Președintele Iranului propune crearea unei monede regionale
Președintele iranian Masoud Pezeshkian, a cărui țară este vizată de sancțiuni internaționale ce penalizează economia, a propus marți crearea unei monede regionale în scopul consolidării schimburilor comerciale, a informat administrația prezidențială de la Teheran, citată de AFP.
Sancțiunile internaționale, în special cele impuse de Statele Unite în legătură cu programul nuclear iranian, sunt principalul obstacol în calea schimburilor financiare și comerciale între Iran și restul lumii.
Această situație afectează grav economia țării și moneda iraniană, rialul, aflat în depreciere constantă față de dolarul american, ceea ce favorizează hiperinflația.
''O monedă comună ar putea fi adoptată în regiune pentru a favoriza dezvoltarea economică'', a spus președintele iranian în timpul unei întâlniri, la Teheran, cu ministrul de interne tadjik.
''Grație legăturilor religioase și culturale ale regiunii, este posibil să se creeze condiții propice pentru comunicare și pentru ridicarea obstacolelor'', a subliniat Pezeshkian, cu ocazia unui summit al Organizației Economice a Cooperării (ECO).
ECO a fost fondată în comun, în 1985, de Iran, Pakistan și Turcia, în scopul consolidării schimburilor comerciale.
În prezent, organizația are zece membri, dintre care cinci țări din Asia Centrală (Tadjikistan, Kârgâzstan, Uzbekistan, Kazahstan și Turkmenistan), Azerbaidjan și Armenia, cu o populație totală de peste 550 de milioane de locuitori.
Iranul, țară situată la răscrucea dintre Europa și Asia și având peste 85 de milioane de locuitori, consideră amplasarea sa geografică drept un atu.
Franța, Regatul Unit și Germania se află la originea reintroducerii, la finalul lunii septembrie, a sancțiunilor ONU contra Teheranului ce fuseseră ridicate în urmă cu zece ani. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kremlinul spune că nu a văzut nimic concret cu privire la noi propuneri de pace pentru Ucraina
Kremlinul a susținut luni că nu a văzut nicio informație specifică cu privire la noi propuneri pentru un acord de pace în Ucraina, înaintea întâlnirii prevăzute să aibă loc marți la Washington între președintele american Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite Reuters. O sursă ucrainea
Kim Jong Un aniversează sfârșitul războiului din Coreea alături de fiica sa, posibilă moștenitoare a puterii
Conducătorul nord-coreean Kim Jong Un a marcat luni 73 de ani de la încheierea războiului din Coreea (1950-1953) având-o alături pe fiica sa Ju Ae, relatează agenția oficială de presă KCNA, preluată de Reuters. Ministerul Reunificării de la Seul a observat că este prima dată când fiica lui Kim îl însoțește la come
Foști șefi ai serviciilor de securitate israeliene îl avertizează pe Trump cu privire la pericolul 'terorismului coloniștilor evrei'
Circa 600 de foști șefi ai serviciilor de securitate israeliene i-au trimis o scrisoare președintelui american Donald Trump, în care l-au avertizat cu privire la pericolul reprezentat pentru regiune de 'terorismul coloniștilor evrei' care predomină în Cisiordania, îndemnându-l pe republican să-i ceară prim-ministrului israelian Benjami
Atacurile aeriene ale SUA paralizează rețeaua care aprovizionează cu apă sudul Iranului afectat de secetă
Atacurile aeriene ale armatei SUA paralizează rețeaua care aprovizionează cu apă sudul Iranului, regiune profund afectată de secetă. Autoritățile iraniene precizează că 18 facilități au fost avariate, printre ele numărându-se și uzine de desalinizare a apei, relatează dpa. Agenția iraniană de presă Fars a transmis luni, citând un o
China susține Brazilia împotriva 'imixtiunilor', i-a transmis președintele chinez omologului său brazilian
Președintele chinez Xi Jinping i-a transmis omologului său brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, în timpul unei convorbiri telefonice desfășurate luni, că susține țara latino-americană în 'opoziția sa față de ingerințele externe', potrivit presei de stat din China preluate de AFP. Discuția dintre cei doi lideri are loc cu m
#Ucraina speră să dispună de prototipul sistemului european antirachetă Freia până la jumătatea lui 2027
Ucraina speră ca prototipul sistemului european antirachetă Freia să fie finalizat până la jumătatea lui 2027, transmite luni agenția Reuters. Secretarul adjunct al Consiliului Național de Securitate și Apărare de la Kiev, David Aloian, coordonatorul proiectului Freia, a afirmat că urmează în curând prima reuniune a comitetul
ICE își revizuiește protocoalele de recrutare după decesele migranților în SUA
Serviciul de Imigrare și Control Vamal al SUA (ICE) 'își revizuiește' protocoalele de recrutare și instruire în urma morții a doi migranți în Texas și Maine, împușcați de agenți ai ICE, a declarat duminică 'țarul frontierei', Tom Homan, informează luni EFE. Într-un interviu acordat CNN, Homan a dec
Iranul declară că a interceptat șase nave care încercau să traverseze o rută nesigură prin Strâmtoarea Ormuz
Autoritățile iraniene au interceptat șase nave luni dimineață devreme care încercau să traverseze o rută nesigură prin Strâmtoarea Ormuz, potrivit presei de stat, pe fondul impasului continuu cu Statele Unite privind această cale navigabilă strategică, informează EFE. 'Una dintre ele a suferit un accident, iar celelalte au fost
Regatul Unit: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va fi primul oaspete internațional al noului premier Andy Burnham
Noul prim-ministru al Regatului Unit, Andy Burnham, îl primește luni pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski ca primul său oaspete internațional, un gest care subliniază sprijinul neclintit al Londrei pentru Ucraina, a anunțat biroul lui Burnham, relatează Reuters și AFP. Se preconizează că întâlnirea celor doi lideri va
Israelul a aprobat cadrul legal pentru intrarea unei forțe internaționale de stabilizare în Fâșia Gaza
Cabinetul de securitate al Israelului a aprobat duminică un cadru legal care permite Forței internaționale de stabilizare (ISF) să intre în Fâșia Gaza, potrivit relatărilor din presa locală preluate luni de dpa. ISF face parte din Consiliul pentru pace al președintelui american Donald Trump și urmează să furnizeze trupe internațion
Siria urmărește să ajungă la un acord de securitate cu Israelul, spune președintele Al-Sharaa
Siria urmărește să ajungă la un acord de securitate cu Israelul, a declarat duminică președintele sirian Ahmed al-Sharaa, într-un interviu acordat postului Al Jazeera, a consemnat Reuters. Potrivit președintelui sirian, o astfel de înțelegere ar putea deschide calea către o pace cuprinzătoare între cele două țări, fără a comp
SUA: Doi morți într-un atac armat în Seattle
Doi oameni au fost uciși duminică într-un atac armat în Seattle, metropolă în nord-vestul Statelor Unite, în care au fost răniți cel puțin alți patru oameni, între care un copil, potrivit presei locale și unui spital local, relatează luni AFP. Postul de televiziune local KOMO a relatat că două persoane au fost uci
Teheranul amenință că va riposta după un atac ucrainean asupra unei nave iraniene în Marea Caspică
Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a avertizat duminică că țara sa nu va lăsa nepedepsit atacul ucrainean asupra unei nave comerciale iraniene în Marea Caspică, relatează AFP și Reuters. Președintele ucrainean Volodimir 'Zelenski a atacat o navă comercială iraniană, ucigând un marinar', a scris duminică Abbas Ara
Zece morți în atacuri reciproce între #Ucraina și Rusia
Șase persoane au fost ucise duminică în atacuri ucrainene asupra zonelor ocupate de Rusia din Ucraina și într-un sat de frontieră, au declarat autoritățile locale ruse, în timp ce patru persoane au murit în atacuri lansate de armata rusă în Ucraina, potrivit Kievului, relatează AFP. Aceste atacuri au loc la o zi d
VIDEO Fostul președinte Juan Orlando Hernandez, grațiat de Trump, s-a întors în Honduras
Fostul președinte hondurian Juan Orlando Hernandez s-a întors duminică în Honduras, la opt luni după ce președintele american Donald Trump l-a grațiat în timp ce acesta executa într-un penitenciar din SUA o pedeapsă de 45 de ani de închisoare pentru trafic de droguri și arme de foc, relatează AFP și Reuters. Herna














