logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

#Ucraina susține că armata sa rezistă la Pokrovsk, iar Rusia că trupele sale înaintează printre ruinele orașului

Imagine din galeria Agerpres

Trupele ruse continuă să avanseze în interiorul orașului Pokrovsk din estul Ucrainei, potrivit Moscovei, în timp ce Kievul afirmă că trupele sale continuă să reziste acolo, dar observatori militari semnalează atacuri constante ale dronelor rusești asupra liniilor de aprovizionare vitale ale armatei ucrainene și pătrunderea tot mai semnificativă a infanteriei ruse în acest oraș cheie, a cărui cădere este iminentă și ar avea implicații pentru întregul front din Donețk, relatează luni agențiile Reuters și EFE.

Ucraina a trimis noi unități de asalt și ale forțelor speciale pentru a apăra orașul, iar comandantul-șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, susține chiar că trupele sale sunt pe cale să respingă inamicul din oraș. Însă, în pofida unor mici succese ucrainene în unele locuri ale acelui sector de front, situația de ansamblu continuă să fie gravă, potrivit analiștilor.

Trupele ruse continuă să atace și să se infiltreze în Pokrovsk în grupuri mici, de până la cinci soldați, fără a folosi blindate, semnalează pe Facebook o unitate a armatei ucrainene.

Platforma analitică DeepState, apropiată armatei ucrainene, a informat atât sâmbătă cât și duminică despre înaintări rusești în centrul și vestul orașului Pokrovsk. Situația 'nu este sub control', întrucât sunt extrem de dificil de detectat și de eliminat micile grupuri de soldați ruși care sunt acum în cea mai mare parte a orașului, în timp ce alte grupuri ale armatei ruse se infiltrează în oraș, explică un comandant al unui batalion ucrainean de drone.

Rapoartele comandamentului militar ucrainean sunt alcătuite din 'tot mai multe minciuni', a scris în acest timp pe Facebook fostul ministru ucrainean al apărării, Vitali Deinega.

'Practic am pierdut Pokrovsk, ceea ce înseamnă că nu mai are sens nici să apărăm Mirnograd', estimează fostul ministru, referindu-se la orașul satelit care depinde de logistica ce vine din direcția Pokrovsk.

În opinia lui Vitali Deinega, dacă trupele ucrainene nu sunt retrase rapid de acolo, nu doar că vor fi pierduți mulți soldați foarte motivați, dar în plus 'ne-am putea găsi într-o situație în care nu va mai rămâne nimeni să astupe breșa de pe front, iar fortificațiile săpate în ariergarda noastră vor cădea rapid în mâinile inamicului'.

Două unități de elită ucrainene, care au fost desfășurate acolo săptămâna trecută, nu reușesc să aducă progrese într-un oraș unde deja luptă diverse brigăzi și regimente mult mai mari, a remarcat pe Facebook bloggerul militar și operatorul de drone ucrainean Iuri Butusov.

'Provocarea este de a asigura logistica și libertatea de manevră pentru cei care sunt deja acolo', explică acesta, în timp ce de pe front vin relatări conform cărora dronele rusești distrug toate vehiculele care încearcă să aducă muniții și materiale medicale pentru formațiunile ucrainene semi-încercuite.

Alți observatorii ucraineni au comparat evoluția bătăliei de la Pokrovsk cu contraofensiva rusă din Kursk, semnalând că situația pe frontul de la Pokrovsk a început să se deterioreze odată cu sosirea unității de drone rusești 'Rubikon' în primăvară.

'La fel ca în Kursk, inamicul a preluat mai întâi controlul asupra tuturor rutelor logistice cu ajutorul dronelor. Apoi a înaintat cu infanteria', a explicat corespondenta militară Yulia Kirienko-Merinova de la rețeaua de televiziune TSN, subliniind că până acum comandamentul militar ucrainean nu a reușit să găsească o soluție în fața acestei tactici rusești, în ciuda utilizării tot mai extinse a dronelor pentru a compensa deficitul de trupe.

Totuși, apărarea orașului Pokrovsk nu este încă sortită eșecului, a apreciat luni analistul militar Oleksandr Kovalenko într-o analiză pentru grupul Rezistența Informativă. Acesta consideră că demiterea comandantului corpului rus de armată 51 demonstrează că la Moscova comandamentul rus nu este mulțumit de realitatea de pe teren, contrar a ceea ce a declarat șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, care a spus că la Pokrovsk trupele ucrainene sunt 'blocate'.

În loc să se concentreze exclusiv pe încercuirea orașului Pokrovsk, remarcă Oleksandr Kovalenko, acel corp al armatei ruse a încercat să avanseze către Dobropillia, dar nu a reușit să atingă niciunul dintre aceste obiective și a suferit pierderi grele.

Între trei și opt kilometri separă în prezent cele două grupuri de forțe rusești care încearcă să încercuiască Pokrovsk dinspre vest și est, ceea ce dă speranțe forțelor ucrainene care continuă să contraatace la nord-est de oraș pentru a reduce presiunea asupra unităților ucrainene.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, trupele sale continuă să înainteze în Pokrovsk și să elimine acolo ceea ce descrie drept formațiuni ale armatei ucrainene încercuite în apropierea gării și a zonei industriale. Kievul neagă că unități ale sale ar fi încercuite, dar prin 'încercuire' rușii descriu mai degrabă o situație tactică în care trupele inamice nu sunt încercuite complet, ci doar parțial, dar căile lor de evacuare și aprovizionare rămase se află în bătaia artileriei și a dronelor rusești.

Asaltul asupra orașului Pokrovsk, un important nod logistic, face parte din strategia Rusiei de ocupa întreaga regiune a Donbasului, formată din provinciile Donețk și Lugansk și pe care Ucraina o mai controlează în proporție de circa 10%.

Cucerirea orașului Pokrovsk, supranumit 'poarta către Donețk' de către presa rusă, și a orașului Kostiantinivka la nord-est, pe care trupele ruse încearcă de asemenea să-l încercuiască, ar oferi armatei ruse o platformă pentru a înainta mai departe spre nord, către ultimele două mari redute ucrainene din Donețk, orașele Kramatorsk și Sloviansk.

Avansul trupelor rusești în Ucraina s-a menținut constant în octombrie, iar regiunea estică Donețk rămâne cea mai amenințată, potrivit unei analize AFP pe baza datelor furnizate de Institutul american pentru Studiul Războiului (ISW). Conform acestor date, Rusia a ocupat în octombrie încă 461 de kilometri pătrați de teritoriu ucrainean, față de 447 de kilometri pătrați în septembrie, iar media lunară pe anul în curs este apropiată de aceste cifre.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 1103

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 06-11-2026 15:48

Germania afirmă că alegerile din SUA au conferit o 'nouă urgență' negocierilor de pace privind #Ucraina

Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din SUA), există un nou sentiment de urgență', a decl

Politic Ex 06-11-2026 15:33

Rusia afirmă că încă nu cunoaște noile propuneri despre arhitectura de securitate europeană formulate de Trump

Kremlinul a afirmat vineri că încă nu are cunoștință de propunerile privind o nouă arhitectură de securitate pentru Europa avansate de președintele american Donald Trump după întâlnirea avută la Washington cu emisarul rus Kirill Dmitriev și după consultări desfășurate la Bruxelles între SUA și unele țări europene, relatează agenția EFE.

Politic Ex 06-11-2026 15:08

Un nou val de false amenințări cu bombă care au vizat 15 zboruri agită Europa

Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP. 'Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește

Politic Ex 06-11-2026 15:04

Consiliul de Securitate al Rusiei afirmă că Starlink și OneWeb reprezintă un risc pentru statele suverane

Experți din cadrul Consiliului de Securitate al Federației Ruse au declarat că serviciile de comunicații prin satelit occidentale, precum Starlink și OneWeb, ar putea fi utilizate pentru a destabiliza situația socio-politică din state suverane și reprezentând, prin urmare, un risc, a relatat vineri agenția de presă rusă RIA, informează Reuters. Această d

Politic Ex 06-11-2026 14:40

Merz a avut o discuție telefonică cu Trump despre Ucraina și viitoarele negocieri, anunță Berlinul

Cancelarul german Friedrich Merz și președintele american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, joi, cu privire la războiul din Ucraina și la viitoarele negocieri de la Abu Dhabi, a informat vineri un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin, transmite Reuters. 'Cancelarul este implicat în deliberările președintelui St

Politic Ex 06-11-2026 14:21

Tragedia feroviară din Spania: Parchetul European a deschis o anchetă privind eventuale fraude la renovarea liniei Madrid-Sevilla

Parchetul European (EPPO) a deschis o anchetă privind o posibilă fraudă în ce privește utilizarea fondurilor europene destinate renovării liniei feroviare de mare viteză Madrid-Sevilla, unde, săptămâna trecută, a avut loc un accident soldat cu 69 de victime, a anunțat instituția vineri, transmite AFP. EPPO precizează într-un comunicat

Politic Ex 06-11-2026 14:16

Chișinăul se așteaptă la mai multe tentative ale Rusiei de a destabiliza situația din Republica Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, nu a exclus vineri, într-o conferință de presă la finalul ședinței Consiliului Național de Securitate, ca Rusia să întreprindă mai multe tentative pentru a destabiliza situația din Republica Moldova în următoarea perioadă, relatează Deschide.md. Nu există un alt stat în lume în af

Politic Ex 06-11-2026 14:14

UE ar putea amenda TikTok pentru periclitarea sănătății mintale a utilizatorilor

Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa. 'De fiecare dată când un utilizator derulează sau apreciază un videoclip pe TikTok, algoritmul îi servește mai m

Politic Ex 06-11-2026 13:38

Blocaj bugetar în Belgia: Regele a refuzat demisia premierului Bart De Wever

Regele belgienilor Philippe a refuzat vineri demisia premierului Bart De Wever, care va relansa discuțiile din coaliția guvernamentală pentru a încerca să găsească un compromis referitor la bugetul pentru anul viitor, transmite AFP. Monarhul belgian ''a decis să refuze demisia premierului și i-a cerut să reia negocierile imediat.

Politic Ex 06-11-2026 13:00

Aliații Kievului lucrează la obținerea unei ''păci juste și durabile'' în #Ucraina, afirmă purtătoarea de cuvânt a NATO

Aliații Kievului lucrează la obținerea unei ''păci juste și durabile'' în Ucraina, a afirmat vineri purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, după o reuniune desfășurată în ajun la Bruxelles, în pregătirea celei de săptămâna viitoare de la Abu Dhabi, transmite AFP. Această reuniune, desfășurată j

Politic Ex 06-11-2026 12:34

Trump a discutat cu emirul Qatarului, mediator în conflictul din Orientul Mijlociu

Președintele american Donald Trump a discutat telefonic vineri cu emirul Qatarului, șeicul Tamim ben Hamad al-Thani, despre eforturile pentru a se evita reaprinderea conflictului între SUA și Iran, au comunicat autoritățile de la Doha conform AFP. Al-Thani, mediator în Orientul Mijlociu, a reușit recent să intensifice demersurile d

Politic Ex 06-11-2026 12:26

Poliția daneză anchetează noi amenințări pe aeroportul din Copenhaga

Poliția daneză a anunțat vineri că anchetează amenințări împotriva traficului aerian pe aeroportul din Copenhaga, însă primele evaluări arată că nu a existat niciun pericol pentru pasageri, transmite Reuters. Mai multe alarme false despre bombe ascunse în avioane au perturbat în ultimele zile zborurile din Europa, impun

Politic Ex 06-11-2026 11:55

SUA: Nithya Raman, susținută de socialiști democrați, devine primar în Los Angeles

O candidată susținută de Socialiștii Democrați din America (DSA) a câștigat cursa extrem de strânsă pentru primăria orașului Los Angeles, desfășurată în paralel cu alegerile de la jumătatea mandatului pentru Congres, relatează vineri Reuters. DSA, grup politic de stânga ce joacă un rol tot mai influent în cadrul P

Politic Ex 06-11-2026 11:16

Guvernatoarea aleasă a Texasului anunță că statul va adopta legi destinate să protejeze cetățenii de centrele de date

Gina Hinojosa, guvernatoarea aleasă a statului Texas, a declarat joi că acest stat american, sub administrația sa, va adopta legi pentru a proteja locuitorii în ceea ce privește centrele de date, invocând impactul acestora asupra comunităților rurale, relatează Reuters. Datorită abundenței de rezerve energetice, terenurilor relativ

Politic Ex 06-11-2026 10:47

SUA: Marco Rubio estimează că în Venezuela ar putea avea loc alegeri 'la modul ideal' în 2027

Secretarul american de stat Marco Rubio a afirmat joi că alegerile din Venezuela s-ar desfășura 'la modul ideal' anul viitor, deși a avertizat că țara trebuie să finalizeze o serie de reforme instituționale, economice și de securitate înainte de a convoca alegeri libere, informează vineri EFE. Într-un interviu acordat ziaru