american Donald Trump a susținut vineri că se vor întâmpla 'lucruri extraordinare' după întâlnirea 'foarte productivă' avută cu omologul său chinez Xi Jinping, care încheie o vizită oficială de trei zile în SUA, relatează agenția EFE. 'O întâlnire foarte productiv
Trump i-a spus lui Xi Jinping că sprijinul Chinei pentru Iran este inacceptabil (ambasador)
Președintele american Donald Trump a subliniat, în timpul întâlnirii la Casa Albă cu omologul său chinez Xi Jinping, că sprijinul Beijingului pentru Iran este inacceptabil, a declarat vineri ambasadorul Statelor Unite în China, David Perdue, relatează Reuters. 'Le-am transmis foarte clar cu săptămâni în urmă că orice for
Un oficial ucrainean invocă relocarea punctelor de trecere a frontierei în țările vecine pentru evitarea atacurilor rusești
Ucraina lucrează cu guverne ale unor țări aliate vecine pentru a reloca puncte de trecere a frontierei pe teritoriul acestora, o măsură destinată să minimizeze riscul unor atacuri rusești asupra respectivelor infrastructuri, lovite în repetate rânduri de drone rusești în ultimul timp, relatează vineri EFE. 'Lucrăm cu alte
Rusia: Comisia Electorală Centrală confirmă oficial majoritatea constituțională a partidului Kremlinului, Rusia Unită
Comisia Electorală Centrală a Rusiei (CEC) a confirmat vineri în mod oficial majoritatea constituțională a formațiunii politice Rusia Unită, care a obținut 349 din cele 450 de locuri din Duma de Stat (Camera Deputaților), cel mai bun rezultat al partidului Kremlinului, în pofida plângerilor opoziției privind fraudele, informează EFE.
Preluarea activelor franceze de către Rusia: Franța condamnă 'un act ostil'
Ministrul francez al economiei Roland Lescure a denunțat vineri recentele preluări de către Moscova a controlului asupra activelor unor companii franceze încă prezente în Rusia, precum Auchan și fostul Leroy Merlin, calificându-le drept un act 'ostil' la adresa Franței, transmite AFP. 'Este un act ostil la adresa
#Ucraina: Zelenski anunță că Trump a acceptat să acorde Kievului licențe pentru a produce rachete Patriot
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat vineri că omologul său american Donald Trump a luat ''decizia finală'' de a acorda Kievului o licență în vederea producerii de rachete interceptoare Patriot, de care Ucraina are nevoie urgentă pentru a face față atacurilor ruse, transmite AFP. ''În timpul u
Marea Britanie avertizează Iranul că nu va tolera activități ostile pe teritoriul său
Ministrul britanic de externe Ed Miliband i-a comunicat omologului său iranian, Abbas Araqchi, că Regatul Unit nu va tolera '˜intimidări, amenințări sau activități ostile pe teritoriul britanic', în timpul unei întâlniri desfășurate la New York în marja Adunării Generale a ONU, relatează vineri EFE. Șeful
#Ucraina a atacat instalații energetice și industriale din Rusia cu aproape 600 de drone
Ucraina a atacat cu aproape 600 de drone instalații energetice și industriale în 18 regiuni din Rusia, peninsula anexată Crimeea și Marea Neagră, lovind rafinării în regiunea sudică Rostov și în cea vestică Perm, conform autorităților locale și mass-media independente ruse și ucrainene, informează vineri EFE. 'Ca urmare a
Musk, Altman, Huang dar nu și Amodei, prezenți la cina oferită de Donald Trump lui Xi Jinping
O parte din cei mai puternici lideri din industria tehnologică americană, precum Elon Musk, Sam Altman, Jensen Huang și Tim Cook au participat joi la cina de stat oferită de președintele american Donald Trump la Casa Albă președintelui chinez Xi Jinping, de la care a lipsit însă directorul general al Anthropic, Dario Amodei, unul din principalii susținători al
Iranul le-a prezentat Statelor Unite un plan pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz
Iranul le-a prezentat Statelor Unite un plan de redeschidere a strâmtorii Ormuz, a anunțat ministrul de externe Abbas Araghchi în marja sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU, transmite vineri dpa. ''Le-am prezentat SUA, prin intermediari, un plan ce prevede că, dacă sunt îndeplinite anumite condiții, strâmto













