Polonia: Președintele Nawrocki acuză Ucraina de lipsă de recunoștință, în timp ce Zelenski urmărește relansarea relației bilaterale
Președintele polonez, Karol Nawrocki, i-a reproșat vineri omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, lipsa de recunoștință pe care, potrivit lui, Ucraina a manifestat-o în pofida ajutorului primit din partea Poloniei, în timp ce liderul ucrainean a mizat pe o relansare a relațiilor bilaterale după întâlnirea pe care au avut-o la Varșovia, informează EFE.
În cadrul unei conferințe de presă după cea de-a cincea vizită oficială a președintelui Zelenski în Polonia, Nawrocki, care și-a exprimat în repetate rânduri refuzul ca Ucraina să se integreze pe termen scurt în Uniunea Europeană sau NATO, a transmis nemulțumirea care, potrivit lui, există în societatea poloneză din cauza lipsei de apreciere pentru sprijinul oferit.
'Polonezii au impresia că efortul nostru sau ajutorul pe toate fronturile către Ucraina nu au fost primite cu recunoștința și înțelegerea cuvenite', a transmis președintele polonez.
Nawrocki, care a preluat funcția de șef al statului în această vară, a subliniat că, din 2022, țara sa a alocat '4,91% din PIB-ul său' pentru sprijinul umanitar și militar al Ucrainei.
În ceea ce privește o încheiere negociată a războiului, președintele polonez a plasat Statele Unite în centrul soluției și a afirmat că președintele american, Donald Trump, 'este singurul lider din lume care este dispus să îl oblige pe Vladimir Putin să semneze un acord de pace'.
Potrivit lui Nawrocki, participarea lui Trump reprezintă în sine o 'garanție' pentru a asigura păstrarea integrității teritoriale a Ucrainei și securitatea regională.
În schimb, Zelenski a calificat întâlnirea drept 'foarte pozitivă'. El și-a exprimat dorința de a depăși tensiunile care au subminat relațiile bilaterale în ultimii ani și a pledat pentru a scrie 'o pagină nouă, și mai importantă, în relațiile noastre'.
Președintele ucrainean și-a exprimat disponibilitatea de a permite reluarea exhumărilor civililor polonezi masacrați de naționaliști ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în actuala regiune Volinia, unde Polonia dorește să realizeze 26 de săpături pentru a recupera rămășițele pământești ale victimelor poloneze.
'Timp de secole am trăit ca vecini, dar există și pagini tragice în istoria noastră. Respectăm memoria voastră a ceea ce s-a întâmplat și ne bazăm pe respectul vostru față de memoria noastră', a declarat Zelenski.
În final, cei doi lideri au subliniat progresele realizate în cooperarea bilaterală.
Astfel, Zelenski a oferit Poloniei consultanță militară în domeniul 'protecției împotriva dronelor'. De asemenea, el a reafirmat că 'vom fi bucuroși să vedem companii poloneze implicate în reconstrucția țării noastre'.
La rândul său, Nawrocki a subliniat că Polonia aspiră să devină un 'centru energetic' regional, datorită, parțial, comerțului cu Ucraina, și a subliniat că '15% din energia care ajunge în Ucraina este transportată deja prin terminalul polonez de la Œwinoujœcie (nord). AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA250/America s-a născut din proteste, dar ce s-a schimbat 250 de ani mai târziu? (presă)
Părinții Fondatori au numit protestele 'petiții pentru repararea nedreptăților', Martin Luther King Jr. le-a spus 'nesupunere civilă', iar protejatul său, congresmanul John Lewis, le-a descris drept 'o agitație bună', dar, indiferent de termenii folosiți, istoricii sunt în mare parte de acord: Statele Unite s-au născut din proteste acum
Argentina: Milei numește un nou șef al cabinetului de miniștri după demisia celui precedent
Președintele argentinian Javier Milei l-a numit duminică pe Diego Santilli în funcția de șef al cabinetului de miniștri, înlocuindu-l pe Manuel Adorni care a demisionat după ce a recunoscut că a mințit în declarația sa de avere, notează AFP. 'Aici, alături de noul șef al cabinetului de miniștri, Diego Santilli, și de secr
Iranul și Statele Unite sunt de acord să își suspende atacurile și să se întâlnească marți în Qatar (presă americană)
Iranul și Statele Unite au acceptat să înceteze atacurile reciproce 'pentru moment' și au planificat să se întâlnească marți în Qatar pentru a-și rezolva diferendele privind Strâmtoarea Ormuz, a declarat duminică Axios, citând oficiali americani, scrie AFP. În ciuda protocolului de acord semnat
Putin spune că așteaptă sosirea negociatorilor americani odată ce Washingtonul va fi mai puțin ocupat cu Iranul
Președintele rus Vladimir Putin a afirmat duminică seară că 'așteaptă' sosirea negociatorilor americani pentru a relua discuțiile despre Ucraina, odată ce Washingtonul va fi mai puțin ocupat cu Iranul, relatează AFP. 'Așteptăm, odată ce toate evenimentele se vor fi încheiat și faza fierbinte a dosarului iranian se va fi termi
Recunoașterea genocidului armean: Turcia denunță o 'decizie politică' a Israelului pentru a acoperi 'crimele din Gaza'
Turcia a condamnat duminică recunoașterea de către Israel a genocidului armean din 1915, calificând-o drept o 'decizie politică' menită să acopere 'crimele' comise de armata israeliană împotriva populației palestiniene din Gaza, notează AFP. 'Guvernul israelian, care a persecutat sistematic poporul palestinian s
Irak: 47 de oficiali, între care mai mulți parlamentari, arestați în cadrul unei operațiuni anticorupție
Autoritățile irakiene au arestat duminică 47 de oficiali, între care mai mulți parlamentari, în cadrul unei operațiuni anticorupție impulsionate de noul premier Ali al-Zaidi înaintea vizitei sale la Washington, a anunțat agenția de presă INA, relatează AFP. INA a citat oficiali de rang înalt care au declarat că printre
Polonia avertizează asupra riscului de incursiuni rusești pe flancul estic al NATO
Conducerea Poloniei vede un risc tot mai mare de provocări rusești de-a lungul flancului estic al NATO, a declarat colonelul Pawel Szota, șeful serviciului polonez de informații externe, relatează duminică dpa. 'Observăm evoluții în Ucraina și că războiul nu merge bine pentru Rusia în acest moment. Acesta este un motiv de &icir
VIDEO Putin promite să asigure securitatea Rusiei în fața intensificării atacurilor ucrainene
Președintele rus Vladimir Putin s-a angajat duminică să 'asigure' securitatea țării și să facă față 'provocărilor', în momentul în care Kievul își continuă atacurile asupra infrastructurii militare și energetice rusești pentru a slăbi efortul de război al Moscovei, relatează AFP. 'Vedem problemele. Le recu
Guvernul israelian a recunoscut oficial genocidul armean, negat de Turcia
Guvernul israelian a aprobat duminică în unanimitate recunoașterea genocidului armean, negat de Turcia, a anunțat Ministerul israelian de Externe într-un comunicat, relatează AFP și dpa. 'Decizie istorică: guvernul israelian a aprobat în unanimitate propunerea ministrului (de externe) Gideon Saar de recunoaștere a genocidului armean',
Arabia Saudită: 14 morți în urma prăbușirii unui elicopter aparținând gigantului petrolier Aramco
Paisprezece cetățeni saudiți și-au pierdut viața duminică în urma prăbușirii unui elicopter aparținând gigantului petrolier Saudi Aramco în Ras Tanura, estul Arabiei Saudite, a informat agenția oficială de presă saudită SPA, relatează AFP și Reuters. 'O sursă oficială din cadrul Ministerului Energiei a anunțat că duminica, 28 iunie 2026,
Șeful diplomației iraniene spune că doar Teheranul va face posibilă reluarea traficului prin strâmtoarea Ormuz
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a susținut duminică, la Bagdad, că țara sa este singura responsabilă pentru ca traficul în strâmtoarea Ormuz să revină la nivelurile anterioare războiului început la sfârșitul lunii februarie și a avertizat că orice altă intervenție 'va întârzia redeschiderea' sa, transmite EFE.
Irakul propune să fie gazda unei posibile întâlniri de reconciliere între Iran și țările din Golf
Ministrul irakian de externe Fuad Hussein a declarat duminică că țara sa dorește să fie gazda unei posibile întâlniri de reconciliere între Iran și țările din Golful Persic, afectate de atacuri din partea Teheranului încă de la începutul războiului declanșat de Statele Unite și Israel împotriva sa, transmite EFE. 'Printr
China a efectuat o patrulă aeriană comună cu Rusia în Marea Chinei de Est
Forțele armate ale Chinei și Rusiei au efectuat sâmbătă o patrulare aeriană deasupra Mării Japoniei, Mării Chinei de Est și Oceanului Pacific de Vest, au raportat duminică mass-media de stat chineze, citând Ministerul Apărării de la Beijing, transmite duminică EFE. Cele două țări au desfășurat aceste manevre cu scopul de a 'demonstra hotăr&acir
UE condamnă atacurile iraniene împotriva Bahrainului și cere Iranului să respecte acordul convenit cu SUA
Uniunea Europeană a condamnat sâmbătă seara ultimele atacuri iraniene împotriva Bahrainului și a cerut Iranului să 'respecte pe deplin' memorandumul de înțelegere pentru a pune capăt războiului semnat săptămâna trecută cu Statele Unite, informează duminică EFE. 'Uniunea Europeană condamnă cu fermitate ultimele atacuri cu dro
Bahrain și Kuweit denunță noi atacuri iraniene, iar Manama cere 'acțiune internațională'
Bahrain și Kuweit au afirmat duminică că au interceptat noi rachete și drone lansate de Iran în noaptea precedentă împotriva teritoriului lor, după noile atacuri ale Statelor Unite sâmbătă împotriva Iranului, motiv pentru care guvernul din Bahrain a cerut o 'acțiune internațională' pentru a opri 'agresiunile iraniene', informează EFE.













