Blocada SUA în Strâmtoarea Ormuz ar putea să ducă la întreruperea armistițiului, avertizează purtătorul de cuvânt al MAE iranian
Blocada impusă de SUA în Strâmtoarea Ormuz ar putea să ducă la întreruperea armistițiului între Iran și Statele Unite ale Americii, a avertizat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghaei, într-o declarație făcută joi pentru agenția de stat rusă RIA Novosti, în a noua zi a acestui fragil armistițiu, potrivit Xinhua.
Calificând blocada drept un act provocator, Baghaei a declarat că forțele armate iraniene sunt pregătite să ia măsurile necesare în această situație.
Declarația sa intervine într-un context de îngrijorări în creștere privind menținerea încetării focului în războiul declanșat de ofensiva americano-israeliană împotriva Iranului în 28 februarie, un armistițiu de două săptămâni fiind inițial mediat pentru a dezescalada tensiunile dintre Washington și Teheran.
De asemenea, președintele parlamentului iranian, Mohammad Baqer Qalibaf, a subliniat pe rețelele de socializare că Libanul trebuie inclus în orice acord de încetare a focului, notează Xinhua.
Într-un interviu separat pentru agenția de presă iraniană Isna, Mohsen Rezaei, consilier militar de rang înalt al noului lider suprem, Mojtaba Khamenei, declarase că Iranul este pregătit pentru un război prelungit, în pofida amenințării cu un blocaj maritim din partea SUA. Potrivit acestuia, Iranul nu va face niciun fel de compromis în privința condițiilor sale la negocierile cu SUA.
Rezaei a criticat Statele Unite pentru încercarea de a acționa ca 'polițistul' Strâmtorii Ormuz, spunând că Iranul nu va renunța niciodată la drepturile sale asupra acestei căi navigabile vitale pentru exportul de țiței.
'Domnul (Donald) Trump vrea să devină polițistul Strâmtorii Ormuz. Chiar asta este îndeletnicirea dumneavoastră? Chiar asta este îndeletnicirea unei armate puternice precum cea a Statelor Unite?', a întrebat retoric într-o declarație la televiziunea de stat iraniană Mohsen Rezaei, fost comandant-șef al Corpului Gardienilor Revoluției Islamice din Iran (IRGC), numit consilier militar de către Khamenei luna trecută, potrivit AFP.
În aceeași declarație făcută miercuri, consilierul noul ayatollah a amenințat că Teheranul ar putea ataca și scufunda navele americane în Strâmtoarea Ormuz dacă Washingtonul va încerca s-o facă pe 'polițistul' pe această cale navigabilă strategică. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iranul atacă baze ale Statelor Unite după noi lovituri americane
Iranul a atacat miercuri baze militare din Golf ale Statelor Unite după încheierea unei salve de lovituri americane împotriva sa, a doua în doar câteva zile., comentează AFP. 'Forțele
VIDEO Venezuela: Ministrul american al Energiei în vizită pentru a discuta despre acordul petrolier
Ministrul american al Energiei, Chris Wright, a sosit marți în Venezuela pentru o serie de întâlniri după anunțul unui acord care ar putea permite Washingtonului să controleze aproximativ o cincime din rezervele de petrol ale țării, transmite AFP. În Venezuela, Adunarea Națională, unde puterea deține majoritatea, dar și
VIDEO SUA: Votul prin corespondență în pericol pentru alegerile de la jumătatea mandatului, potrivit unui avertizor de integritate
Un nou sistem implementat de Serviciul Poștal al SUA (USPS) pentru a se conforma unui decret semnat de președintele Donald Trump riscă să lase milioane de americani fără buletinele de vot prin corespondență înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, a avertizat marți un avertizor de integritate (whistleblower), transmite AFP. Refor
VIDEO/G20 Finanțe: Miniștrii pledează pentru libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Miniștrii de finanțe din G20 au pledat marți pentru o navigație sigură și fără costuri în Strâmtoarea Ormuz, blocată de Iranul aflat în război cu Washingtonul, la finalul a două zile de reuniuni organizate de Statele Unite, notează AFP. Miniștrii 'subliniază că libertatea, securitatea și predictibilitatea navigației &icir
Bosnia: Omagiu adus lui Mladic de mii de persoane la Banja Luka (FOTO-VIDEO)
Mai multe mii de persoane i-au adus un omagiu, marți seară, la Banja Luka, capitala entității sârbe din Bosnia, fostului lider militar sârb bosniac Ratko Mladic, decedat la sfârșitul lunii august în timp ce ispășea o pedeapsă cu închisoarea pe viață, în special pentru genocid, a raportat televiziunea publică, scrie AFP.
VIDEO Zelenski avertizează companiile aeriene: 'S-au dus zilele în care cerul Rusiei era sigur'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat împotriva pericolului de a folosi spațiul aerian rusesc, prevenind companiile aeriene că 'vor exista drone (ucrainene) pe cerul Rusiei (...) atât timp cât războiul va continua', relatează AFP. 'Astăzi avertizăm toate companiile aeriene care folosesc spațiul aer
VIDEO Putin somează Armenia să aleagă între UE și Uniunea Eurasiatică
Președintele rus Vladimir Putin și premierul armean Nikol Pașinian au avut marți, în marginea unui summit din Kîrgîzstan, un schimb tensionat de replici cu privire la dorința Erevanului de a candida la Uniunea Europeană, demers considerat de Moscova incompatibil cu Uniunea Eurasiatică formată din țări din fosta URSS, notează AFP.
Mexic: Arestarea unui suspect după un atentat cu mașină-capcană
Autoritățile mexicane au anunțat marți arestarea unui suspect după un atentat cu mașină-capcană în fața unui comisariat de poliție, care a făcut 10 răniți și atribuit cartelului Jalisco Nueva Generacion, relatează AFP. Puternica explozie a avut loc în noaptea de duminică spre luni la Ojocaliente, în statul Zacatecas (centru),
Un summit tripartit Putin, Trump, Xi ar putea avea loc la Shenzhen, cu prilejul reuniunii APEC (Kremlin)
Președintele rus Vladimir Putin, președintele american Donald Trump și omologul lor chinez Xi Jinping ar putea să participe în noiembrie la un summit tripartit cu prilejul întâlnirii liderilor Forumului Cooperării Asia-Pacific (APEC), a raportat marți Kremlinul, informează EFE. 'Această temă a fost discutată', a decla
Xi Jinping în vizită în Egipt, pe fundalul războiului din Orientul Mijlociu și al sancțiunilor americane
Președintele chinez Xi Jinping a sosit marți seara în Egipt, prima sa vizită în această țară în ultimii zece ani, într-un context în care războiul din Orientul Mijlociu și sancțiunile americane îi amenință interesele economice, relatează AFP. În a șaptea lună a unui conflict al cărui sfârșit nu s
Armata americană anunță că a lansat lovituri împotriva Iranului
Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat marți că a lansat noi atacuri împotriva Iranului, într-o declarație scurtă publicată pe rețeaua X, informează AFP. ''Astăzi, la ora 12:00 (16:00 GMT), forțele americane a
NATO și UE își manifestă solidaritatea cu Berlinul în fața atacului ''hibrid'' cu dronă explozivă atribuit Moscovei
NATO și UE și-au exprimat marți solidaritatea cu Germania, după ce Berlinul a acuzat Moscova că se află în spatele atacului ''hibrid'' efectuat cu o dronă încărcată cu explozibili având drept țintă aeroportul din Leipzig în luna august, informează AFP. ''NATO este alături de Germania după atacul
Regatul Unit: Premierul Andy Burnham promite un control sporit al statului asupra serviciilor esențiale
Prim-ministrul britanic Andy Burnham a declarat marți că statul va exercita 'un control public sporit' asupra 'bunurilor esențiale', în special apa, anunțând prezentarea pe viitor a unui plan pe zece ani, cu prilejul primei sale luări de cuvânt în Parlament, relatează AFP. 'Din anii 1980, această țară a mers în
Iranul amenință cu un răspuns militar dacă SUA intensifică blocada asupra porturilor sale
Negociatorul-șef al Iranului, Mohammad Bagher Ghalibaf, a declarat marți că, dacă SUA intensifică blocada maritimă asupra navelor și porturilor iraniene, Teheranul va răspunde militar, transmite agenția EFE. 'Dacă intensifică blocada, fără îndoială că noi vom da un răspuns militar', a spus Ghalibaf într-un mesaj video publicat de presa iran
Cisiordania: Regatul Unit va anunţa măsuri privitoare la coloniile israeliene; Israelul ameninţă Londra cu represalii în caz de sancţiuni
Regatul Unit va lua "măsuri" în următoarele săptămâni în privinţa coloniilor din Cisiordania ocupată, a promis marţi noul ministru de externe britanic Ed Miliband, care a condamnat "actele de terorism" ale coloniştilor israelieni, în timp ce Ministerul Afacerilor Externe din Israel a avertizat că ţara sa va replica la eventuale san













