Vizita unei delegații a PE în #Ucraina, anulată după obiecțiile Kievului față de prezența unui membru al AfD
Vizita unei delegații a Parlamentului European la Kiev a fost anulată după ce autoritățile ucrainene au formulat obiecții față de prezența unui politician german de extremă dreapta, informează joi Politico.
Delegația, formată din membri ai Comisiei de securitate și apărare a Parlamentului European (SEDE), ar fi trebuit să călătorească la Kiev pe 1 decembrie. Însă oficialitățile ucrainene au contactat PE pentru a exprima îngrijorări legate de ''securitate'' privind includere lui Hans Neuhoff, membru al partidului 'Alternativa pentru Germania' (AfD) și al grupului europarlamentar 'Europa Națiunilor Suverane' (ENS).
Deplasarea a fost anulată, după cum au afirmat Neuhoff și doi reprezentanți ai Parlamentului European care au discutat cu Politico sub rezerva anonimatului.
Neuhoff a precizat că această vizită a fost anulată ca urmare a obiecțiilor Ucrainei. El a menționat că autoritățile de la Kiev au notificat întâi biroul președintei PE, Roberta Metsola, în legătură cu îngrijorările lor și cu intenția lor de a nu permite accesul membrului AfD pe teritoriul ucrainean. Biroul președintei Parlamentului European a predat cazul către secretariatul SEDE, care ulterior l-a informat pe eurodeputatul german.
Hans Neuhoff a călătorit în Rusia de mai multe ori în ultimii ani, inclusiv la Soci în luna noiembrie. Anterior, el a susținut că orice plan de pace între Moscova și Kiev ar trebui să trateze ''cauzele originare care au condus la invazia rusă'' și că Ucraina ar trebui împiedicată să adere la NATO, poziții considerate ca reflectând punctele de vedere ale Kremlinului.
Într-o declarație citată de Politico, Neuhoff a accentuat că este ''strict neutru'' mai degrabă decât pro-Rusia sau pro-Ucraina. El a calificat drept o ''gravă eroare strategică'' abordarea UE de a transforma Ucraina într-un ''porc spinos de oțel'', abordare care în opinia sa afectează relațiile blocului comunitar european cu Moscova.
Într-o scrisoare adresată președintei PE, Hans Neuhoff a negat că ar avea vreo legătură cu Moscova și i-a cerut Robertei Metsola să formuleze o plângere față de Ucraina. De asemenea, el și-a apărat decizia de a nu se retrage din delegație, ceea ce a făcut imposibilă efectuarea vizitei.
''Acuzațiile conform cărora mențin relații politice cu Federația Rusă și că am fost prezent în mod ilegal în Donbas sunt neadevărate'', a afirmat eurodeputatul AfD. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor: Florin Ștefan, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Criticat de democrați și de unii colegi republicani, șeful Pentagonului promite să reziste și apără războiul cu Iranul
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a transmis joi un mesaj video în care promite să lupte împotriva demersurilor din Congres vizând punerea sa sub acuzare (impeachment), au consemnat Reuters și AFP. În același mesaj, Hegseth apără războiul din Iran, descriindu-l drept 'curajos și istoric', cu toate că alegătorii americani i
Nu există salvare fără IA pentru CEDO, gardianul drepturilor omului în Europa, declară președintele instanței
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) trebuie să se adapteze la noile inovații tehnologice dacă dorește să poată continua să 'facă justiție', a avertizat președintele acestei instanțe internaționale, Mattias Guyomar, într-un interviu publicat vineri de AFP, avertizând că, 'dacă nu utilizăm inteligența artificială, suntem mâncați
UE: Costa acceptă solicitarea lui Meloni de a conveni o poziție unificată privind Ucraina la summitul liderilor UE de la Dublin
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, va include pe agenda reuniunii informale a șefilor de stat și de guvern din statele membre ale Uniunii Europene (13 noiembrie, Dublin), o discuție despre cum să se transmită un 'mesaj clar și unificat' în conversațiile de pace privind Ucraina, chestiune care se va adăuga inteligenței artificiale, subiect
După ce a recunoscut victoria democraților în alegeri, Trump își reia acuzațiile privind fraudele electorale
Președintele american Donald Trump a declarat joi că alegerile din SUA sunt marcate grav de fraude, deși recunoscuse deja victoria democraților în scrutinul pentru Congres de la jumătatea mandatului prezidențial, transmite AFP. 'Alegerile noastre sunt atât de necinstite de nu vă puteți imagina', a afirmat el în fața p
Trump spune că SUA vor decide în curând dacă războiul cu Iranul va fi reluat
Președintele american Donald Trump a declarat joi că va decide în curând dacă va relua războiul împotriva Iranului, informează vineri dpa. Scopul declarat al conflictului lansat de Statele Unite și Israel în februarie este acela de a împiedica Teheranul să dezvolte o armă nucleară. 'Vrem să merg
SUA: Secretarul de stat Marco Rubio dezminte că ar vrea să părăsească administrația Trump în vederea prezidențialelor din 2028
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a negat într-un interviu acordat joi publicației The New York Times informațiile potrivit cărora ar lua în considerare părăsirea administrației președintelui Donald Trump, în urma înfrângerii republicanilor în alegerile de la jumătatea mandatului, relatează AFP. A fost
Trump prezice un acord cu Rusia privind #Ucraina și chiar 'întreaga Europă'
Președintele american Donald Trump a prezis joi, în termeni misterioși, după cum remarcă AFP, un viitor 'mare acord' cu Rusia privind Ucraina și a adăugat că acordul respectiv 'ar putea să înglobeze întreaga Europă'. În cadrul unor declarații făcute presei, președintele american a indicat că s-a în
Mișcarea Vestelor Galbene revine în protestele din Franța
Mișcarea Vestelor Galbene, apărută în 2018, revine în protestele la scară națională din Franța, transmite vineri dpa. În manifestațiile declanșate în urmă cu câteva săptămâni de liceeni s-au implicat deja sindicatele franceze; Vestele Galbene, care nu au o conducere oficială structurată clar, au chemat viner
SUA/Guvernatorul democrat al Californiei a decis comutarea tuturor pedepselor capitale în închisoare pe viață
Guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom, a anunțat joi că a decis comutarea pedepsei capitale pentru 548 de condamnați în închisoare pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate, în numele ''demnității umane'', transmit Reuters, AFP și dpa. ''Iau această decizie întrucât s
SUA: Un judecător federal blochează proiectul președintelui Trump de a construi un arc de triumf grandios
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP. Prin dimensiunile sale impunătoare,
Kaja Kallas e de acord cu Giorgia Meloni: UE trebuie să vorbească pe o singură voce despre negocierile privind #Ucraina
Șefa diplomației UE Kaja Kallas a declarat joi că este de acord cu premierul italian Giorgia Meloni că UE nu trebuie să vorbească pe voci diferite în ceea ce privește negocierile de pace din Ucraina, relatează Reuters. 'Ar trebui să rămânem uniți în a spune clar că aceste lucruri pe care Rusia le vrea necesită și o decizi
Serbia: Șeful serviciilor secrete, apropiat de Vucic, va fi interogat
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP. Vladimir Orlic, șeful Agenției de securitate și de i
Amenințări false cu bombă: Un mesaj trimis aeroporturilor din Sofia și Roma e semnat de 'combatanții Statului Masculin'
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de 'combatanții Statului Masculin', potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP. În Rusia există o mișcare de extremă dreapta numită 'Statul Masculin', dar AFP nu
Zelenski cere ajutorul Spaniei și țărilor din America Latină pentru 'reconstrucția sistemului energetic' al Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți, la Madrid, ajutorul Spaniei și al țărilor din America Latină pentru a 'reconstrui și repara sistemul energetic' al țării sale, grav afectat de atacurile rusești, relatează AFP. 'Avem nevoie de cât mai multă cooperare internațională pentru a continua reconstrucția și repararea sistemului
NATO a lansat o platformă de tip 'e-commerce' pentru achiziția de capacități antidronă dee către statele membre
NATO a anunțat joi lansarea unei platforme comune destinate să le permită cele 32 de state membre să se doteze mai rapid și mai eficient cu capacități antidrone, în urma creșterii numărului de incidente cu drone în Europa, transmite AFP. 'Ideea este de a propune un fel de experiență de tip 'e-commerce' pentru achiziționarea, printr-un s













