Pakistanul și Afganistanul au convenit să prelungească armistițiul și vor relua negocierile la Istanbul pe 6 noiembrie
Pakistanul și Afganistanul au convenit vineri să prelungească armistițiul obținut la mijlocul lunii octombrie și să organizeze o nouă reuniune la nivel înalt pe 6 noiembrie, la Istanbul, după șase zile de discuții mediate de Turcia și Qatar și după eșecul dialogului la începutul acestei săptămâni, informează EFE și dpa.
'Toate părțile au convenit asupra continuării armistițiului. Modalitățile de aplicare vor fi discutate și decise la o reuniune de nivel înalt care va avea loc pe 6 noiembrie, la Istanbul', a anunțat Ministerul de Externe turc într-un comunicat de presă.
Confirmarea prelungirii armistițiului a venit din partea mediatorilor, Turcia și Qatar, care și-au exprimat 'aprecierea pentru contribuția activă a ambelor părți' după mai multe zile de dezacorduri.
Anunțul pune capăt unor zile de incertitudine diplomatică după ce discuțiile s-au întrerupt marți, când Islamabadul a acuzat Kabulul că refuză să ia măsuri împotriva Tehreek-e-Taliban Pakistan (TTP), cunoscut drept talibanii pakistanezi. Guvernul afgan a respins aceste cereri ca fiind 'nerezonabile' și a susținut că TTP reprezintă o chestiune internă a Pakistanului.
Potrivit televiziunii de stat Pakistan TV Digital, talibanii afgani s-au angajat să adopte 'măsuri clare, verificabile și eficiente' împotriva grupurilor armate care operează de pe teritoriul lor, inclusiv TTP și Armata de Eliberare a Balucistanului (BLA).
Negocierile au fost reluate joi, după ce delegația pakistaneză, care se pregătea deja să părăsească Istanbulul, a decis să rămână în oraș după un apel din partea mediatorilor de a 'da păcii o altă șansă'.
În aceeași zi, ministrul apărării pakistanez, Khawaja Asif, a acuzat India că poartă un război de intensitate redusă de pe teritoriul afgan și a avertizat că Islamabadul ar putea 'intra' în Afganistan, într-o declarație care a amplificat tensiunile diplomatice.
Acordul de încetare a focului, încheiat pe 19 octombrie la Doha, a pus capăt celor mai grave ciocniri la frontieră din ultimele decenii dintre cele două țări, tensiuni care escaladaseră la mijlocul lunii după atacurile aeriene pakistaneze pe teritoriul afgan și o contraofensivă a forțelor talibane soldată cu zeci de morți.
Purtătorul de cuvânt al regimului taliban, Zabihullah Mujahid, a confirmat joi încheierea negocierilor de la Istanbul și a afirmat că Kabulul a abordat procesul 'cu onestitate și seriozitate', mulțumind în același timp Turciei și Qatarului pentru rolul de mediatori. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Legislative în Armenia: Pașinian în frunte, conform primelor rezultate parțiale
Partidul premierului armean Nikol Pașinian îi devansează clar pe oponenții săi, conform primelor rezultate încă foarte parțiale ale alegerilor legislative desfășurate duminică în Armenia, care au valoare de test în ceea ce privește sprijinul populației pentru reorientarea politicii Erevanului către Occident, notează AFP.
VIDEO Zelenski spune că i-a transmis lui Abramovici mesaje destinate lui Putin
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, într-un interviu acordat duminică postului Sky News, că s-a întâlnit la Kiev cu oligarhul rus Roman Abramovici și că i-a transmis mesaje destinate lui Vladimir Putin cu privire la război, notează AFP. Roman Abramovici, sancționat de Regatul Unit și de UE în urma invaz
Iran: Șeful diplomației a discutat cu omologii săi britanic, turc și cu mediatorul pakistanez
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, a discutat duminică seară despre 'ultimele evoluții' din Orientul Mijlociu cu omologii săi din Regatul Unit și Turcia, precum și cu mediatorul pakistanez, potrivit ministerului său, notează AFP. Aceste discuții separate cu miniștrii de externe britanic și turc, Yvette Cooper și Hakan Fidan, p
Irakul și Siria își închid spațiul aerian după tirurile de rachete iraniene asupra Israelului
Irakul a anunțat duminică seară închiderea temporară a spațiului său aerian, la fel ca și Siria parțial, în urma tirurilor de rachete iraniene asupra Israelului, notează AFP. Auto
Trump spune că îl va suna pe Netanyahu pentru a-i cere să nu riposteze la rachetele iraniene
Președintele american Donald Trump a afirmat că îi va telefona premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru a-i cere să nu riposteze la rachetele lansate duminică din Iran spre Israel, scrie AFP, ctând site-ul Axi
VIDEO Israelul afirmă că este ținta rachetelor iraniene
Armata israeliană a indicat duminică faptul că este ținta unor tiruri iraniene, pentru prima dată de la armistițiul anunțată pe 8 aprilie, notează AFP. 'Cu puțin timp în urmă, armata a identificat rachete trase din Iran în direcția teritoriului statului Israel', potrivit unui comunicat militar. Până &ic
Hezbollah confirmă că a vizat armata israeliană în nordul Israelului
Hezbollah a confirmat că a vizat duminică dimineață mai multe poziții militare în nordul Israelului, la câteva ore după un atac israelian asupra Beirutului, despre care Israelul a afirmat că a fost efectuat ca represalii la
Sondaje contradictorii la ieșirea de la urne în alegerile legislative din Armenia (GALERIE FOTO/VIDEO)
Partidul Contractul Social al premierului armean pro-occidental Nikol Pașinian ar fi câștigat cu majoritate absolută alegerile legislative desfășurate duminică, potrivit sondajelor la ieșirea de la urna comandate de acest partid, în timp ce sondaje independente susțin că, dimpotrivă, partidele de opoziție ar obține majoritatea absolută și că formațiunea l
#Ucraina: Atacul cu dronă ce a lovit la Cernobîl un depozit de combustibil nuclear uzat nu a cauzat contaminare radioactivă, confirmă AIEA
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat duminică seară că a inspectat locul unde o dronă a lovit instalația centrală de depozitare a combustibilului nuclear uzat în apropierea fostei centrale nucleare ucrainene de la Cernobîl, adăugând că nivelurile radiațiilor în zonă sunt normale, transmite Reuters.
VIDEO Deranjat de întrebări, Trump a părăsit un interviu la postul NBC News
Un interviu acordat de președintele american Donald Trump postului NBC News, filmat vineri și difuzat duminică, a degenerat în urma nemulțumirilor sale provocate de vreme și de întrebăril
Iranul amenință cu lovirea intereselor americane în regiune, după bombardamentul israelian asupra Beirutului
Iranul a amenințat duminică cu atacuri asupra intereselor americane și israeliene în Orientul Mijlociu, ca represalii după bombardamentul israelian efectuat mai devreme în aceeași zi asupra suburbiei sudice a capitalei libaneze Beirut, zonă care este un bastion al grupării șiite pro-iraniene Hezbollah, relatează agențiile AFP și EFE.
SUA încearcă să obțină o rezoluție a AIEA care să impună Iranului verificarea instalațiilor nucleare și a stocului de uraniu
Statele Unite fac lobby pe lângă alte țări din Consiliul Guvernatorilor al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) să sprijine un proiect de rezoluție care ar dispune Iranului să informeze acest organism cu privire la situația instalațiilor sale nucleare bombardate anul trecut și anul acesta de SUA și Israel, precum a uraniului îmbogățit dep
VIDEO Trump exclude retragerea trupelor americane desfășurate pentru războiul împotriva Iranului înaintea finalizării misiunii
Președintele american Donald Trump a afirmat, într-un interviu publicat duminică după ce a fost înregistrat vineri, că nu intenționează să retragă cei aproximativ 50.000 de militari desfășurați pentru războiul împotriva Iranului până când nu se va ajunge la o soluționare definitivă a acestui conflict și numai după încheierea unui a
Zelenski: Nivelul radiațiilor, în limite normale după ce o dronă a lovit un depozit de combustibil nuclear uzat la Cernobîl
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică Rusia că a atacat în mod deliberat zona de excludere din jurul centralei nucleare dezafectate de la Cernobîl, după ce o dronă a lovit o clădire a infrastructurii de stocare a combustibilului nuclear uzat, dar unde nu era depozitat astfel de combustibil, relatează agențiile DPA și EFE.
Israelul atacă suburbiile sudice ale Beirutului
Israelul a anunțat duminică lansarea unui atac aerian asupra suburbiilor sudice ale capitalei libaneze Beirut, zonă care este un bastion al mișcării pro-iraniene Hezbollah, după ce rachete au fost lansate dinspre Liban către Israel, în pofida unui nou armistițiu convenit miercuri la Washington, transmit agențiile AFP și EFE. ''Ar














